Din ce în ce mai atractive, cursurile Masterclass organizate de Clubului Absolvenţilor reunesc un număr tot mai mare de participanţi. La Cursul de miercuri, 18 martie a.c., au participat atât elevi ai şcolii dar şi câţiva absolvenţi, unii dintre ei deja angajaţi pe posturi de asistenţi medicali, alţii interesaţi să îşi găsească un job. Abordarea nonformală a temei propuse de doamna prof. Violeta Zlota pentru acest curs: „Clarificarea și integrarea informațiilor privind atitudinea corespunzătoare unui asistent medical; realizarea unui profil moral al asistentului medical de mâine”, i-a impulsionat pe cei prezenţi să-şi depăşească emoţiile şi să aibă o implicare activă în jocul de rol sau în dialog.
„Acţiunile la care am participat în cadrul Clubului Absolvenţilor ne ajută la dezvoltarea comunicării şi chiar a creativităţii. Astăzi am avut parte de informaţii concrete din partea colegilor absolvenţi, care acum practică profesia de asistent medical. Am aflat de la ei ce probleme au întâmpinat la interviul de angajare şi în perioada de debut”, au spus Florina Damian, clasa III D AMG şi Camelia Daniela Barbu, clasa III E AMG.
În cadrul jocului de rol propus de doamna prof. Violeta Zlota, absolvenţii Promoţiei 2014, clasa III G, Nicolae Alexandru Belcioi şi Cristian Marchidan, şi-au împărtăşit colegilor mai tineri şi experienţele lor de proaspăt asistenţi medicali. „Am primit mereu un suport real din partea şcolii şi mai ales a doamnei diriginte Gina Tulache. Acum lucrez într-un spital de pediatrie, unde doamna dirigintă m-a încurajat să particip la concursul de recrutare. Întâlnirea de astăzi mi-a dat şi mai mult entuziasm şi energie şi cred că astfel de întrevederi sunt foarte frumoase şi utile. Îmi doresc să particip şi la următoarele întâlniri”, a spus Cristian Marchidan la finalul cursului.
Alte două absolvente ale promoţiei 2014, calificarea Asistent Medical de Balneofiziokinetoterapie şi Recuperare, Geanina Drăgan şi Mariana Ilie au participat pentru prima dată la cursul Masterclass -SPSCD-Școala Elitelor – Știu! Pot! Simt! Cunosc! Devin cel mai bun!, organizat de Clubul Absolvenților. „Am venit din curiozitate şi chiar dacă azi s-a pus în discuţie mai mult calificarea de asistent medical generalist, ne bucurăm că am aflat care ar putea fi întrebările la care ne-am putea aştepta din partea unui angajator, la un interviu pentru recrutare. Am cules informaţii pe care nu le găseam în altă parte.”
„Sunt foarte multe activităţi organizate de şcoală care vă oferă informaţii foarte utile pentru pregătirea voastră în carieră. Am dori sa fiţi prezenţi cât mai mulţi şi să împărtăşiţi şi celorlalţi colegi lucrurile care se discută aici, astfel ca atunci când vă prezentaţi în faţa angajatorului să vă simţiţi mai bine pregătiţi şi să aveţi succes. Ne dorim de asemenea să ne comunicaţi care sunt aşteptările voastre de la acest curs, care sunt temele de interes pentru voi, pentru a putea răspunde cât mai bine nevoilor voastre”, a spus doamna prof. Adriana Păunescu, Responsabilul Clubului Absolvenţilor şi al Comisiei de Monitorizare şi Consiliere a Absolveţilor în vederea Inserţiei pe Piaţa Muncii. „Ne puteţi comunica fie prin profesorii diriginţi de la clase sau direct, prin intermediul Grupului Clubului Absolvenţilor Şcolii Postliceale Sanitare „Carol Davila” creat pe facebook”, a mai spus doamna Păunescu.
Următoarele teme propuse spre dezbatere în viitoarele întâlniri se adresează celor care doresc să plece în străinătate dar familia nu îi sprijină în decizia de a se forma în afara ţării. De asemenea, având în vedere că pe piaţa muncii există foarte multe oferte de lucru în străinătate, în azile de bătrâni, doamna prof. Păunescu a propus, în cazul în care există interes, să invite reprezentanţi ai firmelor germane de recrutare care doresc să angajeze asistenţi medicali, pentru a susţine o prezentare a nevoilor specifice de îngrijire ale vârstnicului şi standardele de lucru în cadrul unui job într-o astfel de instituţie.
Parteneriatele pe care şcoala le încheie cu firmele angajatoare, fie din România fie din străinătate au şi această componentă de pregătire a celor care sunt interesaţi să se angajeze pe posturile propuse, a subliniat în cadrul acestui curs doamna Director Daniela Stoian. Tocmai în acest sens, doamna Director încurajează tot mai mulţi elevi şi absolvenţi ai şcolii să participe la aceste cursuri Masterclass.
{gallery}/stories/2015/2015-stiu-Pot-Simt{/gallery}