Ziua Brâncuși, devenită sărbătoare națională din noiembrie 2015, se sărbătorește în fiecare an, la 19 februarie, amintind de data nașterii marelui sculptor român Constantin Brâncuși.
Figură centrală în mișcarea artistică modernă, Brâncuși este considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea, „părintele sculpturii moderne”. Opera sa a influențat profund conceptul modern de formă în sculptură, pictură și desen.
Constantin Brâncuși s-a născut la 19 februarie 1876, la Hobița, județul Gorj.
Copilăria sa a fost marcată de dese plecări de acasă și de ani lungi de ucenicie.
În Craiova, în timp ce era ucenic, își face cunoscută îndemânarea la lucrul manual prin construirea unei viori. Dorind să-și dezvolte aceste abilități, el este înscris cu bursă la Școala de Arte și Meserii din oraș.
După ce a urmat această școală (1894 – 1898), vine la București unde absolvă Școala de bellearte. În timpul studenției, chiar în primul an, în 1898, una din lucrările sale obține „mențiune onorabilă”; urmează apoi alte lucrări premiate cu medalii.
Timp de doi ani, între 1900 și 1902, cu ajutorul doctorului Dimitrie Gerota, realizează Ecorșeu, un studiu pentru reprezentarea corpului omenesc. Precizia detaliilor acestei lucrări face ca Ecorșeul să fie folosit în școlile românești de medicină.
În 1903 primește prima comandă a unui monument public, bustul generalului medic Carol Davila, care a fost instalat la Spitalul Militar din București și reprezintă singurul monument public al lui Brâncuși din București. Când a terminat lucrarea, aceasta a fost prezentată în fața consiliului, dar recepția a fost nesatisfăcătoare, diferite persoane având opinii contrarii despre caracteristicile fizice ale generalului și de asemenea păreri diferite în legătură cu poziționarea epoleților. Înfuriat de inabilitatea consiliului de a-i înțelege sculptura, Brâncuși pleacă din sala de ședințe, fără a primi a doua jumătate a banilor necesari plecării sale spre Franța, decizând sa parcurgă drumul către Paris pe jos.
Drumul din București spre Paris l-a dus mai întâi prin Hobița, unde și-a luat rămas bun de la mama sa. Și-a continuat drumul, oprindu-se în Viena pentru o perioadă de timp. Aici a început să viziteze muzee cu opere de artă inaccesibile în România și a cunoscut sculpturile egiptene care i-au influențat opera mai târziu.
Din Viena a plecat în 1904 spre München, dar după șase luni o pornește pe jos prin Bavaria și Elveția și ajunge în Franța.
În 1905, reușește la concursul de admitere la prestigioasa École Nationale Supérieure des Beaux-Arts.
Refuză să lucreze ca practician în atelierul lui Auguste Rodin, rostind cuvintele devenite celebre: „Rien ne pousse à l’ombre des grands arbres” (La umbra marilor copaci nu crește nimic).
Creează în 1907 prima versiune a Sărutului, temă pe care o va relua sub diferite forme până în 1940, culminând cu Poarta Sărutului, parte a Ansamblului Monumental din Târgu-Jiu.
În 1907 închiriază un atelier în Rue de Montparnasse și intră în contact cu avangarda artistică pariziană.
A început lucrul la Rugăciune, o comandă pentru un monument funerar ce va fi expusă în Cimitirul „Dumbrava” de la Buzău.
Până în 1914, participă cu regularitate la expoziții colective din Paris și București, inaugurând ciclurile Păsări Măiestre, Muza adormită, Domnișoara Pogany.
În 1915, începe să execute primele lucrări în lemn, printre care 2 Cariatide și Fiul risipitor.
Până în 1940, activitatea creatoare a lui Brâncuși se desfășoară în toată amploarea ei. Operele sale de seamă din ciclul Pasărea în văzduh, ciclul Ovoidului, precum și sculpturile în lemn datează din această perioadă. În același timp, Brâncuși participă la cele mai importante expoziții colective de sculptură din Statele Unite ale Americii, Franța, Elveția, Olanda și Anglia.
În atelierul său din Impasse Ronsin, în inima Parisului, Brâncuși și-a creat o lume a lui, cu un cadru și o atmosferă românească. Muzeul Național de Artă Modernă din Paris (Centre Pompidou) are un număr important de lucrări ale lui Brâncuși, lăsate prin testament moștenire României, dar acceptate cu bucurie de Franța, împreună cu tot ce se afla în atelierul său, după refuzul guvernului comunist al României anilor 1950 de a accepta lucrările lui Brâncuși după moartea sculptorului.
Constantin Brâncuși a murit la 16 martie 1957, fiind înmormântat în cimitirul Montparnasse din Paris. Înainte de a muri, mărturisea că părăsește această lume „cu inima tristă pentru că nu mă pot întoarce în țara mea”.
În România, în epoca realismului socialist, Brâncuși a fost contestat. Totuși, în decembrie 1956, la Muzeul de Artă al Republicii din București s-a deschis prima expoziție personală Brâncuși.
Abia în anul 1964 Brâncuși a fost „redescoperit” în România ca un geniu național și, în consecință, Ansamblul sculptural de la Târgu Jiu, cunoscut și sub numele de Ansamblul monumental „Calea Eroilor”, a putut fi amenajat și îngrijit, după ce fusese lăsat în paragină un sfert de veac. Este un omagiu adus eroilor căzuți în timpul Primului Război Mondial, proiectat și construit de marele sculptor, care cuprinde mai multe componente sculpturale — Masa tăcerii, Aleea scaunelor, Poarta sărutului și Coloana fără sfârșit. (sursa: ro.wikipedia.org/wiki)
Citate celebre de Constantin Brâncuși:
„Toate dilemele se rezolvă prin unificarea contrariilor.”
„Simplitatea este partea esenţială a lucrurilor complicate.”
„Nu am vrut să sculptez pasărea, am vrut să sculptez zborul.”
„Oamenii nu îşi mai dau seama de bucuria de a trăi, pentru că nici nu mai ştiu să privească minunile Naturii.”
„Trupul omenesc este frumos doar în măsura în care oglindește sufletul.”
„Lucrurile nu sunt greu de făcut. Greu este să te pui în starea de a le face.”
„Când ai încetat să mai fii copil, ai murit demult.”
„Trebuie să încerci necontenit să urci foarte sus, dacă vrei să poți să vezi foarte departe.”
„Nu putem să-l ajungem niciodată pe Dumnezeu, însă curajul de a călători spre el rămâne important.”
prof. Raluca Brad
