În fiecare an, la data de 14 iunie, se celebrează în întreaga lume Ziua Mondială a Donatorului de Sânge (World Blood Donor Day), prilej pentru a crește gradul de conștientizare asupra necesității donării de sânge și de a mulțumi donatorilor voluntari pentru gestul lor de a salva vieți fără a aștepta o recompensă în schimb.

Anul acesta se împlinesc 20 de ani de când Ziua Mondială a Donatorului de Sânge a fost sărbătorită pentru prima dată în Johanesburg, Africa de Sud, în 2004, când Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a hotărât ca ziua de 14 iunie să fie una dintre cele opt inițiative globale de sănătate.

Această zi a fost aleasă de OMS și ca un omagiu, în amintirea imunologului austriac Karl Landsteiner, doctor şi profesor de anatomie patologică la Universitatea din Viena, laureat al premiului Nobel pentru medicină în anul 1930, pentru descoperirea grupelor de sânge. Născut pe 14 iunie 1868, datorită lui, transfuziile de sânge au devenit astăzi proceduri de rutină medicală.

Fiecare om trebuie să conştientizeze nevoia donării de sânge în mod regulat.

Sângele este o resursă importantă, atât pentru tratamentele planificate, cât şi pentru intervenţiile de urgenţă. Este, de asemenea, vital pentru tratarea răniţilor în situaţii de urgenţă de orice fel (dezastre naturale, accidente, conflicte armate etc.).

Componenta cheie a unui sistem eficient de sănătate o reprezintă faptul de a oferi pacienţilor accesul la sânge şi produse sanguine în cantităţi suficiente, potrivit OMS.

Ziua aceasta oferă, de asemenea, o oportunitate de a chema la acțiune guvernele și autoritățile naționale de sănătate pentru a furniza resurse adecvate și pentru a pune în aplicare sisteme și infrastructuri pentru a crește colectarea sângelui de la donatori de sânge voluntari.

Sângele și produsele sanguine sigure și transfuzia lor sunt un aspect critic al îngrijirii și sănătății publice. Acestea salvează milioane de vieți și îmbunătățesc sănătatea și calitatea vieții multor pacienți în fiecare zi. Nevoia de sânge este universală, dar accesul la sânge pentru toți cei care au nevoie de el nu este. Deficitul de sânge este deosebit de acut în țările în curs de dezvoltare.

Tema globală a Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge se schimbă în fiecare an ca recunoaştere a persoanelor altruiste care donează sânge pentru oameni necunoscuţi.

În acest an, sloganul campaniei este: „20 de ani de sărbătorire a dăruirii – Vă mulțumim, donatorilor de sânge!” (20 years of celebrating giving: thank you blood donors!).

Cea de-a 20-a aniversare a Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge este o oportunitate excelentă de a le mulțumi donatorilor de sânge din întreaga lume pentru donațiile lor salvatoare de-a lungul anilor și de a onora impactul profund asupra pacienților. Este, de asemenea, un moment oportun pentru a aborda provocările continue și pentru a accelera progresul către un viitor în care transfuzia de sânge sigură să fie accesibilă la nivel universal.

Gazda evenimentelor de celebrare a Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge în anul 2024 este Italia. Evenimentul global va avea loc la Roma, pe 14 iunie 2024.

surse: www.who.int

 

prof. Raluca Brad

 

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Afișări articol: 121

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Unica școală din România membră European Nuring Module din 1999

Ghidul Școlii – 2022

Portalul Mobilitatii Europene

Alte știri de interes