Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” deschide din nou porțile educației pentru sănătate cu tema: „Sănătatea – scop sau cale?”.
În cadrul acestei întâlniri, elevii de liceu interesați de profesia de asistent medical vor avea ocazia să participe la atelierele demonstrative pentru calificările asistent medical generalist și asistent medical de balneofiziokinetoterapie și recuperare. De asemenea, am pregătit pentru ei și un concurs cu premii.
Evenimentul se va desfășura joi – 09 martie 2023, ora 10.00, la sediul Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila”, Clădirea CODECS, str. Agricultori nr. 37 – 39, etajul 5.
Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” își propune să organizeze cât mai multe întâlniri cu cadrele didactice şi elevii liceelor bucureştene şi din alte județe, în vederea consolidării unui parteneriat ce are ca scop oferirea de suport în orientarea şcolară şi profesională a liceenilor. De asemenea, în cadrul Proiectului „Cafeneaua Liderilor din Învățământul Preuniversitar”, au loc dezbateri despre învățământul românesc și problemele cu care se confruntă, se lansează idei și soluții pentru o educație de calitate.
prof. Raluca Brad