În săptămâna în care sărbătorim Ziua Internațională a Asistentului Medical (12 mai), Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” din București a premiat excelența în asistența medicală prin organizarea evenimentului „Premiile Dr. Mioara Mincu” – ediția a IV-a.

Prin această inițiativă, școala dorește să aducă recunoaștere excelenței în îngrijirea medicală, profesionalismului și dedicării exemplare a asistenților medicali, reafirmând astfel rolul esențial al acestora în echipa multidisciplinară a sistemului de sănătate.

Totodată, evenimentul a subliniat angajamentul instituției față de educația sanitară de calitate și promovarea valorilor umane în practica medicală.

Premiile sunt acordate anual, în memoria doamnei Dr. Mioara Mincu, personalitate marcantă a lumii medicale din țara noastră, cea care a pus bazele învățământului particular postliceal sanitar în România, în anul 1990.

***

Anul acesta, evenimentul a fost inclus într-un amplu proiect educațional denumit „Ambasadorii Sănătății”, un demers dedicat promovării educației pentru sănătate și orientării tinerilor către cariera de asistent medical. Într-un context în care educația pentru sănătate devine o prioritate strategică la nivel european, Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” a inițiat proiectul „Ambasadorii Sănătății”, desfășurat în două etape (31 martie și 14 mai 2026), menit să inspire, să educe și să creeze punți solide între mediul educațional și cel medical.

Prin această inițiativă, Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” își consolidează rolul de promotor al educației pentru sănătate și inițiator al unor programe care contribuie activ la formarea unor generații responsabile, informate și orientate către domeniul medical.

„Ambasadorii Sănătății” își dorește să devină o platformă de colaborare și inspirație care creează conexiuni durabile între educație și sistemul medical, cu impact direct asupra comunității și asupra viitorului generațiilor tinere.

***

Evenimentul „Premiile Dr. Mioara Mincu” – ediția a IV-a a reunit profesioniști din domeniul sănătății, medici, asistenți medicali, reprezentanți ai instituțiilor de învățământ, cadre didactice și parteneri educaționali.

Deschiderea oficială a fost susținută de conducerea instituției, care a evidențiat rolul esențial al educației medicale în societatea actuală.

„Educația pentru sănătate reprezintă fundamentul unei societăți echilibrate și responsabile. Prin astfel de inițiative, ne propunem să formăm nu doar profesioniști competenți, ci și oameni dedicați, capabili să aducă o contribuție reală în viața pacienților”, a transmis prof. univ. dr. Alexandru Ioan Mincu, Director General și Președinte al Consiliului de Administrație al Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila” și Liceului Teoretic „Dr. Mioara Mincu”.

În cadrul evenimentului au fost premiați medici și asistenți medicali care s-au remarcat prin profesionalism, empatie și excelență în îngrijirea pacienților, evidențiindu-se astfel rolul fundamental al acestora în sistemul de sănătate.

„Performanța în domeniul medical nu înseamnă doar competență tehnică, ci și empatie, responsabilitate și dedicare. Ne dorim să promovăm aceste valori și să oferim modele autentice pentru viitorii noștri absolvenți”, a declarat prof. dr. Andreea Csolti, Director Adjunct.

Un alt moment important al evenimentului a fost dedicat premierii directorilor liceelor partenere ale școlii, în semn de recunoaștere a implicării acestora în promovarea educației pentru sănătate și în orientarea elevilor către domeniul medical.

„Parteneriatele educaționale cu unitățile școlare pe care le reprezentati, școli gimnaziale și licee, sunt esențiale pentru consolidarea educației pentru sănătate în rândul elevilor și al familiilor acestora. Împreună le oferim elevilor nu doar informații, ci și direcție, inspirație și încredere în alegerea unei cariere în domeniul sănătății.” – a subliniat prof. Aurelia Șova, director al Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila”.

***

În cadrul evenimentului au fost acordate următoarele premii:

SECȚIUNEA MANAGERUL ANULUI ÎN DOMENIUL MEDICAL

  • Prof. Univ. Dr. FLORIN – CĂTĂLIN CÎRSTOIU – medic primar, Manager Spitalul Universitar de Urgență București, decan al Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București

 

SECȚIUNEA EXCELENȚĂ ÎN DOMENIUL MEDICAL

  • Conf. Univ. Dr. CĂTĂLIN CÎRSTOVEANU – Șef Secție Terapie Intensivă Nou – Născuți, Spitalul Clinic de Urgență pentru copii „Marie Sklodowska Curie”

 

SECȚIUNEA MEDICINĂ DE URGENȚĂ

  • Dr. RODICA – ALIS GRASU – Manager general, Serviciul de Ambulanță București – Ilfov (SABIF)

 

SECȚIUNEA ASISTENȚI MEDICALI

  • Director îngrijiri medicale – Agent șef principal de poliție CERASELA – MARIANA NEAGU – As. med. pr. licențiat, Spitalul de Urgență „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”
  • Director îngrijiri medicale – As. med. pr. licențiat DANIELA GHEORGHE, Spitalul Clinic Colentina
  • Director îngrijiri medicale – As. med. pr. licențiat ALINA – MIHAELA BOBOCEA, Spitalul Universitar de Urgență București
  • Director îngrijiri medicale – As. med. pr. licențiat GLADYS DIACONU, Spitalul Clinic de Urgență pentru copii „Marie Sklodowska Curie”
  • Director îngrijiri medicale – As. med. pr. licențiat IONUȚ LUNGU, Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”
  • As. Șef Clinica Pediatrie I – LAURA MANEA, Spitalul Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu”
  • As. Șef. Ortopedie – GAROFIȚA IORDACHE, Spitalul Clinic de Urgență pentru copii „Marie Sklodowska Curie”

 

*SECȚIUNEA PROMOVAREA EDUCAȚIEI MEDICALE ÎN MASS – MEDIA

  • DANIELA PALADE TEODORESCU – jurnalistă, scriitoare, trainer educațional, consilier de dezvoltare personală și de carieră
  • NICOLETA CĂLUGĂREANU – psiholog, realizatoarea emisiunii „Viitor pentru România” – Prima News

 

*SECȚIUNEA EDUCAȚIE PENTRU SĂNĂTATE

  • Atena STOICA – psiholog, consilier vocațional, Liceul Teoretic „Dr. Mioara Mincu”, prim-vicepreședinte al Romanian Society of Lifestyle Medicine (RSLM)
  • Cristina BRAD – consilier juridic, Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila”
  • Răzvan ȘIȘU – Business Development Manager – CODECS
  • Liceul Teoretic „Dr. Mioara Mincu”
  • Liceul Tehnologic de Metrologie „Traian Vuia”
  • Colegiul Tehnologic „Grigore Cerchez”
  • Colegiul Tehnic „Costin D. Nenițescu”
  • Colegiul Tehnic ,,Anghel Saligny”
  • Liceul Economic Nr. 1
  • Liceul Teoretic „Ioan Petruș” – Otopeni, jud. Ilfov
  • Colegiul Economic „Costin C. Kirițescu”
  • Liceul Tehnologic „Tiu Dumitrescu” – Mihăilești, jud. Giurgiu
  • Liceul Teoretic „Benjamin Franklin”
  • Colegiul Tehnic „Mihai Bravu”
  • Liceul Teoretic „Constantin Brâncoveanu”
  • Colegiul Tehnic Media
  • Colegiul Tehnic Energetic
  • Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”
  • Liceul Teoretic „Marin Preda”

***

Prin aceste recunoașteri, organizatorii au dorit să aducă în prim-plan modele autentice de bune practici și să inspire viitoarele generații de elevi să îmbrățișeze o carieră în domeniul medical cu responsabilitate și pasiune.

Evenimentul a inclus și sesiuni de dialog în cadrul cărora participanții au discutat despre provocările actuale din educația medicală, despre necesitatea adaptării la cerințele pieței muncii și despre importanța dezvoltării competențelor practice.

Asistenții medicali sunt profesioniştii care răspund nevoilor pacienților, familiilor acestora și echipei medicale. Investițiile în asistența medicală și respectarea drepturilor asistenților medicali sunt elemente cheie pentru toate sistemele de sănătate care se confruntă cu o criză acută generată de lipsa de personal calificat.

„Scopul nostru prin oferirea acestor premii este de a sublinia rolul asistentului medical în societatea contemporană, de a promova și recunoaște meritele asistenților medicali în România, precum și a institutiilor care contribuie la promovarea profesiei de asistent medical și la dezvoltarea asistenței medicale în România.” – afirmă prof. Aurelia Șova, Director al Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila”.

„Astăzi, mai mult că oricând, trebuie să realizăm cât de multă nevoie are societatea românească, precum și lumea întreagă, de Măria Sa – Asistentul Medical.

Nu este o întâmplare că prima școală particulară înființată în România abia ieșită din comunism a fost una care formează de 36 de ani asistenți medicali – Educatori pentru Sănătate. Avem nevoie de modele, așa cum este Dr. Mioara Mincu, medic și întemeietor de școală, căreia i se alătură cei care sunt premiați sau înmânează premiile „Dr. Mioara Mincu”.

Fac apel la viitorii absolvenți de liceu și la cei care simt că au vocație, care doresc să îmbrățișeze această profesie frumoasă, să ni se alăture pentru a păstra Sănătatea Europei.

La Mulți Ani Asistenților Medicali din întreaga lume! Sănătatea noastră e pe mâinile și în inimile voastre!” – a declarat prof. univ. dr. Alexandru Ioan Mincu, Director General, Președinte al Consiliului de Administrație al Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila” și al Liceului Teoretic „Dr. Mioara Mincu”.

Mulțumiri și felicitări tuturor celor care au participat la evenimentul de anul acesta! Prezența și colaborarea cu dumneavoastră ne onorează.

***

Despre Dr. Mioara Mincu

Mioara Mincu, născută Slăniceanu (n. 10 februarie 1933, Conțești, județul Dâmbovița – d. 2 februarie 2008, București) a fost medic primar și doctor în Medicină Socială și Sănătate Publică, pedagog și publicist.

Dr. Mioara Mincu a fost Medic primar Medicină Socială și Sănătate Publică, Doctor în Științe Medicale, Expert al Organizației Mondiale a Sănătății. Președinte executiv al Confederației Naționale a Femeilor din România și Direcor General al Școlii Sanitare Postliceale „Carol Davila”.

A fost în fruntea mișcării feministe din România și în anul 1992 a pus bazele Confederației Naționale a Femeilor din România (CNFR), organizație a cărei Președinte executiv a fost până în 2008. Dr. Mioara Mincu a fost membră a Centrului Demografic al OMS, a birourilor UNICEF și UNESCO și membră a S.M.S.P.R.

***

Despre Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila”

Înființată în anul 1990 de Dr. Mioara Mincu, Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” este prima instituție de învățământ preuniversitar sanitar particular din România.

Cu o tradiție de peste 36 de ani, școala a format peste 15.000 de asistenți medicali și se remarcă prin oferirea unei pregătiri la standarde europene, prin programe educaționale complexe și parteneriate de practică în unități medicale din România și din Uniunea Europeană.

Din anul 1999, Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” este membră a Modulului European de Nursing (European Nursing Module), fiind prima instituție din România care a obținut această recunoaștere. De asemenea, este școală asociată UNESCO și acreditată ERASMUS în domeniul Educației și Formării Profesionale de către Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale – ANPCDEF. Certificatul de calificare profesională nivel 5, eliberat la finalizarea celor trei ani de studii este recunoscut la nivelul UE. Numeroși absolvenți ai școlii lucrează ca asistenți medicali în clinici și spitale din toată Europa.

Prin proiectele sale educaționale și internaționale, instituția își consolidează rolul de promotor al educației pentru sănătate și contribuie activ la formarea unor generații de profesioniști dedicați, capabili să răspundă cerințelor unui sistem medical modern.

Mai multe informații: www.scoalacdavila.ro

 

prof. Raluca Brad

 

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Afișări articol: 255

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Unica școală din România membră European Nuring Module din 1999

Ghidul Școlii – 2022

Portalul Mobilitatii Europene

Alte știri de interes