Azi, 26 noiembrie 2025, îl comemorăm pe Ivan Patzaichin, unul dintre cei mai mari sportivi ai României și ai lumii. Dacă destinul ar fi fost mai îngăduitor, marele campion ar fi împlinit 76 de ani.    
Din păcate, în 2021, „Amiralul din Delta Dunării” a pornit în ultima sa călătorie, în lotca pe care a iubit-o atât de mult. Ne-au rămas însă amintirile, momentele de emoție și mandria enormă pe care a adus-o României prin performanțele sale legendare.

Un sportiv uriaș, un OM și mai mare

Ivan Patzaichin ne-a învățat puterea rădăcinilor.
Născut la Mila 23, în inima Deltei Dunării, la 26 noiembrie 1949, și-a purtat întotdeauna originile cu o mândrie profundă. A iubit Delta cu o sinceritate care a inspirat generații, întorcându-se mereu acolo ca la un sanctuar al sufletului său.

Prin muncă, perseverență și o pasiune rar întâlnită, a demonstrat că nu există limite atunci când crezi cu adevărat în drumul tău. Modest, generos și dedicat, Ivan Patzaichin a fost nu doar campion olimpic, ci și un exemplu uman de necontestat.

„Campionul cu pagaia ruptă” – o legendă în istoria sportului mondial

Participarea sa la cinci ediții ale Jocurilor Olimpice rămâne impresionantă:

  • 4 medalii de aur – 1968, 1972, 1980, 1984
  • 3 medalii de argint

La acestea se adaugă 22 de medalii la Campionatele Mondiale, dintre care 8 de aur. Nume precum Ilie Năstase, Nadia Comăneci sau Gheorghe Hagi stau alături de el în galeria marilor ambasadori ai sportului românesc.

Momentul care l-a transformat într-o legendă globală a fost cel de la JO München 1972, când pagaia i s-a rupt imediat după start la proba de 1.000 m. În loc să abandoneze, Patzaichin a vâslit cu ciotul rămas, sub privirile uimite ale lumii întregi. După o descalificare inițială, a fost reprimit în recalificări, a intrat în finală și… a câștigat aurul. O poveste despre curaj, voință și imposibilul transformat în realitate.

Cariera de antrenor și implicarea în structurile sportive

Legitimat timp de 18 ani la CS Dinamo, după retragerea din 1984, Ivan Patzaichin a devenit antrenor al clubului. În 1986 a preluat lotul național, iar din 1995 a fost numit antrenor coordonator al lotului olimpic de kaiac-canoe.
Sub îndrumarea sa, sportivii români au cucerit peste 100 de medalii, culminând cu aurul olimpic la Sydney 2000, obținut de Florin Popescu și Mitică Pricop la C2-1.000 m.

A fost și vicepreședinte al Federației Române de Kaiac-Canoe și vicepreședinte al Comitetului Olimpic Român, roluri din care a susținut dezvoltarea sportului românesc.

Distincții și recunoaștere

  • 1968 – Maestru Emerit al Sportului
  • 1982 – Maestru Internațional al Sportului
  • 1991 – Antrenor Emerit
  • 1990 – Ordinul Olimpic de Argint
  • 2000 – Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de ofițer
  • 2008 – Ordinul „Meritul Sportiv” clasa I
  • 2010 – Decorația Regală „Nihil Sine Deo”

Fiecare distincție reprezintă un capitol al unei cariere copleșitoare.

Un educator al generațiilor, nu doar un sportiv

În memoria sa, Echipele Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila” și ale Liceului Teoretic „Dr. Mioara Mincu” transmit un mesaj profund de recunoștință  prin vocea domnului director general, prof. univ. dr. Alexandru Ioan Mincu – președintele Consiliului de Administrație:
Amiralul Ivan, un om care nu numai că a reușit în sport ce puțini alții au reușit pentru omenire și pentru România, dar care a știut să folosească aceste victorii pentru a educa generații de tineri și mai puțini tineri către Dragoste, Sport, Competitivitate, Apă, Natură și Delta Dunării. Este unul dintre cei mai Mari Educatori ai României din toate timpurile. Sunt deosebit de onorat și fericit pentru că l-am cunoscut. Va fi cu noi în permanență!

Moștenirea lui Ivan Patzaichin

Ivan Patzaichin nu a fost doar un campion. A fost un reper moral, un om al Deltei, un educator, un vizionar. A inspirat și va continua să inspire nu doar sportivi, ci pe toți cei care cred în puterea autenticității și a pasiunii.

Astăzi, la 76 de ani de la nașterea sa, îi onorăm memoria cu admirație și recunoștință.
Iar în inimile noastre, lotca lui continuă să plutească.

 

prof. Raluca Brad

 

 

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Afișări articol: 86

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Unica școală din România membră European Nuring Module din 1999

Ghidul Școlii – 2022

Portalul Mobilitatii Europene

Alte știri de interes