Experiența studenților ENM în cadrul Spitalului Universitar de Urgență București

 

În perioada 07 – 10 octombrie 2025, cei 4 studenți de la universități din Suedia, Elveția și Olanda, sosiți la Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” în cadrul schimbului de experiență European Nursing Module (ENM) desfășoară activități de învățământ clinic în Spitalul Universitar de Urgență București.

Elevii noștri, aflați în perioada de instruire clinică, îi însoțesc pe colegii lor din străinătate în această incursiune în sistemul medical românesc, oferindu-le sprijin, ghidare și oportunități de învățare în cadrul diferitelor secții ale spitalului.

Pentru o înțelegere mai aprofundată primesc explicații din partea personalului medical despre starea pacienților, diagnosticele acestora și tipurile de tratament necesare pentru recuperare. De asemenea, au ocazia să observe asemănările și deosebirile dintre tratamentele aplicate în România și cele din propriile lor sisteme medicale.

Această experiență le oferă un context valoros de învățare practică, contribuind la dezvoltarea competențelor profesionale, dar și o mai bună înțelegere a diversității culturale și a nevoilor pacienților dintr-un sistem medical diferit de cel de acasă.

Le mulțumim medicilor, asistenților medicali și conducerii Spitalului Universitar de Urgență București pentru deschiderea și sprijinul acordat în desfășurarea acestui program.

De asemenea, apreciem implicarea activă a elevilor noștri, care contribuie la buna desfășurare a schimbului de experiență și sunt adevărați ambasadori ai școlii noastre.

 

prof. Raluca Brad

 

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Afișări articol: 284

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Unica școală din România membră European Nuring Module din 1999

Ghidul Școlii – 2022

Portalul Mobilitatii Europene

Alte știri de interes