Mâine, 03 IULIE 2025, se va desfășura proba scrisă a Examenului de Certificare a calificărilor profesionale – AMF și BFKT, în sediul din str. Agricultori nr. 35, 37-39 (CODECS).
PRECIZĂRI PRIVIND ACCESUL CANDIDAŢILOR ȊN SĂLILE DE EXAMEN
ȘI DESFĂȘURAREA PROBEI SCRISE
- Listele cu repartiţia candidaţilor în sălile de examen vor fi afisate la sediu.
- Vă rugăm să analizați cu ATENȚIE listele de repartizare a candidaților pe sălile de examen!
- Accesul candidaţilor în săli este permis pe baza cărţii de identitate, între orele 8.00 – 8.30. Persoanele căsătorite, care și-au schimbat numele prin căsătorie, trebuie să aibă asupra lor certificatul de naștere și certificatul de căsătorie, în copie xerox.
- Proba scrisă se va desfăşura începând cu ora 9.00 şi va dura trei ore din momentul începerii acesteia.
- Se interzice intrarea în săli cu manuale şcolare, materiale scrise sau alte materiale care ar putea fi folosite pentru rezolvarea subiectelor, cu orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare cu exteriorul (telefoane mobile, tablete, laptopuri). Toate acestea se vor depozita în pungi de plastic, în afara sălilor. Profesorii supraveghetori se vor asigura de respectarea acestei prevederi înainte de aducerea subiectelor în săli. Nerespectarea acestor dispoziţii duce la eliminarea din sală a candidatului de către preşedintele comisiei de examen, indiferent dacă materialele respective au fost folosite sau nu şi, după caz, la sancţionarea profesorilor supraveghetori.
- Candidaţii vor fi aşezaţi în bancă, în ordine alfabetică, conform listelor afişate.
- Ȋnainte de începerea probei, profesorii supraveghetori vor instrui candidaţii privind modul de desfăşurare a acesteia şi modul de completare a datelor generale şi personale pe foaia tipizată.
- Rezolvarea subiectelor se va face exclusiv pe foaia tipizată, cu pix cu cerneală albastră.
- Afişarea rezultatelor la proba scrisă: 4 iulie 2025, între orele 10.00 – 12.00 – sediul din str. Agricultori.
Succes tuturor!






















