Experiența studentelor ENM la Spitalul Clinic Colentina

 

În perioada 14 – 15 mai 2025, opt studente de la universități de prestigiu din Europa au participat la activități de învățământ clinic desfășurate în cadrul Spitalului Clinic Colentina din București, în cadrul programului European Nursing Module (ENM).

Pe durata celor două zile, studentele au fost însoțite de doamna Daniela Gheorghe, Director Îngrijiri Medicale, doamna prof. Mirela Iavorschi, asistent șef al Secției Ortopedie și profesor de nursing în cadrul școlii noastre, precum și de elevii clasei II E – AMG, Adriana Soare și Samuel David.

În prima zi, participantele au vizitat secțiile de Recuperare Medicală și Chirurgie, unde personalul medical le-a întâmpinat cu deschidere, prezentându-le activitățile zilnice și împărtășind aspecte relevante din practica medicală specifică fiecărei specializări.

În cea de-a doua zi, studentele au vizitat secția de Hematologie, unde au asistat la o demonstrație practică privind pregătirea tratamentului cu citostatice.

Ulterior, în cadrul vizitei pe secția de Gastroenterologie, domnul Prof. Univ. Dr. Cătălin Mateescu, șeful secției, le-a prezentat activitatea din Compartimentul de Gastroenterologie Intervențională, oferind informații detaliate despre procedurile moderne utilizate în acest domeniu.

Pe parcursul vizitei, studentele ENM au interacționat activ cu personalul medical, au realizat fotografii și înregistrări video, iar schimburile de idei și experiențe au creat un climat cald, propice legării de prietenii și consolidării colaborării internaționale în domeniul îngrijirilor medicale.

Această experiență s-a dovedit a fi una valoroasă din punct de vedere profesional și intercultural, contribuind la dezvoltarea unei perspective europene asupra nursingului.

Mulțumim conducerii și întregului personal medical al Spitalului Clinic Colentina, precum și doamnei prof. Mirela Iavorschi, pentru sprijinul oferit în desfășurarea acestui program!

 

prof. Raluca Brad

 

 

 

 

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Afișări articol: 849

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Unica școală din România membră European Nuring Module din 1999

Ghidul Școlii – 2022

Portalul Mobilitatii Europene

Alte știri de interes