De 35 de ani, Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” sărbătorește Educația pentru Sănătate.
Cu ocazia Zilei Asistentului Medical, doamna prof. Cristina Costache și absolvenți ai școlii – în prezent, asistenți medicali generaliști în spitale și clinici de renume din țară și din străinătate – au transmis gândurile, emoțiile, respectul și recunoștința față de toți asistenții medicali și față de formatorii lor, care i-au însoțit pe drumul profesiei, în primii ani de pregătire.
Fondată în 1990 şi condusă până în anul 2008 de către Doamna Dr. Mioara Mincu, Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” îşi continuă activitatea și misiunea de a forma Educatori pentru Sănătatea Europei.
„Profesia de asistent medical este cea mai căutată la nivelul Uniunii Europene, iar noi suntem cea mai cunoscută școală sanitară privată din țară și membră în elita instituțiilor de educație medicală de pe continent. Asistentul medical trebuie să fie în primul rând un Om Bun, care este capabil să Zâmbească și să dăruiască Zâmbet.” – afirmă domnul prof. univ. dr. Alexandru Ioan Mincu, Director General, Președinte al Consiliului de Administrație al Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila” și Liceului Teoretic „Dr. Mioara Mincu”.
prof. Raluca Brad






















