Experiența studentelor ENM la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”
În cadrul schimbului european ENM (European Nursing Module), am avut oportunitatea de a participa, în calitate de elev voluntar la stagiul clinic desfășurat alături de cele opt studente venite din Belgia, Olanda și Elveția. Împreună cu doi colegi de la Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” (George Neaga și Alin Cristea de la clasa 2 D – AMG), am avut rolul de a le ghida pe parcursul vizitei desfășurate în cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”.
Activitatea noastră a constat în prezentarea a trei secții medicale esențiale: endocrinologie, medicină internă și ortopedie. Pe parcursul acestui schimb de experiență, am facilitat comunicarea între personalul medical și studente, asigurând totodată o înțelegere corectă a informațiilor medicale și a procedurilor demonstrate.
În secția de endocrinologie, participantele au fost familiarizate cu aparatura utilizată în monitorizarea pacienților, în special cu monitoarele pentru supravegherea funcțiilor vitale. Personalul medical le-a oferit explicații detaliate, contribuind la o mai bună înțelegere a activității specifice acestei specializări.
Pe secția de medicină internă, au avut ocazia să asiste la tehnici fundamentale precum recoltarea de sânge. Activitatea s-a desfășurat sub atenta supraveghere a cadrelor medicale, oferindu-le o experiență practică importantă în formarea lor profesională.
Secția de ortopedie a oferit cele mai complexe activități practice. Aici, elevele au asistat și participat la realizarea electrocardiogramei (EKG), recoltarea de sânge, precum și la efectuarea unei ecocardiografii și a unei ecografii vezicale. În plus, au aflat informații relevante despre diverse patologii precum fracturi deschise, fracturi de menisc, fracturi ale încheieturii și luxații rotuliene, însoțite fiind de asistenții medicali ai secției.
Această experiență clinică s-a dovedit extrem de valoroasă pentru toți, contribuind la dezvoltarea profesională și personală. Cele opt student au avut ocazia să interacționeze direct cu profesioniști din domeniul medical, să învețe tehnici noi și să-și exerseze abilitățile într-un mediu real. La finalul programului, toate participantele s-au declarat încântate și motivate să continue explorarea domeniului medical, exprimându-și dorința de a retrăi o astfel de experiență în viitor.
Participarea la acest proiect a fost, de asemenea, o oportunitate de dezvoltare pentru mine, oferindu-mi șansa de a colabora într-un mediu multicultural, de a-mi perfecționa abilitățile de comunicare și de traducere, și de a contribui activ la formarea unor viitoare cadre medicale.
Dorim să mulțumim conducerii și personalului medical al Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” pentru generozitatea de a ne oferi informații prețioase și de a ne ghida prin procesele complexe ale sistemului nostru de sănătate!
Bianca Văcăreșteanu – clasa 2 A – AMG
































