
Cu emoţii şi plini de aşteptări, am reluat seria de întâlniri cu liceenii din anii terminali ai şcolilor bucureştene şi din localităţile limitrofe, cu ocazia unui nou eveniment „Ziua Porţilor Deschise către Educaţia pentru Sănătate”, găzduit de şcoala noastră.
Au fost prezenți peste 250 de elevi din mai multe licee partenere: Colegiul Național „Ion Neculce”, Colegiul Economic „Costin C. Kirițescu”, Școala Superioară Comercială “Nicolae Kretzulescu”, Liceul Teoretic „Marin Preda”, Liceul Teoretic „Constantin Brâncoveanu”, Liceul Tehnologic „Nikola Tesla”, Liceul Teoretic „Decebal”, Colegiul Tehnic Media, Liceul Tehnologic „Mircea Vulcănescu”, Liceul Tehnologic „Ion I. C. Bratianu”, Colegiul Tehnic „Anghel Saligny”, Colegiul Tehnologic „Grigore Cerchez”, Liceul Teoretic „Traian Lalescu” Brănești (jud. Ilfov), Liceul Teoretic „Alexandru Rosetti” Vidra (jud. Ilfov), Liceul Tehnologic „Tiu Dumitrescu” Mihăilești (jud. Giurgiu), Liceul Tehnologic „Pamfil Şeicaru” Ciorogârla (jud. Ilfov).
Doamna director al Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila”, prof. Aurelia Șova, a mulțumit colaboratorilor noștri prezenți la eveniment și elevilor sosiți într-un număr foarte mare: „Vă mulțumim și vă felicităm pentru că ați ales să participați la acest eveniment! Colegii mei vă vor prezenta activitatea școlii noastre, profesia de asistent medical și vă vor invita să participați la activitățile specifice celor trei calificări profesionale, pregătite special pentru voi, pentru a vă testa cunoștințele în domeniul medical și al educației pentru sănătate și pentru a vă orienta în alegerea unei calificări profesionale.”
Prof. Alina Grecu (șef Catedra Științe Socio-Umane), prof. Iulia Țigănuș, prof. Nicoleta Oprea, prof. Daniela Vlădescu și prof. Natalia Chitic (responsabil Învățământ clinic) au prezentat liceenilor detalii despre activitățile organizate de școala noastră, despre profesia de asistent medical și despre viața de elev.
„Participarea majoritară a elevilor de clasa a XII-a la activitatea găzduită de școala noastră demonstrează încă o dată utilitatea ei. Am întâlnit ochi curioși să cunoască profilele asistenților medicali, am răspuns întrebărilor legate de Admitere și consider că am făcut primul pas în relația cu viitorii noștri candidați. Faptul că venim în întâmpinarea nevoii liceenilor de a lua decizia formării lor profesionale – în cunoștință de cauză – nu poate decât să ne bucure!” – a afirmat doamna prof. Alina Grecu, la finalul activității.
Liceenii au aflat numeroase informații despre cele 3 calificări profesionale: Asistent Medical Generalist, Asistent Medical de Farmacie și Asistent Medical de Balneofiziokinetoterapie și Recuperare prin participarea la o serie de dezbateri și prezentări, organizate pentru fiecare calificare.
Calificarea Asistent Medical Generalist
Prof. Cristina Costache și prof. Anca Mihai, împreună cu elevi voluntari, i-au adus pe liceeni mai aproape de profesia de asistent medical generalist prin prezentarea unor tehnici de prim ajutor, dar și a unor tehnici de nursing în sala de demonstrații a școlii noastre.
„Mulți dintre liceeni și-au manifestat dorința de a deveni elevi ai școlii noastre în viitor și totodată au fost foarte încântați de informațiile primite, de atmosfera detașată și călduroasă cu care au fost întâmpinați de către cadrele didactice și elevii noștri.” – a afirmat prof. Cristina Costache.
Prof. Alice Ragazan și prof. Mara Tamaș au vorbit liceenilor despre calitățile asistentului medical, despre rolul acestuia la patul pacientului, dar și despre importanța empatiei în relația cu bolnavii. De asemenea, alte subiecte abordate au fost stilul de viață sănătos și importanța monitorizării funcțiilor vitale pentru păstrarea sănătății.
Calificarea Asistent Medical de Farmacie
Calificarea Asistent Medical de Farmacie a prezentat, în cadrul Zilei Porţilor Deschise, o activitate de informare – consiliere intitulată „Automedicaţia”, pornind de la ideea că sondajele de specialitate arată un consum crescut de medicamente, ceea ce ar putea influenţa negativ starea de sanătate a populaţiei.
Echipa de cadre didactice de specialitate, formată din prof. Arina Cristea (șef Catedra Farmacie – Balneofiziokinetoterapie), prof. Elena Păduraru și prof. Iulia Leuciuc a expus informaţii legate de utilizarea medicamentelor ce pot fi obţinute fară prescripţie medicală (O.T.C.), recomandate în tratamentul răcelilor comune, alergiilor, în contracepţia de urgenţă sau în tratamentul unor infecţii. De asemenea, au fost abordate aspecte legate de abuzul de substanţe medicamentoase, de concentraţiile în care sunt utilizate aceste substanţe. S-a subliniat faptul că trebuie evitate pe cât posibil efectele adverse, intoxicările.
Reprezentanții lanțului de farmacii Help Net, specialist trainer – Mădălina Apostol și specialist recrutare – Florentina Cojocaru, au oferit informații despre rolul asistentului medical de farmacie și despre oportunitățile de angajare pe care le oferă.
Calificarea Asistent Medical de Balneofiziokinetoterapie și Recuperare
Unul din punctele de interes a fost şi activitatea susţinută de prof. Roxana Rădulescu, alături de elevi de la calificarea Asistent Medical de Balneofiziokinetoterapie și Recuperare, cu tema „Sănătate prin mişcare”, unde liceenii au urmărit prezentările susţinute şi au participat cu entuziasm.
Organizatorii și coordonatorii acestei activități au fost doamna prof. Aurelia Șova, director al Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila”; prof. Andreea Georgescu – director adjunct; prof. Mioara Marcu (șef Catedra de Nursing și Științe); prof. Arina Cristea (șef Catedra Farmacie – Balneofiziokinetoterapie); prof. Alina Grecu (șef Catedra Socio – Umane); prof. Natalia Chitic (responsabil Învățământ clinic); prof. Sorina Negrei (coordonator Proiecte și Programe școlare și extrașcolare); prof. Nicoleta Oprea; prof. Iulia Leuciuc; prof. Elena Păduraru; dr. Elena Achim; prof. Anca Mihai; prof. Cristina Costache; prof. Roxana Rădulescu; prof. Alice Ragazan; prof. Iulia Țigănuș; prof. Daniela Vlădescu; prof. Mara Tamaș; prof. Raluca Brad; prof. Zelinda Bezeriță; prof. Marilena Pușcaș; prof. Alina Ioniță; Raluca Ielcean; Alexandra Bolintiș; Daniela Stancu; Adriana Oancea. Elevii noștri s-au implicat în număr mare în această activitate și au coordonat echipele de liceeni, oferindu-le informații despre școală și despre profesia de asistent medical.
Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” își propune să organizeze cât mai multe întâlniri cu cadrele didactice şi elevii liceelor bucureştene şi din alte județe, în vederea consolidării unui parteneriat ce are ca scop oferirea de suport în orientarea şcolară şi profesională a tinerilor liceeni, sub deviza Educaţie pentru Sănătate. De asemenea, în cadrul Proiectului „Cafeneaua Liderilor din Învățământul Preuniversitar”, au loc dezbateri despre învățământul românesc și problemele cu care se confruntă, se lansează idei și soluții pentru o educație de calitate.
Rolul evenimentelor derulate este de a aduce elevii de liceu cât mai aproape de profesia de asistent medical. „Profesia de asistent medical este cea mai căutată la nivelul Uniunii Europene, iar noi suntem cea mai mare școală sanitară privată din țară și membră în elita instituțiilor de educație medicală de pe continent”, afirmă domnul prof. univ. dr. Alexandru Ioan Mincu, președinte al Consiliului de Administrație al Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila”.
Mulțumim tuturor cadrelor didactice și elevilor școlii care s-au implicat în buna desfășurare a acestui eveniment!
prof. Raluca Brad


























































































































