În fiecare an, pe 31 mai, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) celebrează Ziua Mondială fără Tutun (ZMFT), fiind o oportunitate pentru creșterea gradului de conștientizare în rândul populației privind efectele nocive ale consumului de tutun și ale fumatului pasiv, precum și pentru descurajarea utilizării acestuia sub orice formă. 

Unul din cinci fumători din întreaga lume nu ştie că tutunul este principala cauză a cancerului de plămâni, un fapt care a determinat anul acesta Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) să reamintească riscul pe care îl constituie acest viciu pentru sistemul respirator.

În 2019, atenția campaniei se îndreaptă către riscurile apariției și dezvoltării bolilor pulmonare, cauzate de consumul de tutun și de expunerea pasivă la fumul de tutun. Tema ZMFT din acest an, Tutunul și bolile pulmonare, focalizează pe impactul negativ pe care îl are fumatul asupra sănătății pulmonare, de la cancer până la bolile respiratorii cronice și TBC.

Circa 3,3 dintre cele 8 milioane de decese anual legate de tabagism sunt provocate de afecţiunile sistemului pulmonar, a reamintit la o conferinţă de presă medicul Vinayak Prasad, directorul Departamentului de Prevenire a Bolilor Neinfecţioase din cadrul OMS.
Pe lângă ignorarea riscurilor cancerului de plămân, „în ţările în curs de dezvoltare 50 la sută dintre cetăţeni nu asociază fumatul cu infarctul”, a avertizat şi dr. Kerstin Schotte, expertă în acelaşi Departament.          
Aproape 20 la sută (din populaţia adultă) a lumii fumează, iar cei care au renunţat la acest viciu pot vedea în doar două săptămâni efectele renunţării la acest obicei asupra plămânilor”, a adăugat Prasad. 

El a amintit că în anul 2017, 1,5 milioane de fumători sau de persoane expuse la fumul de tutun au decedat de boli respiratorii cronice, 1,2 milioane de cancer la trahee, bronhii sau plămâni, iar 600.000 de tuberculoză sau infecţii ale sistemului respirator. 
Pe de altă parte, 60.000 din copiii cu vârsta de sub cinci ani mor de infecţii ale căilor respiratorii provocate de fumul celorlalţi, iar cei care ajung la vârsta adultă au o probabilitate mai mare să sufere de boli pulmonare.      

Anul acesta OMS a reînnoit apelul ca ţările să-şi întărească lupta împotriva tabagismului prin aplicarea convenţiei adoptate în 2003 pentru controlarea acestuia şi să adopte măsuri precum creşterea taxelor asupra tutunului care s-a dovedit a fi o măsură bună pentru a reduce cererea.
Potrivit Prasad, aproximativ 80 la sută dintre cei 1,1 miliarde de fumători din lume trăiesc în ţări cu venituri medii şi mici unde impactul tabagismului asupra sănătăţii este mai mare.
El a subliniat că s-a reuşit reducerea numărului relativ al fumătorilor din lume – de la 27 la sută în 2000 la 20 la sută în 2016 – dar a precizat că datorită creşterii populaţiei globale numărul absolut al consumatorilor de tutun se menţine la cifre similare celor de acum 20 de ani, depăşind un miliard.

(surse: https://www.who.int/campaigns/world-no-tobacco-day; https://www.agerpres.ro)

 

prof. Raluca Brad

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Afișări articol: 152

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Unica școală din România membră European Nuring Module din 1999

Ghidul Școlii – 2022

Portalul Mobilitatii Europene

Alte știri de interes