„Fiți plini de încredere în profesorii Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila”, dar și în voi! Profesia de asistent medical este complexă și fascinantă! Iubiți ceea ce faceți și faceți totul cu iubire! Fiți oameni!” – este mesajul de încurajare transmis viitorilor și actualilor elevi ai școlii, de către Roxana Sava, asistent medical, absolventa noastră, într-un interviu acordat Clubului Absolvenților.

Roxana Sava este una dintre absolventele care menține constant relația cu școala, alăturându-se corului SPSCD, dar și Clubului Absolvenților, din nevoia de facilitare a relației cu Ordinul Asistenților Medicali.

Ce gânduri vă frământă pe voi, asistenții medicali, în perioada aceasta și cum reușiți să vă gestionați emoțiile?

De când a fost declanșată pandemia, în mintea și în inima mea s-a întipărit teama. Și nu mă refer la teama că aș putea fi contaminată cu acest nou virus, ci teama de a fi în imposibilitatea de a-mi trata pacienții și de a-mi ajuta colegii.

Emoțiile sunt cel mai greu de ținut în frâu!! Cu toate acestea, în fața pacienților trebuie să părem puternici, să fim adevărați „eroi în alb” pentru că, din starea noastră de liniște, se hrănesc și pacienții noștri, devenind mai încrezători, în perioada asta de incertitudine.

În toate aceste momente dificile am învățat să fiu tare, am învățat să preiau doar partea bună din orice situație, fie ea personală sau profesională, am învățat să zâmbesc mai des, să-mi ajut și pacienții să zâmbească și să descopere că ei chiar au povești frumoase de viață. Toate acestea m-au tot format și m-au ajutat să devin mai încrezătoare și tot mai bună profesional, prin tot ceea ce fac.

Înțelegând că emoțiile sunt greu de gestionat, mă gândesc cât de norocoși sunteți voi, absolvenții, care ați beneficiat de 8 ore/săptămână de psihologie. Vă ajută acum cunoștințele învățate atunci ? 

Pe mine m-au ajutat și atunci, pentru că mi-am înțeles nevoile, dar și importanța respectării valorilor în profesie. Însă nu doar atunci, ci și acum, pentru că pot ține sub control foarte multe situații profesionale, deoarece nicio zi nu seamănă cu cealaltă. Cu toate astea, suntem oameni și trecem, adesea, prin momente dificile, de panică, de anxietate, de frustrare și reușim, în final, să evităm posibile căderi emoționale care pot duce la depresii.

Cum au trecut anii de la absolvirea școlii? Ce satisfacții ți-ai permis în acest răstimp?

Dacă stau să mă gândesc acum, pot spune că au trecut foarte repede. Înainte de a profesa, mi-am oferit suficient timp pentru a călători, pentru a încerca multe alte lucruri noi, dar la final mi-am dat seama că tot ceea ce vreau să fac este să profesez cât mai repede, cât mai mult, cât mai bine și să port alb în fiecare zi ! :)

Cât de dificilă este actuala situație din sănătate pentru pacienții tăi?

Riscul infectării cu Covid-19, în rândul pacienților cu afecțiuni nefrologice și cărora le este recomandată dializa, este real. Pacienții diagnosticați cu insuficiență renală cronică sunt deja imunodeprimați, reprezentând categoria persoanelor cu o mare expunere și cu un coeficient crescut de risc a complicării stării lor generale de sănătate. Vulnerabilitatea  acestora la infecții ne-a determinat să îmbunătățim procedurile de control pe care deja le aplicăm pentru protejarea lor.

Întrucât starea lor de sănătate este destul de fragilă și pentru că reprezintă categoria pacienților vulnerabili în a se contamina cu noul coronavirus, enumeră câteva dintre riscurile sunt expuși pacienții.

Deși în clinica noastră, atât noi, asistenții medicali, cât și pacienții noștri, respectăm regulile și procedurile de control, riscurile contaminării cu diverse virusuri sunt multiple. Sistemul nostru de sănătate încă se confruntă cu diverse situații care ne îngreunează atât activitatea noastră, dar și starea pacienților și mă refer atât la numărul redus de personal medical adecvat instruit, cât și la lipsa de resurse medicale (aparatură și tratamente).

Cum vă protejați voi, asistenții medicali, pentru a nu vă contamina de la pacienții depistați pozitiv cu Covid-19?

Recent am înființat o zona de triaj la intrarea în unitatea sanitară, pentru a realiza screeningul pacienților pentru Covid-19, limitând, astfel, posibilitatea răspândirii virusului în clinică. De asemenea, am fost instruiți cu privire la importanta în ceea ce privește selecția și utilizarea adecvată a echipamentului de protecție, motiv pentru care folosim mănuși, halate cu mâneci lungi, masca medicală, dar și protecție pentru ochi.

Cum reușești să-i detensionezi pe pacienții tăi când, poate, zilnic le întâlnești teama înaintea intervenției specifice dializei? Ai o formulă magică pentru toți sau fiecare te inspiră într-un mod diferit ?

Bineînțeles că fiecare pacient este unic și că, în spatele fiecărui aparat ce le ține viața atârnată de doua fire, întâlnim povești de viață impresionante, pline de emoții dureroase, dar și atitudini încărcate de speranță și de încredere.

Indiferent de greutățile pe care și eu, ca om, le port zilnic în interiorul meu, din respect pentru pacient, niciodată nu intru cu ele în unitate. Mereu aleg să fiu veselă, mereu îmi caut timp să îi ascult, strângându-mi toată energia și starea de bine când sunt în preajma lor.

Nu știu cum le este seara când se reîntorc acasă, dar știu că pe toată durata tratamentului i-am ajutat să spere, să zâmbească, să depene amintiri.

Ce te impresionează cel mai mult în ceea ce privește starea pacienților cu afecțiuni renale?

Sunt pacienți pentru care viața curge și după dializă, chiar dacă o mare parte din timpul unei zile o petrec la tratament. Fiecare își dorește o stare mai bună și, deși intervenția procedurală nu este dureroasă, durează câteva ore bune. În tot acest timp, fiecare caută să-și ocupe orele de stat cu diverse activități. La un moment dat, un pacient mi-a spus: -„ Roxana, un lucru bun în dializa asta este că am timp să citesc atâtea cărți.“

Sunt oameni cu o tărie a speranței molipsitoare, chiar dacă unii dintre ei se află de ani buni pe lista de așteptare a unui transplant. Viața le este plină de provocări, dar și de responsabilități în ceea ce privește păstrarea unui stil de viață sănătos.

În aceste momente de presiune emoțională și de consum energetic susținut, te-ai gândit vreodată să îți schimbi profesia?

Chiar și în zilele acestea de panică și nu exagerez dacă spun … de haos, nu m-am gândit nicio clipă să îmi schimb profesia. Decizia mea de a fi asistent medical are în spate o poveste cu final fericit. La numai 14 ani, fratele meu s-a îmbolnăvit de aplazie medulară (leucemie). Ani de-a rândul, cât l-am însoțit prin spitale, am întâlnit oamenii îmbrăcați „alb” care, pentru modulul cum l-au tratat, m-au ajutat să îmi doresc să devin ce sunt ei. Pe atunci aveam 15 ani și, în fiecare zi, îmi spuneam: „asta vreau să devin; vreau și eu să ajut oamenii; vreau și eu să port uniformă albă… .” Anii au trecut repede și iată-mă, acum, asistentul medical care poartă doar alb, pe secția de Dializă, la Centrul de Nefrologie „Diaverum”.

Cu ce sfaturi de încurajare vrei să-i întâmpini pe viitorii elevi ai școlii care, în plină campanie de admitere, își fac curaj să descopere tainele și unicitatea profesiei de asistent medical?

Profesia de asistent medical este complexă și fascinantă. Ea vine la pachet cu tone de satisfacții, recompense, oportunități, dar mai ales provocări profesionale.

Într-o lume tot mai robotizată, în care dragostea de oameni și empatia aproape au dispărut, eu mă simt binecuvântată că pot arăta dragoste și empatie fiecărui pacient pe care-l întâlnesc la locul meu de muncă.

Viitorilor elevi ai școlii le recomand să reflecteze la acest îndemn, care pe mine mă repoziționează zilnic într-un rol asumat cu demnitate, atunci când, sub ochii mei, văd viața pacientului cum capătă culoare: Fiți plini de încredere în profesorii Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila”, dar și în voi! Iubiți ceea ce faceți și faceți totul cu iubire! Fiți oameni!

Interviu realizat de prof. Adriana Păunescu