Trei dintre elevele şcolii noastre participante la cea de-a treia ediţie a Sesiunii De Comunicări Ştiintifice pe Teme de Cultură şi Civilizaţie ale Spaţiului Anglo-Saxon organizată de Liceul Teoretic „Ioan Cuza” şi desfăşurată la Universitatea Ecologică din Bucureşti, s-au întors „acasă” cu premii I si II. Felicitări!!! Activitatea a fost coordonată de prof Adriana Răducu căreia îi mulţumim pentru invitaţie. Anul trecut elevele noastre, Raluca Lungu şiAndreea Ion au câştigat de asemenea premii la ediţia a doua a evenimentului.
Sesiunea de anul acesta a înregistrat o prezenţă mult mai numeroasă, căci au participat peste 40 de elevi de la mai multe licee şi şcoli bucureştene: Liceul Teoretic „Jean Monnet”, Şcoala Comercială Superioară „N. Kretzulescu”, Liceul Teoretic „Dante Aligheri”, liceul Teoretic „Ioan Cuza”, Colegiul Naţional „Matei Basarab”, Colegiul National „Mihai Eminescu”, Colegiul Naţional „Spiru Haret”, Liceul Internaţional de informatică, Liceul Teoretic „Benjamin Franklin”, Liceul Bilingv „Decebal”, Liceul Teoretic „Dante Aligheri”.
„Nivelul de pregătire al elevilor participanţi a fost impresionant, printre ei s-au numărat şi elevi care au studiat unul sau doi ani în şcoli din Anglia. Dar elevii şcolii noastre au susţinut lucrările în mod profesionist şi demonstrat încă o dată că sunt la înălţime”, ne-a spus prof Simona Ştirb, care alaturi de prof Daniel Mihuţ au coordonat pregătirea grupului de elevi.
Lucrarile premiate au fost realizate de:
Georgiana Ilie, clasa II R, locul I : „The Red Cross in UK”
Ionica Panzaru, clasa II I, locul I: „The Human Fortress”
Issabelle Tomescu , clasa II D, locul II: Communication strategies in Psychiatry
Ionica Pînzaru ne împărtăşeşte impresiile ei de la concurs
„Fiecare participant a pregătit câte o lucrare ştiinţifică pe o temă aleasă de noi, care să aibă o conexiune cu spaţiul anglo-saxon şi o lucrare în power-point, a cărei prezentare să se încadreze în maxim 5 minute. A fost o organizare foarte bine pusă la punct, ne-au fost monitorizate şi depunctate atât greşelile gramaticale cât şi depaşirea timpului alocat pentru prezentare.
Mi-a plăcut că temele prezentate au fost foarte variate şi am învăţat ceva nou din fiecare lucrare. Consider că lucrările noastre au fost apreciate de juriu pentru că fiecare din noi, cei de la Şcoala „Carol Davila” am avut teme foarte atractive şi interesante pentru toata lumea, slide-uri simple dar cu imagini foarte sugestive pe care le-am dezvoltat vorbind liber. Ne-am încadrat perfect în cele 5 minute alocate şi în plus membrii juriului ne-au reţinut uşor pentru că fiecare dintre elevii şcolii noastre am avut antetul şcolii pe prima pagină a prezentării şi am menţionat numele şcolii noastre.
Emoţiile au fost foarte mari pentru că au fost mulţi alţi concurenţi care au susţinut prezentări bune şi care vorbeau limba engleză extraordinar de bine, însă atractivitatea temei, modul de susţtinere, prestanţa şi impactul asupra auditoriului au fost criteriile care ne-au departajat. Mulţi au pierdut pentru că au citit de pe slide-uri sau din lucrarea lor, au avut slide-uri încărcate cu mult text, sau textul supra spus peste imagine a fost greu lizibil, sau nu au avut concluzie la sfârşit.
“The Human Fortress” a fost o temă pe care am abordat-o cu mult suflet. Mi-am construit o poveste despre sistemul imunitar pe care l-am văzut ca pe un castel, ai căror soldaţi comunică tot timpul cu exteriorul şi în acelaşi timp se apără de invadatori (bacteriile, virusurile, poluarea, toxinele) care zilnic încearcă să-l cucerească. Am explicat cum lucrează sistemul imunitar şi ca să nu-i plictisesc, am făcut analogii pe tot parcursul lucrării folosind soldaţii în varianta celulelor care în permanenţă patrulează prin sistemul sanguin şi distrug orice intrus. Am încercat să realizez o expunere cât mai simplă şi uşor de reţinut pentru oricine şi în acelaşi timp folositoare pentru toată lumea, pentru că sistemul nostru imunitar este cel mai important lucru care ne păstreză sănătoşi în viaţă. Este cheia apariţiei tuturor bolilor din ziua de azi pe care însă noi o ignorăm zi de zi, preocupaţi fiind de multe alte lucruri “importante”.
Scopul lucrării mele a fost unul educativ, pentru că educaţia pentru sănătate este componenta principală a pregătirii noastre şi sunt convinsă că această perspectivă ne-a asigurat succesul.”
Descarca prezentarea in partea de jos a acestei pagini
Galerie foto
{gallery}Prezentarea_anglosaxona{/gallery}