Parteneriat cu Comisia Națională a României pentru UNESCO

Echipa de conducere a Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila” (Şcoală Asociată UNESCO) și cea a Liceului Teoretic „Dr. Mioara Mincu” au participat la o întâlnire cu doamna Madlen Șerban, secretar general al Comisiei Naționale a României pentru UNESCO. La discuții au luat parte: prof. univ. dr. Alexandru Ioan Mincu – președinte al Consiliului de Administrație, prof. Aurelia Șova – director al Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila”, prof. Sorina Negrei – director adjunct, prof. Anca Grecu – director al Liceului Teoretic „Dr. Mioara Mincu”, Ramona Bandrabur – director de Comunicare al Liceului Teoretic „Dr. Mioara Mincu” și prof. Raluca Brad – director de Comunicare al Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila”.

Doamna Madlen Șerban a fost numită în aprilie 2021 în funcţia de secretar general al Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO. A fost directorul Fundației Europene pentru Formare (European Training Foundation) din 2009 până în 2017, agenție a Uniunii Europene care susține țările în dezvoltarea capitalului uman și în reformele în educație și piața muncii. Este expert internațional, implicat în numeroase rapoarte OECD, ale Băncii Mondiale sau UNESCO.

„Educația nu este un scop în sine. Educația este un bun social care construiește acea perspectivă, acel orizont de dezvoltare pe care tu dorești să îl ai. (…) Eu sunt fericită pentru faptul că aspirația pentru educație încă există, părinții încă își doresc ca ai lor copii să meargă la școală, ceea ce nu se mai întâmplă pe toate meridianele acestei planete. Însă e de dorit ca modelul de succes în viață și în România să fie asociat cu nivelul de educație.” – afirmă doamna Madlen Șerban.

„Cred că greșeala fundamentală pe care educația a făcut-o este că a uitat să discute despre învățare. Nu știm cum să învățăm, cum învățăm noi, fiecare în parte, cum învățăm matematică, cum învățăm limba română, cum învățăm din oricare dintre domeniile cunoașterii. Noi nu îi învățăm pe cei care învață, indiferent de vârsta lor, să-și autoregleze învățarea, să știe dacă au învățat sau nu au învățat; de asemenea, profesorii trebuie să știe dacă la acea achiziție de cunoștințe sau de rezultate ale învățării spre care se orientează, există într-adevăr achiziții de cunoștințe. De aceea, dacă m-aș mai naște o dată, asta aș face: mi-aș propune să înțeleg cum pot să dobândesc.” – adaugă doamna Șerban.

Premiul „Elisa Leonida Zamfirescu” pentru știință

În cadrul întâlnirii s-a propus reluarea acordării Premiului special „Elisa Leonida Zamfirescu” – prima femeie inginer din țara noastră. Acest premiu a fost inițiat de către Confederația Națională a Femeilor din România (CNFR), sub coordonarea doamnei dr. Mioara Mincu, în anul 1997, la 110 ani de la nașterea Elisei Leonida Zamfirescu.

În calendarul evenimentelor UNESCO 2023, este inclusă comemorarea Elisei Leonida Zamfirescu (1887 – 1973), considerată, de către cele mai multe surse, prima femeie inginer din lume, dar în mod cert prima femeie inginer chimist și prima femeie membru AGIR – Asociația Generală a Inginerilor din România.

„Anii feminismului în România au început odată cu dr. Mioara Mincu. (…) Din lumi aparent diferite – medicină și inginerie chimică – Mioara Mincu și Elisa Leonida Zamfirescu au avut unele idealuri comune.” – spune doamna Madlen Șerban.

Cine a fost Elisa Leonida Zamfirescu

Elisa Leonida Zamfirescu a reușit să răzbească într-un domeniu destinat, la vremea ei, exclusiv bărbaților a studiat ingineria în Germania. Nicio facultate din România nu a acceptat-o din cauza faptului că era femeie.

S-a născut la Galați, pe 10 noiembrie 1887, într-o familie de intelectuali. A avut 10 frați. Anastase Leonida, tatăl Elisei, era de formație militar și din acest motiv familia Leonida a fost nevoită să se mute foarte des. Elisa Leonida a studiat clasele primare la școala din Galați. A continuat cursurile la Școala Centrală de Fete din București.

După terminarea studiilor liceale s-a înscris la Școala de Poduri și Șosele din București, însă a fost respinsă din cauza faptului că era femeie. Prejudecățile timpurilor ei nu permiteau unei reprezentante a sexului frumos să urmeze o școală la care erau numai bărbați. După eșecul de la Școala de Poduri și Șosele din București, Elisa Leonida a încercat să se înscrie la alte școli tehnice, însă s-a lovit de aceleași prejudecăți.

În 1909 a decis să părăsească România și a plecat în Germania mânată de dorința de a deveni inginer. S-a înscris la Academia Regală Tehnică din Berlin, devenind astfel prima femeie student aici.

Nici admiterea la Academia Regală Tehnică din Berlin nu s-a dovedit un lucru ușor. Cel care conducea școala tehnică a încercat să o convingă că rolul femeii este să se ocupe de treburile casnice. În ciuda acestui lucru, românca a reușit să fie admisă și a urmat cursurile școlii unde erau înscriși numai bărbați. Pe parcursul studenției a continuat să se lovească de prejudecăți.

Mulți colegi și chiar profesori au ocolit-o pe motiv că era femeie, considerând că locul ei nu era în sala de curs. Și-a convins atât colegii, cât și profesorii, a reușit să termine școala în 1912 fiind catalogată drept cea mai silitoare studentă. Faptul că o femeie reușise să învingă într-un domeniu adresat exclusiv bărbaților nu a fost trecut cu vederea de presa vremii.

Numele primei femei inginer în lume a făcut înconjurul presei și realizarea ei a fost mediatizată și în presa vremii din România. În 1912, ziarul Minerva îi dedica un articol cu titlul: „Elisa Leonida, prima femeie inginer din țara noastră și din Germania”.
„O compatrioată a noastră, domnișoara Elisa Leonida, în loc să studieze Literele sau Medicina, sau mai rău, Dreptul, a studiat ingineria la Charlottemburg. În inginerie viitorul femeilor e mare, domnișoara Elisa Leonida a trecut cu deosebit succes examenul final, obținând diploma de inginer” (ziarul „Minerva”, 1912).

După ce numele ei a ajuns celebru, românca a primit mai multe oferte de muncă de la firme mari din străinătate. A preferat însă să se întoarcă în țară, unde s-a angajat la laboratorul Institutului Geologic Român din București.

Elisa Leonida Zamfirescu – asistent medical în Primul Război Mondial

A lucrat ca laborant, până la izbucnirea Primului Război Mondial, când a plecat pe front cu organizația Crucea Roșie și a condus mai multe spitale, lucru pentru care a fost decorată. A primit o medalie de onoare de la Ministerul Franței în România, citând următoarele motive:

„O asistentă medicală foarte zeloasă, foarte dedicată, a demonstrat bune calități de abnegare și nesocotire a pericolului, în contextul epidemiei de tifos exantematic, în special acordând îngrijiri unui ofițer francez cu tifos la Vaslui.”

În 1917, ea a administrat un spital în orășelul Mărășești din România care îngrijea victimele bătăliei de la Mărășești – ultima bătălie majoră dintre România și Germania. România a ieșit victorioasă, dar în urma bătăliei au fost peste 22.000 de răniți.

În timpul războiului l-a cunoscut pe inginerul Constantin Zamfirescu cu care s-a căsătorit chiar pe front. Cei doi ingineri și-au legat destinele în 1918, iar la eveniment a fost prezentă și Regina Maria. După război, și-a continuat activitatea la Institutul Geologic. A condus mai multe laboratoare de analize geologice, s-a preocupat de analiza apei potabile, a diverselor minerale, petrol, gaze, cărbuni, bituminide solide, roci de construcție și de prepararea minereurilor.

A ieșit la pensie la 75 de ani.

De-a lungul carierei ei profesionale a semnat 85.000 buletine de analize. Rezultatele acestor analize au fost publicate în seria „Studii economice”, editată de Institutul Geologic. A scris o serie de monografii precum Contribuțiuni la studiul bauxitelor din România (1931) și Studiul chimic al cromitelor din Munții Orșovei (1939).

A fost profesoară de fizică și chimie la Școala de Fete „Pitar Moș” și la Școala de Electricieni și Mecanici. A profesat până la data de 1 mai 1963.

La data când a acceptat să iasă la pensie avea 75 de ani. În calitate de președinte al Comitetului de luptă pentru pace din Institutul Geologic a luat atitudine față de înarmarea atomică, adresând un protest competent și justificat comisiei de dezarmare din Londra. Intervenția sa în care a atras atenția asupra pericolului armei atomice a fost comunicată oficial la ONU.