Anca Petcu este de 25 de ani asistentă medicală. Ani buni se trezea brusc în miez de noapte. I se părea că aude alarma monitorului de funcții vitale la terapie intensivă. Alteori era plânsetul unei mame, la căpătâiul copilului suferind. Sau era convinsă că este nevoie de ea lângă un pacient sosit înainte să iasă ea din tură.

În cei 25 de ani de când este asistentă medicală, Anca Petcu a ascultat mii de povești, unele triste până la alienare. A știut să mângâie și să șteargă lacrimi. Să insufle speranță, când terapia nu mai putea face nimic.

În liceu visa să ajungă arhitectă. O întâmplare nefericită a făcut ca tatăl ei să sufere un accident. Cu experiența de acum, își dă seama că atunci nu se mai putea face nimic. La acel moment, suferința pentru pierderea tătălui ei a făcut-o să creadă că nu au fost depuse toate eforturile pentru salvarea lui. Atunci, dintr-o dată, s-a hotărât: va face ceva pentru oamenii care trec prin aceleași situații. Nu mai avea timp să se pregătească pentru Medicină, așa că s-a hotărât să dea examen la școala postliceală de asistente.  

„Meseria de asistent medical mi s-a părut că se potrivea exact pe ceea ce simțeam la momentul respectiv și simt și acum – că poți să fii foarte aproape de pacient și să îți folosești și alte abilități, nu doar o experiență și abilități profesionale, dar și partea sufletească. Să fii alături de pacient din toate punctele de vedere”, spune Anca Petcu.

A urmat cursurile de trei ani ale școlii sanitare. Timp de 11 ani a lucrat la secția de terapie intensivă a Spitalului Floreasca, iar de alți 14 ani lucrează în cadrul sistemului privat MedLife. Lucrează la MedLife Life Memorial Hospital București din ziua în care s-a deschis. În calitate de director de îngrijiri medicale, Anca Petcu conduce acum o echipă numeroasă.

Cea mai mare povară a medicilor

Am întrebat-o pe Anca Petcu care crede că este „cea mai grea povară a medicilor”. Mi-a spus cu sinceritate că mulți dintre ei au ajuns să fie blamați fără motiv: „În România actuală nu se face deloc distincția între o complicație medicală absolut posibilă, citată în literatura de specialitate, și un malpraxis adevărat. Multă lume consideră că medicii greșesc sau îi suspectează de rea credință înainte să îi cunoască sau să beneficieze de serviciile dumnealor. Cred că în prezent aceasta e marea povară a unui medic român”.

Iar rezultatul pe termen lung va fi practicarea unei medicini defensive, medicii nu vor mai face niciodată eroisme, medicina va progresa tot mai greu, deși tehnica o cere.

„Medicii vor fi din ce în ce reticenți, pentru că, în momentul în care o situație se termină nefavorabil, medicul este considerat vinovat, iar dacă o situație este rezolvată cu succes, nu este neapărat meritul medicului, ci așa trebuia să fie”, observă Anca Petcu.

Este unul dintre motivele pentru care, în opinia ei, mulți medici aleg să emigreze și să nu își mai încurajeze copiii să le urmeze exemplul în carieră, așa cum era pe vremuri, când meseria se transmitea din generație în generație.

Între 2009 și 2015 din România au plecat circa 14.000 de medici și 28 000 de asistente medicale. Și Anca Petcu s-a gândit să plece afară. Nu a făcut-o din rațiuni legate de familie. Și nu îi pare rău. Spune că la MedLife a putut să își facă meseria așa cum își imagina la începuturi că trebuie făcută. „Aici ai anumite oportunități, ai cu ce să lucrezi, adresabilitatea și complexitatea cresc de la o zi la alta, se cunoaște progresul și e foarte important să știi să faci, să vrei să faci și să ai și cu ce”, spune ea.

Deseori s-a pus în pielea bolnavilor pe care i-a îngrijit de-a lungul anilor. Dacă în sistemul de sănătate din străinătate, relația cu pacientul este una strict profesională, în România se creează o legătură emoțională. A avut parte și de o surpriză plăcută: la nunta ei au venit câțiva dintre pacienți.

Despre cazurile tulburătoare pe care le-a întâlnit în activitatea ei și ce răspunde la întrebarea ce o face să continue, aflați din discuția redată mai jos:

Care sunt punctele forte ale unui bun asistent medical?

Sunt din ce în ce mai convinsă că nu este suficient să fii doar foarte bine pregătit profesional. Trebuie să știi să asculți, să mângâi, să ștergi lacrimi, să insufli speranță, chiar și atunci când terapia nu mai poate face nimic. Asistentul medical, cel care până la urmă stă atât de aproape de pacient, nu doar prestează un serviciu după care e nevoit să plece, el este alături, el ascultă, el integrează tot, el află tot ce stă în spatele afecțiunii cu care pacientul se prezintă la spital, știe și cât de teamă îi este pacientului și cu ce s-a mai confruntat. În felul acesta pot să spun – ce de fapt știe o lume întreagă – că este nevoie să ai un fond sufletesc aparte ca să poți să faci meseria asta și să o faci cu dăruire.

Ce este cel mai dificil în meseria pe care o aveți?

Cel mai dificil e să reușești să rămâi oarecum detașat. Cred că nici cei mai antrenați oameni nu reușesc să separe perfect ceea ce află, ce trăiesc, ce tratează, de viața și sufletul lor, iar în felul acesta intervine uzura. Cine spune că s-a obișnuit cu pacientii pierduți sau cu afecțiunile fără leac ne păcălește. E imposibil să nu rămâi marcat, dar în timp reușești să separi și să rămâi doar cu bucuria că ai încercat să faci ceva și că o minimă participare sigur ai. Cele mai triste momente sunt cele în care nu se vede rezultatul muncii tale și lucrurile o iau într-o direcție pe care nu o dorim. Dar trebuie să știm că am făcut tot ce am putut și că, dacă lucrurile nu au mers bine, nu este vina noastră.

„Nu cred că este ceva ce nu am văzut. Așa se întâmplă când lucrezi în linia întâi!”

 

sursa: https://republica.ro/noi-cei-din-linia-ntai-anca-petcu-de-22-de-ani-asistenta-medicala-zam-avut-ani-buni-in-care-ma-trezeam

 

prof. Raluca Brad

 

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Afișări articol: 165

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Unica școală din România membră European Nuring Module din 1999

Ghidul Școlii – 2022

Portalul Mobilitatii Europene

Alte știri de interes