In toata lumea, astazi sarbatorim Ziua ASISTENTULUI MEDICAL, una dintre cele mai vechi, mai generoase si mai nobile profesii, cu foarte mare cautare astazi. Cu aceasta ocazie, Scoala Sanitara Postliceala „Carol Davila” a organizat o masa rotunda cu tema „Sepre cunoastere si pricepere – Instruirea practica”, in scopul de a gasi solutiile cele mai eficiente de colaborare intre toti actorii care participa la pregatirea si formarea asistentilor medicali: scoala, spitalele, Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului si Ministerul Sanatatii.
Imbunatatirea curriculumului actual, reglementarea legaturii intre scolile de profil sanitar postliceal si institutiile spitalicesti in care isi desfasoara practica, precum si definirea cat mai clara a indatoririlor tutorilor si a mentorilor de practica sunt cateva dintre aspectele importante discutate in cadrul acestui eveniment. Au participat la dezbateri directori de ingrijiri ai spitalelor din Bucuresti, precum Spitalul Militar, Matei Bals, Victor Babes, Obregia, Spitalul Grigore Alexandrescu, Spitalul de Oncologie si cadrele didactice ale Catedrei de Nursing a Scolii Sanitare Postliceale „Carol Davila”, precum si reprezentanti ai organizatiilor asistentilor medicali: OAMGMAMR, Asociatia de Nursing din Romania, reprezentanti ai Fundatiilor Hospice Casa Sperantei si Crucea Alb-Galbena, precum si Excelenta Sa, D-na Libby Gitenstein, sotia Ambasadorului STatelor Unite ale Americii in Romania.
“Sunt foarte fericita sa fiu aici cu dumneavoastra si sa sarbatorim impreuna aceasta zi a Asistentului Medical”, a spus in deschidere Doamna Libby Gitenstein, colaborator apropiat al scolii noastre. In acest an scolar Excelenta Sa a sustinut un curs Master Class de Comunicare verbala si nonverbala in nursing.
“Sunt asistent medical, am absolvit universitatea in 1970 si in 1975 am obtinut si diploma de master in psihologie. Am lucrat f mult in domeniul ingrijirii la domiciliu si de foarte multi ani colaborez cu organizatia Hospice. Am lucrat de asemenea intr-un centru de recuperare a pacientilor care au suferit diferite tipuri de traume si de asemenea intr-un spital militar, in sectia de psihiatrie, cu soldati pe care ii ajutam sa-si revina in urma traumelor suferite in razboaiele din Vietnam si Irak. Aici, in Romania , ca sotie a Ambasadorului Statelor Unite, ma bucur sa pot promova nursingul, imi place sa predau studentilor mei la Scoala “Carol Davila”, m-am implicat in rezolvarea unor probleme in domeniul tuberculozei, vaccinurilor. De asemenea, ma bucur ca am ocazia sa predau in scoala dumneavoastra si incerc sa-i invat pe elevii mei cum sa relationeze cu pacientii lor si cum sa-i ajute sa-si sustina drepturile. Imi doresc foarte mult ca elevii sa invete foarte bine in Romania, sa fie bine pregatiti, sa mearga chiar si in strainatate pentru a capata experienta, dar sa se intoarca aici si sa incerce sa faca ceva pentru a imbunati practica in acest domeniu in tara lor.
Astazi, sistemele de sanatate sunt in dificultate peste tot in lume. Si la noi, in Statele Unite asistentele petrec foarte mult timp cu birocratia si asta e o problema. De-asta e bine sa impartasim experiente, sa vedem ce e bun in Romania, ce e bun in SUA si sa incercam sa invatam unii de la altii si sa facem lucrurile cat mai bine”, a mai spus doamna Libby Gitenstein.
“Nu multe profesii au o zi internationala dedicata, iar lucrul acesta ne spune ca suntem foarte importanti intr-o structura sociala normala, in sistemele de sanatate la nivel mondial. Desi in Romania ultimilor 20 de ani asistentii medicali au ramas ca o anexa a sistemului, noi trebuie sa fim constienti ca suntem cei care adaugam valoare actului medical. Lipsa de personal calificat in spitale creaza probleme imense de calitate a ingrijirii. E foarte greu in aceste momente sa te ocupi de pregatirea si formarea asistentilor medicali, de aceea trebuie sa fim uniti in aceste momente pentru a ne recastiga drepturile noastre si sa cream cadrul pentru ca experienta acumulata sa o putem transmite mai departe si viitorilor asistenti. Imi doresc sa reusim impreuna sa schimbam ceva in sistemul medical romanesc”, a afirmat d-na Carmen Mazilu, presedintele OAMGMAMR, Filiala Bucuresti.
In momentul de fata, invatamantul clinic in spital este reglementat in baza ordinului 1515/13.07.2007, prin care pregatirea practica a elevilor se desfasoara in parteneriat cu spitalele. Exista insa o serie de disfunctionalitati in organizarea stagiilor de practica ale elevilor, cauzate pe de o parte de noul curriculum european adoptat, a carui structura nu este foarte coerenta, de numarul redus de personal in spitale si de faptul ca inca nu este inca foarte clar stabilit rolul tutorelui de practica. In acest sens, concluzia participantilor este ca se impune implicarea tuturor organelor de resort pentru a gasi solutiile de functionare optima in formarea viitorilor asistenti medicali.
„Instruirea practica a asistentilor medicali se bazeaza pe un set de valori care apartin filozofiei profesiei de asistent medical. Optimizarea si cresterea performantei procesului de pregatire practica este temelia crearii unui culturi de excelenta institutionala, la nivelul partenerilor implicati” a concluzionat prof. Elena Liliana Murgulet, director al Scolii Sanitare Postliceale „Carol Davila”.
Descarca aici: „Instruirea practica in unitatile spitalicesti”.
Descarca aici: „Consideratii generale asupra Instruirii Practice”
Galerie foto