Flavia Căloiu Belușică, eleva școlii noastre, participă la schimbul European Nursing Module desfășurat la Hanze University of Applied Sciences – cea mai mare universitate tehnică și profesională din nordul Olandei, situată în orașul Groningen.

Iată povestea primelor zile petrecute în Olanda:

 

„Groningen este un oraș plăcut, frumos, mic, un oraș cu case vechi și multă verdeață. Toată lumea merge pe bicicletă aici, totul este construit și organizat în așa fel încât să fie accesibil și la îndemâna bicicliștilor. În primele trei zile, am avut discuții la universitate despre sistemul medical, despre cultură și civilizație, despre diversitate, despre faptul că ne dorim aceleași lucruri, despre faptul că suntem la fel și totuși diferiți, despre cum ar trebui să interacționăm cu pacienții care provin din alte țări sau despre cât de important este să privești o situație din mai multe perspective pentru a putea înțelege cu adevărat pe cineva. Am discutat despre diferențele dintre cele trei țări paticipante în proiect – România, Marea Britanie și Franța.

Cele două cadre didactice, care au stat cu noi, ne-au expus modul de lucru, de învățare, am glumit, am mâncat împreună, ne-au răspuns întrebărilor, ne-au însoțit peste tot, ne-au prezentat școala.

Întreaga abordare este diferită față de ce cunoaștem noi în România: se lucrează dinamic și interactiv. Totul este digital, totul se vede online. Profesorii nu au un birou fix, se mută zilnic în altă parte să lucreze, au mese diferite, unele înalte – pentru a sta în picioare, altele cu scaune mai joase, unele bănci cu lumină naturală sau artificială. Foarte mare accent pun pe accesul către lumina naturală și pe faptul că oamenii trebuie să se miște la fiecare 30-50 de minute și să aleagă poziția cea mai comodă pentru ei. Împart spațiul de lucru cu elevii. Aceștia lucrează mult în echipă, lucrează mult online, fiecare cu laptopul lui.

Orele de nursing sunt interactive. Au monitoare mari pe care rulează cursuri și studii de caz, prezentări, apoi discută și exemplifică pe manechin. Au absolut tot ce le trebuie pentru a învața. Cred că nu există ceva care să fie la spital și să nu aibă și ei aici pentru studiu, pentru exercițiu. Inclusiv aparate, materiale, tuburi, măști, oxigen, pături, perne, seringi de toate dimensiunile, punguțe, săpun, dezinfectant, orice. Ar trebui să le înșir pe toate aici.

Am vizitat spitalul universitar. O clădire uriașă, nu foarte înaltă, cât întinsă, foarte bine organizată, gândită și construită pentru a fi utilă și accesibilă tuturor pacienților. De exemplu, nu se intră pe scări. Sunt uși rotative peste tot, se intră lin, direct din stradă, au lifturi multe din sticlă. Nu există intrări separate pentru pacienți, doctori sau aparținători, ceea ce în opinia mea, dă un sentiment de egalitate. La parter ești consultat pe specialități, apoi la etaj sunt saloanele. Saloanele au geamuri orientate spre exterior, astfel încât pacienții să aibă lumină naturală în saloane. Acoperișul central al spitalului se deschide și toată vara este liber, intră aer curăt, păsări, soare. Este foarte curat peste tot, miroase frumos, nu este mirosul specific de spital, este bine aerisit și îngrijit.

Există un restaurant destul de mare în spital unde poate mânca oricine la prețuri bune. Cel mai interesant, însă, mi s-a părut faptul că au un culoar lung pe care se găsesc magazine. Da, magazine: haine, pantofi, flori, genți, un coafor, cărți, cărți poștale, mici cadouri, dulciuri, de toate.

În a treia zi, am fost din nou la universitate, am vorbit în continuare despre valori și despre ce ne definește ca oameni. Am avut de întocmit un mini interviu despre diverse teme, la alegere. Am intervievat studenții din facultate, am interacționat cu ei și am aflat multe despre fiecare în parte. Au fost deschiși și dornici să comunice cu noi și să răspundă întrebărilor noastre.

 

Ziua 4

Am vizitat un azil pentru vârstnici, aflat într-un sat pitoresc, la 10 minute distanță de Groningen. A fost o experiență impresionantă. Am văzut cum ar trebui să fie tratați oamenii în general, nu bătrânii, nu copiii. Locuiesc în căsuțe, câte 8 persoane pe o aripă, fiecare cu camera lui. Au acolo o sală mare unde este o bucătărie, o sufragerie, o debara unde spală rufele și depozitează altele și o cameră tehnică (unde țin asistentele medicamentele și alte tratamente sau dispozitive medicale). Asistentele gătesc pentru ei acolo, ele le pregătesc tratamentul, tot ele îi scot la plimbare afară, fac tot posibilul să le creeze atmosfera de acasă, în timp ce îi îngrijesc.

Sunt două asistente cu ei, ziua și noaptea. Acestea au ture de 8 ore; doar noaptea stau 12 ore, dar au nopți linștite, de obicei. Paturile sunt moderne, camerele luminoase, decorate după bunul plac al pacienților. Pentru că rezidenții suferă de demență, aproximativ 99% din cazuri, au multe fotografii din tinerețe, poze cu familia, obiecte de mobilier de acasă, care să le aducă aminte de trecutul lor.

Am rămas cu gândul la toți bătrânii care au privilegiul să trăiască așa, dar cu un gust amar gândindu-mă la cei de acasă, la bătrânii noștri singuri și la familile celor care îi îngrijesc pe cei bolnavi sau la cei care mor în spitale.

Sistemul lor de sănătate și de asigurări sociale este foarte bine pus la punct. Au specificat faptul că nu contează câți bani au, ei plătesc parțial, restul primesc de la stat. Toți au acces la același tratament.”

 

prof. Raluca Brad

 

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Afișări articol: 95

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Unica școală din România membră European Nuring Module din 1999

Ghidul Școlii – 2022

Portalul Mobilitatii Europene

Alte știri de interes