Laura Buruiana, aflată în Belgia, cea de a patra zi de stagiu, a trimis la finalul zilei propriul parcurs pentru joi, 13 octombrie:

”După ce asistenta medicală, ce îmi este mentor, mi-a arătat cum să pregătești un pacient pentru operație, cum să cureți rănile dupa operație și cum să îngrijești un pacient cu condiții cardiologice, a venit ora mesei (la 12:00). M-au invitat să merg cu ele la cantina unde am fost surprinsă. Medici, asistenți, infirmieri, pacienți, aparținători, toți stăteau la mese mâncând și socializând unul cu celălalt. Din mâncarea preparată de pesonalul cantinei nu lipseau salata, peștele și pieptul de pui, dar și o mică gustare. După masă am pregătit medicația fiecărui pacient și am administrat-o, încheind astfel tura. Ne-am schimbat uniformele și am așteptat autobuzul în fața spitalului ca să mergem spre Rooseveltplaats. De acolo am mers în gara Antwerpen Centraal de unde am luat primul tren spre Lokeren”.

Camelia Grădeanu, eleva noastră bursieră prin programul de schimburi ENM ne-a trimis mai jos câteva impresii trăite zilele acestea în Belgia: ”În fiecare zi sunt foarte matinală pentru a ajunge la timp la spital – la ora 7:30, ceea ce înseamnă trezirea la ora 5:30. Până acolo trebuie să parcurg un drum de o oră. Am fost repartizată la spitalul ZNA Middlheim, în secția de neurochirurgie.

Prin comparație cu spitalele noastre am observat în primul rând o relaxare în modul de lucru al asistenților medicali. Ei nu-și percep meseria ca pe ceva ce „trebuie” făcut, nu au „așteptări” de la pacienți și știu foarte bine să schimbe așternuturi și să facă igiena intimă cu zâmbetul pe buze. Cele trei zile de până acum nu mi-au fost încă de ajuns pentru a intra în ritm, dar a fost suficient cât să-mi fac o impresie despre cum să oferi toată atenția ta pacientului.

În cei doi ani de când sunt eleva Școlii Postliceale Sanitare ”Carol Davila” am învățat că dacă pacientul nu crede că va supraviețui, atunci, în marea majoritate a cazurilor… chiar așa este. Gândirea și implicare lui psihologică trebuie ajutată! Eu încă nu am făcut injecții și nu am luat sânge, nu am făcut ceva palpitant, ci am schimbat bandaje, am scos drene, am curățat răni, am schimbat așternuturi. Dar am reușit să văd pacienții zâmbind – ceea ce pentru mine înseamnă mult mai mult.

Comunicarea pacient asistent este mult mai dezvoltată și relaxată. La fel și cea între asistenți și doctori sau asistenți și studenți. Nimeni nu este judecat și toți se ajută între ei. Cei care știu mai puțin vor ști mai mult, iar cei ce stiu deja mai mult oferă mai mult. Din păcate, în România stresul ne dărâmă… uităm să zâmbim, să primim sincer, să oferim sincer. Uităm că ne oferim timpul nostru unor oameni și uităm să-l oferim din suflet, să-l facem cel mai bun. Să nu interpretați greșit, trebuie să ne „trezim” și să ne facem meseria cu implicare și cu suflet. Să învățăm să dăruim și să ne reconstruim. Suntem o țară cu potențial major, mai suntem și deștepți și frumoși, de ce să nu trăim frumos? :)

Am selectat câteva fotografii cu sistemul de depozitare, organizat pe secțiuni – este ceea ce m-a impresionat astăzi”.