Ziua Mondială a Diabetului Zaharat a fost marcată la Institutul Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice „Prof. Dr. N. Paulescu” de prezența unei echipe a Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila”, formată din elevi de anul I, calificarea asistent medical de balneofiziokinetoterapie și recuperare, însoțiți de prof. Gelu Costache.
Echipa noastră a avut deosebita onoare de a avea alături o personalitate proeminentă din lumea medicală românească, domnul prof. univ. dr. Constantin Ionescu TÎRGOVIȘTE, membru al Academiei Române.
În decursul a patru decenii de activitate științifică și de asistență spitalicească a adus contribuții importante la ridicarea nivelului asistenței diabetului și a bolilor metabolice din România: a reorganizat secțiile Institutului de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice „N. Paulescu”, ridicându-l în perioada conducerii sale la gradul de Institut Național, aflat sub egida Academiei Române.
Începând din 1988 a participat ca reprezentant al României la proiectul multicentric european EURODIAB, contribuind la cunoașterea precisă a prevalenței diabetului zaharat de tip 1 în Europa, inclusiv în România, precum și la prevalența complicațiilor cronice ale acestui tip de diabet. A înființat un laborator de explorări neurofiziologice, unde a dezvoltat tehnici originare de diagnostic și un laborator de cercetări de genetică diabetologică. În cadrul unei colaborări cu centrele de genetică umană din Oxford și Cambridge, care a debutat în 1996, a efectuat (împreună cu Dr. Cristian Guja) una din cele mai ample analize genetice ale tipului 1 de diabet, identificând unele particularități specifice populației din România. Datele au fost publicate în peste 300 de lucrări (jumătate în reviste indexate ISI), fiind citate de peste 2300 de ori. Este inițiatorul (în 1995) și coordonatorul uniunii medicale BlackSeaDiab, care cuprinde cele 12 țări riverane ale bazinului Mării Negre. Este membru al Academiei de Științe Medicale din România (din 1992), președinte al Societății de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice (2001-2003), Președinte al Asociației Medicale Române din 2005, Membru de onoare al Academiei de Științe din Chișinău (din 2000), membru al Academiei de Științe din New York (din 1994), membru al grupului european NEURODIAB (din 1980), al Asociației Europene pentru studiul Diabetului (din 1975), al Societății Internaționale pentru Studiul Durerii (din 1989), al Federației Internaționale de Diabet (din 1982), etc. A fost distins cu medalia „N. Paulescu”, conferită pentru contribuția adusă diabetologiei române (1995). În 2007 a inițiat „Programul Național de Prevenție a Patologiei Metabolice și Cardiovasculare”. (sursa: credor.ro)
De asemenea, alături de noi a fost și dr. Simona CARNICIU ( secretar executiv al Asociației Medicale Române ), care desfășoară o bogată și susținută activitate de cercetare, prevenție și educație pentru sănătate, mai ales pe probleme de diabet, nutriție și boli metabolice.
Elevii noștri au primit în dar, cu această ocazie, 3 glucometre de ultimă generație, foarte utile în efectuarea practicii.
Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” continuă misiunea de a forma Educatori pentru Sănătatea Europei și este onorată de colaborarea cu Institutul Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice „Prof. Dr. N. Paulescu”.
prof. Gelu COSTACHE
prof. Raluca BRAD