Scoala Postliceala Sanitara Carol Davila - ”Tradițional și modern în medicină și farmacie”
”Tradițional și modern în medicină și farmacie”

”Tradițional și modern în medicină și farmacie”

Şcoala Postliceală Sanitară "Carol Davila" a organizat şi a găzduit joi, 28 Mai 2015, Simpozionul Internaţional de Comunicări Ştiinţifice "Dr. Mioara Mincu", în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi Casa Corpului Didactic, sub egida Ministerului Educatiei şi Cercetării Ştiinţifice.

Desfășurat sub semnul zâmbetului, simpozionul cu tema TRADIŢIONAL ŞI MODERN ÎN MEDICINĂ ŞI FARMACIE a constituit un prilej pentru a cinsti memoria Doamnei Dr. Mioara Mincu, fondatoarea primei şcoli postliceale sanitare particulare din România după 1990, și de a continua ţelul domniei sale de a dezvolta şi profesionaliza Educaţia pentru Sănătate prin cunoașterea și comunicarea unor realizări științifice  din medicină, farmacie și științe conexe.

 

Prof. Daniela Stoian, Director SPSCD

 DSC 0550

"Mă bucur că suntem împreună la cea dintâi ediţie a Simpozionului Internaţional de Comunicări Ştiinţifice "Dr. Mioara Mincu" şi promitem să nu ne oprim aici. Aş vrea să le mulţumesc invitaţilor, colegilor mei dragi, elevilor, pentru că nu existăm aici decât datorită lor. Aş vrea să îi mulţumesc doamnei dr. Mioara Mincu pe care o simţim mereu alături de noi, şi pentru că a reuşit să transmită celor doi fii ai săi pasiunea pentru domeniile cărora li s-a dedicat: unul care a mers pe cărarea medicine şi unul care a mers pe cărarea pedagogiei, Dl Alexandru Ioan Mincu, care a devenit profesor şi a preluat conducerea acestei şcoli"

 

"Pentru că  școala este locul de pornire al educației, pentru că educația înseamnă și deschiderea comunicării, circulația liberă a ideilor, ne aflăm acum, aici, chiar în inima școlii pe care, acum 25 de ani,  Doamna Dr Mioara Mincu  o înființa concretizând unui vis de o viață numit Educatie pentru  Sănătate ", a spus în deschidere prof. Cristina Costache, moderatorul evenimentului.

 

Anca Duca, Vicepreşedinte al Fundaţiei Umaniste dr. Mioara Mincu

 DSC 0551

" Mă bucur să particip la acest simpozion care reuneşte lucrări de o importanţă ştiinţifică dar şi umană deosebită. Doamna doctor, prin energia şi curiozitatea domniei sale (păstrate la fel de vii de-a lungul întregii vieţi) a atras în jurul său mulţi oameni dedicaţi şi de mare valoare, i-a încurajat să studieze, i-a încurajat să scrie, i-a ajutat să fie publicaţi şi promovaţi.

Acest simpozion este unul dintre prilejurile cele mai potrivite pentru a onora moştenirea domniei sale şi de a-i duce mai departe ideile despre Educaţia pentru Sănătate. A avea cunoştinţe, a avea aptitudini şi mai ales a avea atitudini potrivite sunt elementele de bază ale educaţiei pentru sănătate. Educaţia pentru Sănătate este pilonul central al activităţii şcolii şi fundaţiei ce poartă numele Dr. Mioara Mincu şi o preţioasă emblemă, iar cei care i-au urmat Doamnei Doctor, în special dl. Prof. dr. Alexandru Mincu, îi duc mai departe misiunea. Oamenii trebuie să înveţe să aibă un stil de viaţă sănătos, nu doar să fie trataţi.

Vă mulţumesc că sunteţi aici şi aveţi atât de mult entuziasm şi forţă creatoare."

 

La prezentarea lucrărilor au participat reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, prof. Mirela CRAIU şi prof. Irina RADU, Inspectori Şcolari Învăţământ particular şi alternative educaţionale, Conf. dr. Irina ZARAFU, Facultatea de Chimie, Universitatea București, Conf. dr. Cornel CHIRIȚĂ, Facultatea de Farmacie, UMF „Carol Davila” şi Dr. ing. Silvana Mihaela DĂNĂILĂ-GUIDEA, Facultatea de Biotehnologii, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, membrii ai Comitetului Ştiinţific al simpozionului, pecum şi profesori şi reprezentanţi din domeniul medical şi farmaceutic din Romania.

Echipa de profesori ai Şcolii Postliceale Sanitare "Carol Davila" din Târgovişte condusă de doamna Director Ana Stoica, o apropiată colaboratoare a doamnei Mincu,ne-a oferit un tablou al doamnei dr. Mioara Mincu, în semn de preţuire pentru întreaga activitate desfăşurată atât pe tărâmul medicinei, cât şi al educaţiei pentru sănătate.

Cele 37 de lucrări participante de nivel internaţional vor fi publicate într-un volum editat de Fundaţia Umanistă Dr. Mioara Mincu şi Şcoala Postliceală Sanitară "Carol Davila".

 

 

Mirela Craiu, Inspector Şcolar

 DSC 0566

"Cărţile vor dăinui peste timp şi mi-aş dori să nu uităm că aceste cărţi, ca şi cea care va fi publicată în urma acestui simpozion, ne sunt cei mai buni şi mai credincioşi prieteni. De aceea, vă felicit pentru iniţiativa acestui simpozion şi vă doresc să fie un început, o deschidere de drum pe care să mergeţi mulţi ani de acum înainte. Felicităm conducerea şcolii şi echipa care a făcut posibil acest eveniment, dar şi pentru longevitatea acestei şcoli, cu atât mai mult cu cât ştim că nu este uşor."

 

 

Irina Radu Inspector Şcolar ISMB

 DSC 0570

"Am fost impresionată de diversitatea temelor propuse în cadrul acestui simpozion, care au legătură şi cu sănătatea şi cu starea noastră de bine. Am văzut că sunt şi teme de specialitate, din medicină şi farmacie, dar şi teme foarte generoase din punct de vedere cultural. Mi-am adus aminte de cuvintele unui om de ştiinţă de la început de secol XX care spunea că suntem sănătoşi atunci când muncim şi suntem fericiţi că facem acest lucru. Mi-am amintit cât de important este să zâmbim şi felicit pe doamna director Daniela Stoian şi întreaga echipă a şcolii "Carol Davila" pentru această activitate. Cred că viitorul învăţământului românesc european este unul în care învăţământul particular trebuie să aibă un loc bine definit. Eu cred că învăţământul particular reprezintă nu doar o alternativă a celui de stat dar şi o soluţie de dezvoltare şi de integrare la nivel european. Viitorul este al învăţământului de stat alături de cel particular.

 

 

Conf. dr. Irina ZARAFU, Facultatea de Chimie, Universitatea București 

DSC 0575 

"Doamna Mincu a fost un model pentru noi, toate doamnele. Mă bucur foarte mult că aţi antrenat şi ştiinţele exacte, precum chimia, biologia la acest simpozion. Vă urez succes şi sănătate multă pentru a ne revedea şi la ediţiile următoare."

 

 

Dr. ing. Silvana Mihaela DĂNĂILĂ-GUIDEA, Facultatea de Biotehnologii, 
Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București

 

DSC 0577 

"Mă onorează prezenţa la acest simpozion şi consider că prin specializările facultăţii noastre, de biotehnologii avem o legătură cu domeniul dumneavoastră. Începând din acest an universitar am deschis un curs Master cu tema Biotehnologii în industria farmaceutică. Cu această ocazie am deschis o punte de legătură între cele două instituţii din domeniul educaţiei."

 

 

Conf. dr. Cornel CHIRIȚĂ, Facultatea de Farmacie, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” 

DSC 0585 

"Sunt onorat să fac parte din comitetul ştiinţific al acestu simpozion şi este foarte bine că onoraţi memoria doamnei Mincu prin organizarea acestei manifestări, întrucât este bine cunoscută dorinţa domniei sale de a creşte profesionalismul asistenţilor medicali. Printr-un astfel de eveniment participanţii – profesori, cercetători în domenii bio-medicale se pot întâlni şi pot face schimburi de informaţii, pot naşte colaborări noi, care să conducă la creşterea profesionalismului. Doresc simpozionului mulţi ani înainte şi succes tuturor participanţilor."



Diseminarea proiectelor internaţionale

 

În cadrul Simpozionului Internaţional de Comunicări Ştiinţifice "dr. Mioara Mincu" echipa şcolii noastre a prezentat participanţilor la eveniment două dintre proiectele internaţionale derulate în acest an şcolar:

- Proiectul "Performing Abilities in European Nursing Care" derulat cu fonduri europene prin programul Erasmus+, în cadrul căruia 20 de elevi ai şcolii au participat anul acesta la un stagiu clinic de 3 săptămâni în Pafos, Cipru, în clinica particulară Royal Artemis Medical Center.

- Schimbul de experienţă cu durata de 2 săptămâni în Plovdiv, Bulgaria, la care au participat 2 eleve din anul I, calificarea Asistent Medical de Farmacie, în cadrul unui parteneriat bilateral încheiat între şcoala noastră şi Medical College Plovdiv.

 

Doamna Maria Pârlog, profesor de nursing al şcolii noastre şi colaborator al doamnei Mioara Mincu a reamintit cu această ocazie dorinţa doamnei dr. Mincu de a dezvolta o şcoală cu cât mai multe relaţii internaţionale. De altfel, din anul 1999 şcoala noastră a devenit membru al Modulului European de Nursig, din care astăzi fac parte 39 de şcoli şi universităţi de nursing din 17 ţări europene.

"Iată că astăzi şcoala noastră a ajuns să dezvolte şi mai multe proiecte internaţionale, atât în cadrul ENM cat şi prin intermediul unor relaţii bilaterale cu Finlanda, Spania, Belgia, Bulgaria sau în cadrul unor programe europene. Am avut fericirea de a mă ocupa de pregătirea profesională a celor 40 de elevi ai şcolii care au participat la stagii de pregătire clinică în cadrul unei clinici particulare din Cipru, în cadrul a două proiecte europene", a spus doamna Pârlog

 DSC 0613 - Copy

 

Prof. Lidia Moise, coordonator proiecte europene

 

"Mulţumesc şcolii că mi-a dat ocazia să scriu aceste două proiecte care au obţinut finanţare din fonduri europene, primul în cadrul programului Life Long Learning "Leonardo da Vinci" iar anul acesta, în cadrul programului Erasmus + prin Agentia Naţionala pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale, şi nu o să ne oprim aici! Un nou proiect a fost deja depus şi sperăm să fie din nou câştigător.    

Prin aceste programe noi ne formăm elevii pentru a fi pregătiţi să se integreze pe orice piaţă a muncii europene, având în vedere că aceste programe îşi propun o cooperare între furnizorii de programe educaţionale şi cei care pe piaţa muncii sunt potenţiali angajatori. Competenţele dobândite în stagiile de pregătire practică pe care ei le desfăşoară în cadrul acestor programe, le sunt recunoscute prin certificate de mobilitate Europass.

Toate documentele pe care le obţin în urma participării la aceste proiecte îi ajută să se angajeze oriunde ei doresc, atât în ţară cât şi în străinătate. Apoi, este o experienţă de învăţare, într-un cadru formal, nonformal şi informal care îi îmbogăţeşte atât în plan profesional dar şi cultural şi personal, relaţional."

Nicoleta Iliescu, elevă a anului II AMG, a susţinut o prezentare a tuturor etapelor proiectului "Performing Abilities in European Nursing Care" desfăşurat pe parcursul acestui an şcolar, iar câţiva dintre elevii participanţi au împărtăşit impresiile lor:

 

Florinel Florescu, elev anul II AMG:

"Am ales această şcoală pentru că îmi oferă cea mai bună educaţie pentru calificarea într-o profesie foarte căutată. Îmi doresc să devin un asistent medical bun şi să am acces în cele mai bune spitale, şi pot să spun că asta am găsit în această şcoală.

Am făcut parte din acest proiect european şi această experienţă m-a dezvoltat şi nu regret nici o secundă că am ales acest drum."

 

Corina Mihăilă, anu II AMG:

"Participarea la acest proiect mi-a dat pentru prima dată ocazia de a participa la procedura de dializa a unui pacient. Am putut observa modul de desfăşurare al procedurilor medicale, relaţionarea echipei medicale cu pacientul şi m-a impresionat foarte mult grija faţă de pacient care se manifesta chiar şi prin cele mai mici detalii."

 

Daniela Chiriţoiu, Clasa III F AMG

"Anul acesta am beneficiat de două schimburi de experienţă, unul în Belgia, în cadrul ENM şi altul în Cipru, prin proiectul Erasmus+. Ambele au fost minunate, şi pot să spun că am avut multe de învăţat atât profesional cât şi social. În Cipru am plecat cu alti 19 colegi pe care nu-i cunoşteam şi m-am întors acasă cu 19 prieteni. La şcoală, am participat la cursuri de pregătire înainte de stagiu, iar în clinica din Pafos am fost foarte bine primiţi şi îndrumaţi. Am primit răspuns la orice întrebare am avut de pus, cu multă ambilitate. Am avut beneficiat de pregătire profesionala, culturală şi lingvistică (cursuri de limbă engleză şi neogreacă) şi pentru toate acestea mulţumesc şcolii că ne-a dat această ocazie şi mă felicit pe mine că am profitat de aceste şanse create!"

 

Codruţa Tudor, elevă anul II, AMG

"Când m-am înscris în acest proiect am fost curioasă să văd dacă pot să fac o diferenţă dintre stagiile clinice din România şi dintr-o clinică din străinătate. Am constatat că ceea ce învăţăm aici în Şcoala Postliceală Sanitară "Carol Davila" cu privire la comunicarea, îngrijirea şi starea de bine a pacientului acolo se aplică. În spitalele noastre se pune accent mai mult pe partea de îngrijire medicală, pe tratarea afecţiunilor, decât pe relaţionarea cu pacientul şi crearea unei stări de bine a acestuia.

Am avut parte de multe seri frumoase împreună , au fost momente de neuitat şi de aceea le mulţumesc tuturor profesorilor şcolii care ne-au oferit această şansă de a participa la acest stagiu, ne-au pregătit şi coordonat."

 

 

Andreea Şerban si Claudia Stanciu, eleve anul I AMF, 
participante la schimbul de experienţă din Plovdiv, Bulgaria

 DSC 0621 - Copy

"Suntem onoraţi de a avea printre participanţii la acest simpozion, cu o lucrare, şi pe doamna prof. Ana Mihailova, coordonatoarea stagiului nostru în Plovdiv. Ne bucurăm că şcoala ne-a oferit prilejul de a participa la un stagiu foarte reuşit în colegiul din Plovdiv şi să o cunoaştem pe doamna profesor Mihailova, care ne-a organizat un stagiu foarte riguros şi cu activităţi complexe. Suntem impresionate de tot ce am învăţat şi de toţi cei pe care i-am întâlnit."

 

În încheiere, analizând expunerile de o înaltă ţinută a doar o parte din lucrările simpozionului, atât organizatorii cât şi participanţii şi-au manifestat dorinţa ca această sesiune să fie prima dintr-un lung şir de activităţi ştiinţifice ale Şcolii Postliceale Sanitare "Carol Davila".

"Acesta este cadrul cel mai potrivit unde ideile să circule liber pentru a hrăni imaginaţia şi a da naştere unor noi idei, căutările să găsească un punct de plecare spre alte căutări, iar fiecare dintre noi să plecăm cu faţa luminată de un zâmbet. Căci, aşa cum spun vorbele întelepţilor – <<Un zâmbet este o lumină în fereastra sufletului, semn că inima este acasă>>”, a spus prof Cristina Costache la final.

 

DSC 0661

 


 Afișul evenimentului:

Afis eveniment dr-mioara-mincu-12


 



 Alte poze de la eveniment:

 

 

 

 

Citit 3309 ori Ultima modificare Duminică, 03 Ianuarie 2016 18:39
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

PARTENERI

brighton.jpgefnweb_eu.JPGeurope_eu.JPGministerulsanatatii_ro.jpgnmcuk_org.JPGoamr_ro.JPG