Scoala Postliceala Sanitara Carol Davila - CIPRU - Un proiect european, o provocare de a te descoperi
CIPRU - Un proiect european, o provocare de a te descoperi

CIPRU - Un proiect european, o provocare de a te descoperi

Cei 20 de participanţi la stagiul practic de 3 săptămâni desfăşurat în clinica privată Royal Artemis Medical Center din Pafos, Cipru în cadrul Proiectului de mobilitate Erasmus+ "Performing abilities in European nursing care", nr 2014-1-RO01-KA102-001318, finanţat din fondurile Uniunii Europene prin ANPCDEFP cu un grant de 48.760 euro, au revenit la şcoală îmbogăţiţi de noile experienţe profesionale şi culturale pe care le-au trăit.

Iată câteva impresii la finalulul acestor activităţi ale proiectului:

 

Camelia Daniela Barbu, anul III-E AMG 

Vreau să încep, înainte de toate, prin a mulțumi întregului colectiv al Școlii Postliceale Sanitare " Carol Davila" pentru ceea ce reprezintă în viață mea: o mare schimbare, o nouă perspectivă de viață, un zâmbet și o speranța de viitor!

Pentru mine, participarea în acest proiect european a reprezentat una dintre cele mai frumoase realizări din viață mea pe plan profesional. A fost și va rămâne o experiență de neuitat. Am avut oportunitatea de a cunoaște tainele profesiei de asistent medical și dintr-o altă țara, cu o altă cultură, cu oameni noi: pe domnul Theo Theofilu, managerul clinicii, pe dir. de Îngrijiri Ioannis Ioanou, pe doamna Rafaela, asistentă de pe secția de Hemodializă, și multe alte persoane pe care le-am cunoscut cu drag și de la care am avut foarte multe lucruri de învățat.

Am apreciat încă de la început căldura cu care am fost întâmpinați. Politețea de care au dat dovadă și aprecierea lor față de muncă noastră m-au făcut să cred mai mult în mine, să îmi dezvolt atât atitudinile în cadrul echipei medicale și în raport cu pacientul, cât și aptitudinile, în ceea ce privește eficienţa și cunoștințele mele în realizarea diverselor proceduri și intervenții, fie ele autonome sau delegate.

M-am bucurat de frumoasa ocazie de a observa și de a învața, pas cu pas, cum ar trebui să relationeze un adevărat asistent medical cu pacientul din fața sa în diverse situații, din multe puncte de vedere. Spun adevărat, fiindcă sunt de părere că o diplomă pe care îți este scris numele și specializarea de " Asistent Medical Generalist" nu înseamnă totul ... ba, dimpotrivă, cu cât aș privi acea diplomă, m-aș gândi mai degrabă la o mai multă responsabilitate și perfecționare, la o dorință mai aprinsă de a înțelege omul cu toate nevoile lui și mi-aș modela și mai profund concepția că eu sunt acolo să interacționez cu niște oameni, nu cu niște obiecte pe care să le mut dintr-un loc într-altul și să uit de ele.

Acolo am apreciat foarte mult faptul că asistentele priveau pacienții în ochi de fiecare dată și le explicau fiecare pas din procedura ce urma a fi făcută, astfel încât, nivelul de anxietate al acestora era scăzut. Nu păreau să fie panicați și confuzi, fiindcă înțelegeau ce urma să se petreacă cu ei.

Sunt convinsă că există asistenți medicali foarte buni și dedicați și în țara noastră, fiindcă mi-am confirmat personal asta, în momentul practicilor din diferite spitale. Sunt un exemplu pentru mine, atât asistenții medicali din România , cât și cei de peste hotare. Toți cei care sunt demni de această profesie.

În clinica "Royal Artemis" am trăit multe momente frumoase alături de colegii mei și de personalul medical de acolo. În fiecare zi eram invitați în sala de demonstrații, unde am lucrat pe manechine, ni s-au arătat diverse proceduri, apoi am fost repartizați pe anumite secții, pentru a vedea de fiecare data câte ceva nou și de a trăi o nouă experiență.

Am cunoscut în clinica din Pafos pacienți deosebiți, mai ales pe secția de ATI, de la care, eu, o tânără în vârstă de 22 de ani, încă neinițiata în toate mrejele vieții, am avut atâtea lucruri de învățat. Spre exemplu: m-am tot chinuit să înțeleg de câtă putere este nevoie pentru ca o persoană diagnosticată cu cancer, în vârstă, singură pe lume și fără niciun sprijin, să îți zâmbească de fiecare dată când pășești sfios pe ușa unei astfel de secții? De la astfel de oameni chiar ai de învățat! Am realizat că fi asistent medical nu înseamnă numai să faci injecții și să montezi perfuzii. Desigur trebuie să cunoşti aceste tehnici necesare, însă, în esență, această profesie înseamnă mult mai mult şi asta se vede când privești în ochi pacientul din față ta, când îl observi, când încerci să-l înțelegi și când îi dăruiești un zambet... Nu este greu deloc! Dacă o persoană cu cancer și singură pe lume o poate face și îți înveselește ziua, cu atât mai mult o poți face tu, ca asistent medical. Nu numai că asta îți intră în datorie, ci pentru simplu fapt că poți învață de la proprii tăi pacienţi...

Într-o altă zi am cunoscut o altă paciență cu fractură de șold, dar și cu pierderi secvențiale de memorie. Atât de mult se chinuia și orice simplă mișcare îi provocă groaznice dureri. Margaret avea un soț minunat, care a dat dovadă de o iubire extraordinara .... El mi-a confirmat prin gesturile sale următorul lucru: Căsătoria înseamnă mai mult decât un simplu contract! Acest om i-a fost alături soţiei sale continuu de la nefericitul accident și venea în fiecare zi să o viziteze la clinică. Vorbea cu ea, o mângâia, o săruta pe frunte și o pieptăna, iar în momentele când aceasta uita anumite lucruri, chiar și câți copii avea, de exemplu, soțul ei îi zâmbea și îi amintea de fiecare data, cu aceeași rabdare... Cum să nu ai de învățat de la pacienți sau din astfel de situații? M-am regăsit acolo în multe ore de la cursurile de psihologie. E atât de importat să privești și să încerci să înțelegi ce se petrece cu cei din jurul tău!

Tot acolo, cum nu am specializare de kinetoterapie, am putut observa entuziasmată, de altfel, o ședința de recuperare. D-na Margaret, ajutată de soțul ei și de kinetoterapeut, învață cum să își miște piciorul, pentru a stimula musculatura și mobilitatea articulațiilor. Încet- încet, cu greu, reușea să-l miște câțiva cm, lucru care presupunea pentru ea dureri insuportabile. Mi-am dat seama, aici, în acest stagiu, și în aceste situații, cât de important e să ai răbdare cu pacientul. Dacă dificultatea în a interacționa cu un pacient în vederea realizării unor proceduri devine un lacăt pentru tine, ca asistent medical, atunci cheia este Răbdarea.  

Întoarsă din acest stagiu cu un așa bagaj de experiențe, nu pot decât să îmi exprim imensa bucurie ce o port în suflet și dorința de a-mi încuraja colegii să se înscrie în astfel de proiecte, fiindcă merită! Acolo am devenit cu-adevărat o familie, mai uniți, profesori și elevi. Așa putem deveni și pe secții în cadrul unei echipe medicale dacă reușim să înțelegem cu-adevărat rostul acestei profesii.

  

 

Ilie (Velicu) Maria Mihaela, anul III-L AMG

 

Parcă mai ieri am văzut anunțul cu selecția elevilor pentru noul proiect european în care era implicată școala, de data asta cu denumirea de ERASMUS +. Inițial am trecut pe lângă anunț câteva zile și, de fiecare data îmi aduceam aminte de selecția pentru proiectul precedent, Leonardo Da Vinci, când am evitat să mă înscriu deoarece nu eram prea încrezătoare în propriile forțe, și nici nu voi ști niciodată dacă aș fi fost selectată deoarece nu am participat la selecție. De aceea mi-am zis că anul asta voi încerca, fie ce-o fi.

 

Acum cred că așa trebuia să se întâmple, toți îmi spun că în această grupă trebuia să fiu și asta simt și eu!

 

Au urmat: dosarul, examenele de evaluare, rezultatele finale ale selecției ... eram selectată!!! Au urmat zile de pregătire profesională, lingvistică și culturală împreună cu alte 19 persoane aproape necunoscute (cunoșteam mai bine doar o colegă din an inferior și alți doi colegi de an, de la o clasă vecină cu clasă mea, cu care mă întâlneam zilnic pe coridoare). Asta îmi dădea o stare de bine, nu eram singură. Mai toți aveau în colectivul nou format, foști/actuali colegi de clasă/prieteni.

 

Eram sceptică și când nu cunosc lumea, tind să par arogantă - mi se spune des asta - dar nu e decât o formă de apărare a mea. Sunt o persoană organizată și riguroasă și mi se păreau cu toții cam reticenți, cam înceţi în îndeplinirea sarcinilor ce ni se trasau, cu toții aveam să ne plângem de ceva, nu toți înțelegeam aceleași lucruri, ceea ce îmi îngreuna adaptarea și, deși, inițial nimeni nu mi-a trasat sarcini organizatorice, de la sine putere am încercat să îi organizez și să le comunic task-uri clare și precise, de rezolvat cu pași mici, unul după altul.

 

Participarea în acest proiect mi-a oferit ocazia să îmi cunosc colegi din şcoală şi viitori colegi de profesie pe care altfel poate nu i-aş fi întâlnit, iar lucrul acesta este minunat

 

Stagiul în Cipru a început cu dreptul. Doamna Director, Daniela Stoian, în ziua (de fapt noaptea) sosirii în Pafos, ne-a așteptat cu masă pusă deși oră mesei se încheiase demult. A avut grijă să ajungem într-un loc unde totul să fie pus la punct și bine știut, ceea ce ne-a dat un sentiment de siguranță și de bine!

 

Atât doamna director cât și prof. Lidia Moise ne-au însoțit inițial în Clinica Royal Artemis unde am fost întâmpinați de un personal binevoitor și dornic să ne învețe și să ne ajute. Eram în concurență cu participanții din proiectul anterior și trebuia să ne ridicăm cel puțin la nivelul celorlați. Ne-au ajutat necondiționat și nicio clipă nu ne-au dat impresia că suntem cumva comparați, deși am fost evaluați în mod curent.

 

Spre surprinderea mea chiar și în clinică (și în hotel sau în magazine) erau persoane vorbitoare de limbă română, unul dintre medici făcuse facultatea de medicină în România și chiar și asistenta de farmacie era vorbitoare de limba română.

 

Am întâlnit în clinică un personal bine calificat, iar din cazurile întâlnite am învățat lucruri noi, mi-am dezvoltat abilități noi, iar cunoștințele acumulate mi-au fost recunoscute printr-un Certificat Europass Mobility, recunoscut internațional. Alături de Scrisoarea de recomandare semnată de directorul clinicii, îmi va facilita intrarea pe piața muncii europene.

 

Stagiul practic de zi cu zi era finalizat cu o mică evaluare și feedback din partea profesorului monitor, prof. Maria Pârlog, dar și a tutorelui de practică, ceea ce mă ajută la sedimentarea informației nou acumulate.

 

Nu am avut clipe de relaxare, în clinică timpul zbura ajutând personalul medical la tehnicile de nursing și aproape de fiecare data eram uimiți de prezența colegilor noștri cu care făceam schimbul de tură, iar timpul liber ne-a fost umplut de către gazdele cipriote de excursii și vizite la punctele de atracție cele mai cunoscute. Am luat parte la o sărbătoare tradițională de Paște și a fost organizat un barbeque doar pentru noi, petrecând o după-amiază minunată. Când nu erau organizate excursii, de puține ori din punctul meu de vedere, fugeam la mare.

 

Deși inițial mi se părea că cele 3 săptămâni ale stagiului vor fi o perioadă lungă, când a sosit momentul final aproape că mi-a fost greu să îmi strâng bagajele și am făcut-o doar cu 2 ore înainte de plecare.

 

Pentru mine această experiență a fost unică și frumoasă (deși am mai participat în anul 2012 în Spania la un stagiu clinic extern, intermediat tot de școala noastră), cunoștințele profesionale acumulate nu mi le poate lua nimeni, iar relaționarea cu personalul medical, cu doamna director Daniela Stoian, cu doamnele profesoare, Maria Pârlog și Lidia Moise, dar și cu ceilalți 19 colegi ai mei, m-au ajutat la dezvoltarea profesională dar și la cea personală, la o cunoaștere personală mai bună, la o stimă de sine în creștere și la o stare de bine, deși când scriu aceste rânduri plâng și râd, de dor și drag și emoții .... proiectul a luat sfârșit .... sau nu: parcă o aud pe doamna profesoară Lidia Moise spunând: „sa nu credeți că s-a terminat, urmează partea cea mai grea, diseminarea!”, dar eu cred că nu poate fi atât de grea și abia aștept să le vorbesc celor interesați să afle despre acest proiect și despre școala care a facilitat acest minunat proiect.

 

 

Ana-Maria Beldie, Anul II-J, AMG
Anul acesta, primăvara m-a prins la propriu între aeroporturi. După revenirea din stagiul European Nursing Module finalizat în Leiden (Olanda), nu am apucat bine să despachetez că a trebuit să mă pregătesc pentru plecarea în Pafos (Cipru) alături de colegii dinanul II și III în cadrul proiectului Erasmus 2014+ la care școala noastră este parte.

Spre deosebire de mulți dintre ei, nu am resimțit emoția plecării, poate și pentru că sunt obișnuită să călătoresc des și nu mi-e frică de necunoscut. Am plecat cu mintea deschisă, fără așteptări precise, ci doar cu o mare dorință de a vedea cum funcționează sistemul într-o clinică privată, cât de diferiți sunt de noi ciprioții ca nație și mai ales cu intenția de a avea pe lângă Olanda, încă un termen de comparație în ecuația vieții mele. Sunt convinsă că astfel de stagii îți deschid mintea și te pregătesc pentru marea decizie de după absolvire: să plec sau nu din țară și unde anume?

Ne-am îmbarcat așadar fiecare cu gândurile sale, unii cu lacrimi în ochi, alții cu cartea preferată în mână, dar pe fețele tuturor se putea citi nerăbdarea. Doamna profesor coordonator Lidia Moise a fost de la început liantul între noi, dat fiind faptul că nu ne cunoșteam prea bine și fiecare se credea mai cu moț decât colegul sau colega. De-a lungul celor trei săptămâni s-a descurcat admirabil să gestioneze 20 de caractere foarte diferite, 20 de entități mai mult sau mai puțin ciudate, 20 de inimi care au bătut în ritmul valurilor Mării Mediterane. Ne-a admirat exuberanța, ne-a tolerat copilăriile și ne-a respectat tăcerea atunci am avut nevoie. Mare adevăr se regăsește în citatul acela care spune că în viață este scris să întâlnim anumite persoane.

Dinamica grupului a fost una dintre cele mai ciudate în sensul bun. Încă de pe parcursul orelor de pregătire profesională, am remarcat diverși colegi mai vocali, pe alții mai glumeți, pe unii mai tăcuți. În Cipru, însă, toți au lăsat măștile deoparte și au fost...ei. S-au legat prietenii și am reușit să ne solidarizăm în ciuda faptului că suntem foarte diferiți unii de ceilalți. Am fost o echipă adevărată atât în cursul programului la clinică, dar și în activitățile din timpul liber.

La clinica Royal Artemis am avut parte de o primire călduroasă din partea Directorului General, domnul Theo Theofilou și a Directorului de Îngrijiri, domnul Ioannis Ioannou. Domnul Ioannou, asistent medical cu o experiență de aproape 40 de ani în sistemul sanitar, ne-a pus la încercare atât abilitățile practice, cât și competențele lingvistice de limba engleză. Am fost încurajați să arătăm ceea ce știm, am primit sfaturi și recomandări utile pentru cariera de asistent medical și ni s-a permis accesul în toate secțiile clinicii și comunicarea cu pacienții, precum și consultarea documentelor medicale ale acestora.

Am cunoscut medici extraordinari și asistenți medicali bine pregătiți, cu o abordare a pacienților și a vieții în stilul cald și relaxat specific insulei Cipru. Ca și în Olanda, asistenții medicali sunt mereu cu zâmbetul pe buze și niciodată încrâncenați și crispați așa cum i-am văzut de nenumărate ori pe cei din spitalele românești.

Soarele a fost laitmotivul șederii noastre în Cipru. A fost soare pe cer și soare în sufletele noastre ca și cum la întoarcerea în țară pentru noi, cei din anul II nu urmau cursuri, iar pentru cei din anul III ca și cum nu urma simularea examenului de absolvire. Am trăit fiecare zi în speranța că experiența nu se va încheia și că ne vom da „bună dimineața" și după 24 aprilie, somnoroși și un pic morocănoși peste farfuriile cu bacon și roșii de la micul dejun.

Personal, am învățat timp de trei săptămâni că viața poate fi trăită mai relaxat și cu mai puțină încrâncenare, că oamenii nu se schimbă și că dacă nu îi acceptăm așa cum sunt, vom trăi într-o stare de nemulțumire permanentă, dar mai presus de orice, am reînvățat să râd așa cum râdeam odată: din interior spre exterior. 

 

 

Ligia Petre (Draguț ), Anul II-B, AMG

Am venit la această şcoală hotărâtă să fiu bursieră și să particip la un stagiu de pregătire în străinătate. Însă, pe măsură ce am început să-mi cunosc colegii de clasă, am avut temerea că obiectivele mele sunt prea greu de atins din cauza concurenței. Cu toate că munceam din greu, la un stagiu de pregătire în Cipru nici nu îndrăzneam să visez! Îmi părea treapta cea mai de sus pe scara stagiilor de pregatire în străinătate. Încurajată însă de niște profesori minunațicare au crezut în mine mai mult decât credeam eu însămi, "imposibilul" a devenit posibil.

Acum am ajuns la concluzia că trebuie să crezi şi să-ți dorești suficient de mult, ca un vis să se împlinească!

Stagiul în Cipru, la Clinica Rozal Artemis Medical Center a fost minunat. Am întâlnit oameni foarte drăguți,  care erau dornici să ne înveţe. Așa că, veneau ei în întâmpinare noastră, fără să fie nevoie să ne rugam de ei, fără să ne ceară să fim umili. Ne-au făcut prin atitudinea lor să simţim cât de mult contăm. Acolo, parcă am avut o revelaţie în ceea ce priveşte aplicarea tehnicilor de îngrijire, a efectuării  investigaţiilor medicale... Acum voi păși pe secție la practică, mai stăpână pe mine,mai încrezătoare în abilitățile mele.

Stagiul practic a avut şi o componetă culturală şi personală foarte frumoasă. Am vizitat multe locuri frumoase și am cunoscut oameni interesanți dar, cel mai minunat lucru  din toate a fost echipa din care am facut parte. Parcă am fost aleși unul şi unul. Ne completam şi ne potriveam ca piesele unui puzzle. Separați poate că eram frumoși, deștepți, amuzanți, interesanți sau poate nimic din toate astea. Dar împreuna eram o forță, un tot unitar,  cu adevărat o echipa. Într-o echipă ca asta îmi doresc să lucrez!

La sfârșitul stagiului de pregătire din Cipru, am primit din partea directorului clinicii Royal Artemis un Certificat Europas pentru recunoașterea internațională a cunoștințelor și competențelor dobândite, precum și o scrisoarea de recomandare pentru obținerea unui loc demuncă. Datorită lor voi merge mai senină şi încrezătoare la interviuri căci știu, că voi fi cu un pas în fața celor care au muncit poate la fel de mult ca mine. Cum obiectivele fixate la începutul școlii au fost atinse, îmi pot trasa altele noi căci, doar ieșind din anonimat te poți ridica de-asupra mulțimii pentru a putea fi remarcat.

 

  

Viorica Badea (Nicolae), elevă anul IIIC, AMG

Am 47 de ani, sunt de profesie technician constructor și împreună cu soțul meu conducem de 20 de ani o firmă de construcții industriale.

Urmează întrebarea firească: De ce această nouă profesie și de ce abia acum? Am ales să urmez această școală în cel mai optim moment al vieții mele  și bineînțeles pentru a-mi împlini un vis din adolescenţă.

Despre programul ERASMUS+ aflasem câte ceva de la două dintre colegele de clasă care au participat anul trecut și de  la doamnă profesor Măria Pârlog care a venit personal în clasă noastră încurajându-ne să participăm la selecție. Decizia finală a fost luată în urmă unei discuții cu doamnă profesor Lidia Moise care a reușit să mă convingă să-mi înlătur barierele legate de vârstă și de comunicarea în limbă engleză. Nu pot decât să le mulțumesc enorm pentru această minunată oportunitate.

Pentru mine personal programul ERASMUS + este o amintire extrem de prețioasă și o experiență care mi-a depășit așteptările începând de la examenul pentru selecție și orele de pregătire profesională, lingvistică,culturală și până la întoarcerea în țara .M-a ajutat să mă autodepășesc, să mă redescopăr și să-mi sporesc încrederea în mine şi în oameni.

Am văzut cum funcționează un spital privat într-un alt sistem sanitar,am cunoscut medici și asistenți medicali extrem de doritori să împărtășească din experiența și cunoștințele lor. Am constatat că sunt oameni comunicativi, relaxați și modești, oameni calmi, care iubesc viața .Am vizitat locuri minunate, încărcate de istorie, tradiții și cultură (situri arheologice, mânăstiri, muzee) am gustat din mâncarea și băutură tradițională poporului cipriot.

Recomand cu drag tuturor elevilor acestei școli să îndrăznească să se înscrie la selecțiile viitoare deoarece comunitatea Erasmus este practic o a două familie  în care îți faci prieteni pe viață.Veți  trăi experiențe de neuitat și pe lângă toate acestea cuvântul ERASMUS "dă" foarte bine în CV-urile voastre, deoarece mai toate firmele apreciază această experiență de practică în străinătate și se consideră( și chiar așa este!)  că devii mai comunicativ, mai deschis la colaborare, înțelegi culturi și obiceiuri.

Mulțumiri tuturor profesorilor implicați în acest proiect și mult succes în cele viitoare! 

 

 

Carmen Serea, elevă anul II H, AMG

La început a fost o provocare. Ideea călătoriei într-o altă țara, dorința de a cunoaște cultura și tradițiile altui stat, dar și mentalitatea cetățenilor săi, m-au îndemnat să aplic şi să rămân în acest proiect. Și bine am făcut! Am învățat multe lucruri, lucruri pe care nu le înveți în țara, la sânul familiei. Pot spune că am primit o lecție de comunicare. Comunicare cu pacienții internați, comunicare cu colegii și profesorii, comunicare cu staff-ul din clinică.


M-a impresionat modul în care am fost primiți și tratați pe toată durată stagiului atât de personalul hotelului, cât și de personalul din clinică. Sunt oameni deschiși și obișnuiți cu fluxul de persoane, Paphos fiind un oraș turistic important. Mă gândesc că ne-ar prinde bine să furăm şi noi puțin din atitudinea lor față de străini, să ne mai piară din scepticism și să încercam să fim mai amabili, că nu costă nimic.


Prin comparație cu sistemul medical privat din România pot spune că diferențele nu mi-au părut mari. Aparatura și pregătirea cadrelor medicale este de calitate iar sistemul informatic bine pus la punct. Pacienții, poate, ușor mai educați la ei. Factorul uman, însă, îmi pare ușor mai degradat în țara noastră. N-aș putea spune care e cauza. Să fii om, nu-i chiar atât de simplu, am constatat.


Concluzionez cu ideea că o astfel de experiență este o modalitate de dezvoltare personală care nu trebuie ratată. Vreau să le mulțumesc D-nei prof. Maria Pârlog și D-nei prof. Lidia Moise pentru tot sprijinul oferit în acest proces și le doresc să continue cu succes şi cu alte proiecte, pentru alte generaţii de elevi. Poate reușim să schimbăm atitudinea şi în spitalele din România!

 

 

 

ANCA ORESIA-IULIA, elevă anul III J, AMG

 

 

 

Cunoaștere, autocunoaștere și recunoaștere, acestea sunt pentru mine cuvintele care pot descrie cel mai bine experiența pe care am trăit-o în cadrul programului Erasmus+ 2015.

 

 

Decizia de a participa la preselecție nu a fost una ușoară. Am pendulat o perioadă între neîncrederea în propria persoană și posibilitatea oferită de proiectul Erasmus+ de a-mi îmbogăți nivelul de cunoștințe profesionale, lingvistice, de a cunoaște oameni, locuri noi, o cultură nouă și o altă țară.

 

 

Deși avantajele participării erau net superioare, nesiguranța m-a determinat să nu mă înscriu la preselecțiile din anul 2014. Bună mea colegă, Mihaela Țepeș, participantă și ea în cadrul proiectului Erasmus 2014 a fost cea care m-a încurajat să-mi depaşesc temerile și să fac pasul de a mă înscrie la preselecţia proiectului Erasmus 2015. Recunosc, însă, că încrederea în reușita calificării mi-a insuflat-o și colegul și amicul meu Mădălin Murgu, care m-a asigurat că împreună vom trece cu bine.

 

 

Preselecția a fost una cu pretenții (candidați foarte bine pregătiți, subiecte cel puțin interesante, emoții extraordinare), dar mărturisesc că bucuria reușitei nu poate fi descrisă în cuvinte. A urmat apoi etapa de pregătire profesională, lingvistică, culturală. Profesori noi, informații multe, vise, așteptări ... Cu drag în aduc aminte de aceste întâlniri. Dar timpul și-a urmat cursul și iată-mă în ziua plecării. Doamne! Îmi simt inima în gât! Știu, știu, ceea ce afirm este împotriva tuturor principiilor anatomiei, fiziologiei și logicii. Dar acesta era sentimentul. De fapt... un amalgam de sentimente (bucurie, entuziasm, teamă de primul zbor cu avionul, curiozitatea) mă transpune parcă într-o stare euforică. Trag aer în piept... număr până la 10 și încerc să mă linistesc: este doamnişoara prof. Moise cu noi, aşa că ce se poate întâmpla? Alte sentimente din cocktail-ul amintit mai devreme: încredere,siguranță.

 

 

Am un sentiment ciudat: timpul parcă trece cu viteza luminii. Nu bifez bine experiența primului zbor cu avionul, că iată-mă la destinație, pe aeroportul din Larnaca. Superb!!! O noapte senină și miros de mare. Drumul spre Pafos emoționant, parcă aud și acum mulțumirile colegului Florinel, adresate școlii și doamnei Director pentru acest proiect. Revăd cu ochii minții lacrimile din colțul ochilor domnișoarei Moise.

 

 

În prima zi, entuziasm maxim. Cum deschid ochii, văd marea. E vis sau realitate? Mă pişc să fiu sigură că nu visez. Nu am timp prea mult pentru a contempla, căci autocarul deja ne așteaptă în fața hotelului să ne ducă la clinică. Aici o impresie extraordinară: oameni zâmbitori, bucuroși să ne primească, ne-au împărtășit cu drag experiență plăcută pe care au avut-o alături de colegii noștrii de anul trecut. Domnul Teofilu, directorul instituției, ne face un scurt istoric al clinicii, apoi ne lasă în grijă D-nului Ioanou, directorul de îngrijiri, pentru a ne face cunoștință cu personalul medical şi pentru a ne prezenta fiecare secție din clinică, ca un preambul a cea ce urma să se întâmple în săptămânile următoare.

 

 

Zilele de stagiu au fost foarte interesante, dar au curs repede: informații noi legate de modul de tratament, tehnici deprinse, personal bine pregătit și dispus să ne împărtășească din experiența acumulată, tehnologii noi, evaluări, studii de caz... Toate acestea fiind presărate cu excursii culturale la mormintele regilor, mănăstirea Neofit, baia Afroditei.

 

 

Am avut parte și de experiențe extreme - CUTREMURUL de 5.6 grade, ce a avut loc 15.04.2015, în Cipru, dar și de trăire duhovnicească, petrecând alături de colegii mei sărbătorile Pascale, participând la slujba de Înviere.

 

 

Toate acestea nu am avut timp să le "diseminez” atunci, să fac un bilanț. Era ca un tăvălug de experiențe și informații noi pe care le trăiam. Resimt însă și acum sentimentul de nostalgie pe care l-am avut la plecare, sentimentul de renunțare, pierdere, când mi-am luat la revedere de la personalul clinicii, de la pacienți, locuri, oamenii pe care i-am cunoscut acolo. Încercam să cuprind cu ochii minții cât mai multe imagini, ca să le pot rememora aunci când voi fi departe de acele locuri frumoase.

 

 

Odată ajunsă acasă am revenit la activitatea cotidiană. Dar ceva nu mai era că înainte. Oare ce? Cine? Eu... EU, prin această experiență, m-am regăsit pe mine, am cunoscut oameni frumoși, am învățat lucruri noi, am vizitat locuri minunate.

 

 

Voi încerca să explic experiență mea prin prismă cuvintelor definitorii menționate:

 

 

Cunoașterea: Posibilitatea de a participa la programul Erasmus+ a fost un privilegiu pentru mine. Din punct de vedere profesional, experiența Erasmus+ are avantaje incontestabile, precum: cunoașterea de profesioniști din domeniu, accesul la aparatura performantă a unui alt sistem de sănătate, acolo mi-am îmbogățit cunoștințele profesionale, lingvistice, culturale totodată cunoașterea unei noi țări și culturi are impact pozitiv în dezvoltarea intelectuală și socială. Cel mai folositor aspect a fost experimentarea unui alt sistem de învățământ sanitar.

 

 

Din punctul meu de vedere, este o experiență pe care ar trebui să o trăiască fiecare elev.

 

 

Recunoaștere: recunoașterea calității de salvator a asistentului medical și recunoașterea faptului că această meserie este una vocațională. Menționez faptul că ceea ce m-a făcut să reflectez la acest lucru, a fost atitudinea caldă a personalului, empatia, bunăvoința, disponibilitatea față de pacient. Deși, susțin cu tărie faptul că personalul medical de la noi este aproape în toate cazurile fff bine pregătit din punct de vedere profesional, m-a întristat faptul că noi, românii, despre care se spune că suntem: ospitalieri, sociabili, prietenoși, credincioși (90% din populaţie sunt creștini), tocmai aceste calități ``uităm`` sau ``evităm`` să le arătăm celor care au mai mare nevoie - celor suferinzi.

 

 

Cunoaștem cu toții situația sistemului sanitar românesc (lipsă de personal, medicamente, materiale insuficiente) dar cu toate acestea, atitudinea glaciară, ușor malițioasă, întâlnită uneori în spitale, nu se justifică omeneşte.

 

 

În Cipru m-am convins că un zâmbet, o vorba bună, o mângâiere, o încurajare nu te costă nimic și nu necesită efort, dar face minuni pentru un om bolnav!

 

 

Asistentul medical salvează oameni. Da asta face, salvează oameni, nu doar îngrijește trupuri.

 

 

Acolo, departe de casă, am înțeles vorbele D-nei Dr. Mincu ``Unii oameni sunt prea obosiți să vă dăruiască un zâmbet. Dăruiți-le voi unul, pentru că nimeni nu are mai mare nevoie de un zâmbet decât acela care nu-l mai pote dărui``

 

 

Această experiență mi-a reconfirmat încă odată că trebuie să-mi urmez în continuare principul meu de viață ``DĂRUIEȘTE CEEA CE VREI SĂ PRIMEȘTI!``.

 

 

Autocunoașterea. După această etapă, în viață mea s-a produs un declic. Am constatat că schimbarea pleacă de la mine. Astăzi mă schimb eu, mâine cei din jurul meu, apoi lumea.

 

 

Realizezi astfel, că ești valoros, realizezi că TU poți face diferența.

 

 

Eu sunt mult mai relaxată, nu mă mai împiedic de opiniile altora și îmi urmăresc propriile vise.

 

 

Am mai multă încredere în mine și știu,că atâta vreme cât voi munci și voi arăta respect celor din jur, voi reuși să îmi realizez visele. Acum sunt mai încrezătoare în forțele proprii, mai motivată în a-mi atinge țelurile, dar și mai puțin stresată cu privire la opinia celor din jurul meu.

 

 

Am luat parte la o experiență unică, care m-a schimbat și m-a făcut să mă descopăr, o experiență care cu greu se va putea repeta, dar care a meritat fiecare secundă!

 

 

Experiența aceasta nu putea veni la un moment mai bun în viața mea decât ACUM. Ca o încununare, la sfârșitul anilor de studiu, ca o alinare într-un moment de răscruce din viața personală, ca un imbold în a-mi practică meseria de Om și asistent medicat cât mai frumos și responsabil, ca o pecete ce îmi întărește convingerea că atunci când faci ceea ce îți place, rezultetele sunt pe măsură.

 

 

Am învățat o nouă limbă, lucruri noi dintr-o altă cultură, o altă țara și mi-am făcut noi prieteni.

 

 

Sfatul meu pentru potențialii elevi Erasmus+ este să își urmeze visul și să participe la acest program, deoarece le poate fi foarte util pe plan profesional și personal. Ideal ar fi să nu ia cuvintele mele de-a gata ci să se convingă singuri dacă ceea ce am spus e adevărat sau nu.

 

 

Experiența mea Erasmus a fost cât se poate de pozitivă, mi-a schimbat viața, mi-a oferit o viziune mai largă asupra lumii și m-a făcut să cred și mai mult în OAMENI.

 

 

Doresc să închei această expunere a experienței mele în cadrul proiectului cu mulțumiri adresate domnișoarei profesor Lidia Moise, pentru susținerea și încrederea pe care mi-a arătat-o, dar mai ales pentru efortul și dăruirea pe care le-a depus în bună desfășurare a proiectului, doamnei profesor Maria Pârlog, pentru suportul oferit în pregătirea profesională, colegei mele de cameră Viorică Badea, pentru toate momentele petrecute împreună (nopțile de taină, zilele în care am lucrat împreună rapoartele, pentru toate sfaturile și pentru răbdarea pe care a avut-o cu mine), îți mulțumesc ție, Mihaela Ilie, pentru tot ceea ce ai făcut pentru mine, că ori de câte ori a fost necesar ai fost lângă mine, ai fost și prietenă și mamă și orice a avut nevoie fiecare dintre noi, ai fost ``sufletul `` acestui grup de oameni frumoși ce au participat la proiect. Doresc deasemenea să-l amintesc și pe colegul Florinel Florescu, ``responsabil ``cu buna dispoziție, pe Otilia Haraga, cel mai bun și răbdător fotograf, și tuturor participanților (Dana, AlinutaC, Andreea, AlinaA, Codruța, Ana, Mădă, Cami, Gabi, Marian, Mihai, Ligia, Carmen, Ema, Nicoleta)

 

 

Va mulțumesc vouă, oameni frumoși pentru această experiență !

 

 

 

 

Citit 4390 ori Ultima modificare Duminică, 03 Ianuarie 2016 18:41
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

PARTENERI

brighton.jpgefnweb_eu.JPGeurope_eu.JPGministerulsanatatii_ro.jpgnmcuk_org.JPGoamr_ro.JPG