Ne place sau nu să recunoaștem, sistemul educațional din România este blamat de toată lumea. Nu același lucru se poate spune despre sistemul de învățământ din Finlanda, recunoscut pentru eficiența sa. Cum reușesc finlandezii și care sunt minusurile sistemului românesc?

Învăţământ gratuit, profesori cu înaltă calificare, teme puţine, multe activităţi practice şi metode de predare neconvenţionale. Asta oferă, pe scurt, sistemul de învăţământ finlandez, recunoscut în toată lumea pentru eficienţa lui. Anual, finlandezii cheltuiesc 2.100 de euro pentru educarea unui copil, în timp ce România doar 248 de euro pe an. Lipsa investiţiilor în educaţie este dramatică: 40% dintre tinerii cu vârste sub 15 ani sunt analfabeţi funcţional.

Instabilitate. Acesta este cuvântul care definește sistemul de educație din România. An de an elevii sunt supuși la noi experimente. De la bacul devansat, la reintroducerea tezelor cu subiect unic; interesul şi nevoile elevului par să fie lăsate deoparte. Nu același lucru se poate spune despre sistemul de învăţământ finlandez.

Paivi Pohjanheimo, ambasadoarea Finlandei în România: Noi am crezut întotdeauna că cea mai bună investiție în prosperitatea viitorului unei națiuni este educarea copiilor săi. În mod obișnuit, ne concentrăm pe pregătirea profesorilor, pentru că pregătirea profesorilor aduce după sine un sistem de gândire pentru metodele de predare despre care noi credem că au adus aceste rezultate bune în sistemul nostru de școlarizare. Sunt profesioniști și sunt capabili să susțină fiecare copil în funcție de talentele sau nevoile sale individuale. Acesta este un fel de sistem de gândire pentru sistemul educațional.

Pentru Narcisa Suciu, care locuiește de mai bine de zece ani în Finlanda alături de soțul și fiica ei, Daria, trecerea de la sistemul educațional românesc la cel finlandez a fost de-a dreptul șocantă.

Narcisa Suciu: Diferența majoră o face faptul că profesorii sunt foarte bine pregătiți. Dacă nu au aplecarea înspre pedagogie, sunt pur și simplu îndrumați în altă direcție. Și-atunci cei care ajung să predea sunt foarte bine pregătiți și sunt făcuți pentru asta.

În sistemul finlandez, copiii învață să fie… copii. Dar și cum să își găsească, încă de mici, calea.

Narcisa Suciu: Au mult mai puține responsabilitați. La noi trebuie să…, trebuie să… Acolo nu prea „trebuie să”, acolo e foarte frumos dacă tu-ți găsești drumul.  Mi-a plăcut că se apleacă foarte mult asupra părților practice, în așa fel încât copilul să descopere foarte devreme dacă-i place să cânte, de exemplu. La fel, la sport. Toți copiii învață să înoate foarte devreme, toți copiii învață să schieze foarte devreme. Într-adevăr, au teme mult mai puține, înspre deloc, însă tot ce se face la clasă, tot ce ei discută la clasă și tot ce învață la clasă am văzut că-i rămâne în memorie mult mai bine imprimat decât ce învăța în țară.

Prima și singura reformă majoră a Finlandei a început în urmă cu 40 de ani și se află încă în desfășurare. Sistemul este adaptat continuu la schimbări. Un lucru rămâne însă stabil: copilul este în centrul atenției.

Paivi Pohjanheimo, ambasadoarea Finlandei în România: Elementele de bază care au fost pilonii succesului pentru sistemul nostru educațional au fost acolo din anii 1970. Iar atenția a fost mereu pe metodele de predare ale profesorilor. Profesorii au calificări la nivel de master, care includ obligatoriu și pedagogia. Principalul scop al acestei reforme este să le ofere profesorilor instrumentele de care au nevoie pentru a susține și îndruma un copil, pentru ca el să fie în stare să facă față provocărilor viitoare ale digitalizării, lumii digitale.

În România, ultima reformă importantă a fost realizată deSpiru Haret. „Omul școlii” a reușit în cei 13 ani în care a fost ministru al educației să dubleze populația alfabetizată a României. A adus cartea în zonele rurale, a investit în pregătirea profesorilor și a înlocuit bacalaureatul cu un examen general de absolvire a liceului, al cărui scop era să demonstreze influenţa studiilor asupra formării şi devoltării gândirii.

Theodor Paleologu, fost ministru al culturii: Ce mi se pare interesant este că noi îl invocăm pe Spiru Haret, dar nu e publicată, de exemplu, legea lui. Ar fi de ajuns să publicăm într-o broșurică legea lui Spiru Haret, să vedem care sunt părțile cele mai importante ale acestei legi. Pentru că bun, sigur, e o lege de la începutul secolului XX, care nu acoperă toate provocările unui sistem educațional contemporan, dar din anumite puncte de vedere, legea lui Spiru Haret era clar mai bună decât legea actuală. În școală, copiii nu sunt învățați să gândească cu mintea lor. Scopul educației este autonomia. Autonomia intelectuală, autonomia morală, autonomia profesională, să gândești critic. Ăsta e rostul învățământului, să te învețe să gândești și să fii autonom. Ei bine, nu. Învățământul românesc exact asta te învață să nu fii. În mod sistematic asta penalizează, penalizează gândirea independentă, penalizează afirmarea unui punct de vedere argumentat.

Un raport realizat de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică arată că 300.000 de tineri nu merg la şcoală, iar aproximativ jumătate dintre elevi nu înţeleg pe deplin lecţiile şcolare. Prin urmare, le este dificil să însuşească materia sau să aplice cunoştinţele dobândite. Majoritatea abia ştiu să citească, să scrie şi să socotească. În plus, 17,5% dintre tinerii între 18-24 de ani au abandonat studiile şi doar 21,8% dintre persoanele cu vârste între 30-34 de ani au studii superioare, comparativ cu media UE de 34,6%.

(sursa:https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/educatie/educatia-la-bilant-cum-reusesc-finlandezii-890841)

prof. Raluca Brad