Un amalgam de trăiri ne încearcă în fiecare an pe 10 februarie – o zi de naștere și renaștere, o zi cu emoții și amintiri care vor dăinui peste timp.

Începutul de februarie poartă amprenta personalității Doamnei Dr. Mioara Mincu, fondatoarea Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila” și cea care a dat numele Liceului Teoretic „Dr. Mioara Mincu” și școlii satului natal – Școala Gimnazială „Dr. Mioara Mincu” din Conțești (jud. Dâmbovița).

Doamna Dr. Mioara Mincu ar fi sărbătorit anul acesta vârsta de 91 de ani, însă Domnia Sa s-a grăbit parcă să treacă în veşnicie. Cu bunătate, iubire, corectitudine, disciplină şi mult devotament față de semeni, a format şi îndrumat echipele de profesori şi generaţii de elevi, care au iubit-o şi îi poartă un profund respect pentru totdeauna.

Este și sărbătoarea Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila”, care împlinește anul acesta 34 de ani de activitate, dar și a Fundației Umaniste „Dr. Mioara Mincu”, care aniversează 15 ani de la înființare.

Să fim generoși cu ceilalți, să facem bine, să fim dedicați, să ne iubim profesia și să nu uităm niciodată să zâmbim – sunt doar câteva din îndemnurile pe care Doamna Dr. Mioara Mincu ni le-a lăsat și pe care ni le-a transmis mai ales prin faptele domniei sale. Din lumea îngerilor, continuă să ne vegheze, să ne inspire cu puterea exemplului domniei sale de om cu har și dăruire față de semeni.

Noi, cei de azi, avem o datorie de onoare de a continua misiunea educației pentru sănătate și a educației pentru știință moștenite de la Doamna Dr. Mioara Mincu.

Zâmbetul nelipsit de pe chipul Doamnei Dr. Mioara Mincu, pe care ni l-a lăsat moştenire şi prin cuvânt, va fi întotdeauna sursa noastră de energie care ne va duce mai departe.

„Unii oameni sunt prea obosiţi ca să vă dăruiască un zâmbet. Dăruiţi-le voi unul, pentru că nimeni nu are mai mare nevoie de un zâmbet decât acela care nu-l mai poate dărui”. – spunea Doamna Dr. Mioara Mincu.

∗∗∗

Personalitatea deosebită a Doamnei nursingului românesc este adusă în prezent, mai aproape de noi, de poveștile de viață ale celor apropiați.

Cu tactul medicului şi harul de a transmite cunoştinţe, Doamna Dr. Mioara Mincu a format şi a îndrumat echipele de profesori şi generaţii întregi de elevi.

Prin numai câteva întrebări bine ţintite, a ştiut să descopere în adâncul fiecărui elev virtuţile unui asistenti medical şi mai mult decât atât, să-i dea dimensiunea conştiinţei unui adevărat educator pentru sănătate. „Ce te îndeamnă să fii asistent medical? Ce ştii despre trupul omenesc şi despre ce are el nevoie? Ştii că durerea şi boala îşi au rădăcinile în trăirile sufleteşti? Să ştii că de aici trebuie să înceapă ocrotirea omului, înainte ca el să devină pacient”.

Întrebându-se câţi dintre tinerii de astăzi mai dau importanţă sănătăţii, editorul Cristian Ionescu, un apropiat colaborator al Doamnei Dr. Mioara Mincu, scria o scrisoare către elevii şcolii noastre, o invitaţie la meditaţie:

„Reamintesc aici unor actuali elevi ai Şcolii Postliceale Sanitare „Carol Davila” că instituţia de învăţământ în care au intrat cu speranţa de a ajunge CEVA, a fost înfiinţată de o doctoriţă care s-a luptat toată viaţa ei nu doar cu bolile, ci şi cu incompetenţa şi care a vrut să dea o şansă la zeci de mii de tineri să trăiască feriţi de înjosirile de pe centurile vieţii şi de la marginea societăţii.

Ideea era că aceşti tineri – viitori asistenţi medicali – pot deveni nu doar CEVA, ci OAMENI.

Mioara Mincu era un doctor de excepţie şi chiar ceva mai mult, un OM ADEVĂRAT.

E păcat că nu aţi cunoscut-o! Ea v-ar fi putut spune că aşa e corect şi că aşa e bine: să răspunzi încrederii cu încredere, să apreciezi faptul că cineva, într-un moment important al vieţii tale, îţi întinde o mână; şi să procedezi aşa şi tu, atunci când îţi va veni rândul, pe măsura puterilor tale.

Primul cadou pe care vi-l face şcoala aceasta este educaţia pentru sănătate. Pentru sănătatea proprie, pentru sănătatea familială şi a colectivităţii în care veţi trăi. Nu se pun note la această materie, dar ţineţi minte, ea este şi ABC-ul profesiei pe care o veţi avea. Ea s-ar putea rezuma astfel: A ŞTI PENTRU A TRĂI! dar şi pentru a-i învăţa pe alţii să trăiască într-o lume periculoasă, grav bolnavă şi ostilă. Educaţia pentru sănătate este alternativa la selecţia naturală. Aceasta a fost şi este SPERANŢA.

Desigur, pot exista şi accidente de traseu. Eu fac parte dintre cei ce cred că regula nu este dată de accidente de traseu, ci de profesionalism. Iar acesta depinde de educatori, de procesul de învăţământ, de modele profesionale, de practica pe care au făcut-o din primul moment al pregătirii pentru viitoarea profesie.

Mai mult decât toate, rămâne pentru fiecare motivaţia, adică răspunsul la întrebarea: dacă tot ai intrat într-o şcoală sanitară, crezi că ai chemare, calităţi şi capacitate de dăruire şi că vei putea răspunde atâtor speranţe tu, tânăra mea cititoare şi tânărul meu cititor?”

prof. Raluca Brad