O echipă formată din doamna prof. Aurelia Șova – directorul Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila”, prof. Sorina Negrei – director adjunct și prof. Luminița Radu, alături de elevi ai școlii noastre, ne-a reprezentat la Conferința omagială în cinstea oamenilor de știință Grigore Antipa și Emil Racoviță, eveniment organizat la Biblioteca Națională a României.

Grigore Antipa și Emil Racoviță au schimbat paradigma științei românești, au lăsat urme adânci în cultura noastră, devenind simboluri ale cercetătorului pasionat care își dedică viața, tot timpul și averea personală în slujba unor subiecte de cercetare care aveau să le schimbe lor destinul și nouă, urmașilor, modul în care privim și descoperim viața.

Antipa și Racoviță au fost colegi de clasă. Ce s-a întâmplat în clasa aceea, în colegiul acela, în care predau și învățau atâtea nume ilustre ale științei? Cu cine au fost prieteni și colaboratori de nădejde? Ce au descoperit și cum au pus România pe harta științei?

Despre toate acestea s-a discutat luni, 24 octombrie, la Biblioteca Națională a României. Conferința a reunit nume ale unor oameni de știință și jurnaliști la fel de pasionați ca idolii lor și s-a desfășurat sub patronajul Academiei Române.

Cu ocazia Conferinței omagiale – la 155 de ani de la nașterea lui Grigore Antipa și 75 de ani de la moartea lui Emil Racoviță – a fost lansat și suplimentul gratuit al revistei Știință & Tehnică, intitulat Grigore Antipa și Emil Racoviță, personalități ale științei mondialeexpoziția omonimă și expoziția FOTOGEOGRAFICA.

Conferința a fost organizată de Asociația Science & Technology, Biblioteca Națională a României, Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Institutul de Speologie „Emil Racoviță” din Cluj, Casa de Cultură a Studenților București, cu sprijinul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din Cadrul Secretariatului General al Guvernului. Evenimentul s-a adresat în principal elevilor de liceu, profilul științe ale naturii, profesorilor din domeniul STEAM (Științe, tehnologie, inginerie, artă și matematică), publicului pasionat de popularizarea științei.

„Dezvoltarea durabilă înseamnă să luăm decizii care să ajute tinerii să trăiască într-o lume mai bună. Dincolo de  dimensiunea instituțională, trebuie să motivăm și să inspirăm tânăra generație să adopte principiile dezvoltării durabile. Exemplele lui Grigore Antipa și Emil Racoviță cred că pot inspira pentru că vorbim de două personalități care prin pasiune au reușit să fie pioneri în domeniile lor de activitate și să aibă o carieră profesională apreciată la cel mai înalt nivel al științei. Vom transmite mesajul acestor împătimiți ai științei în toate cele aproximativ 1500 de licee din România, prin suplimentul gratuit al revistei Știință & Tehnică, pe care Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă a avut ocazia să îl sprijine financiar.” a declarat consilierul de stat Laszlo Borbely, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă

Printre cei care au fost invitați să prezinte povestea lor se numără: dr. Adrian Cioroianu, directorul Bibliotecii Naționale; Alexandru Mironov, director Știință & Tehnică; Academician Dumitru Murariu, directorul Institutului de Biologie al Academiei Române; dr. Traian Brad, Institutul de Speologie „Emil Racoviţă“ al Academiei Române; dr. Oana Moldovan, Institutul de Speologie „Emil Racoviţă“ al Academiei Române; dr. Luis Popa, directorul Muzeului „Grigore Antipa”.

Ramona Bandrabur ne-a relatat:

 „Cunoașterea este principalul lucru ce duce înainte specia, țara, generația tânără. Prin celebrarea a doi mari oameni de știință cum sunt Grigore Antipa și Emil Racoviță, doi pionieri în domeniul lor, dar și creatori de instituții într-o epocă în care România avea nevoie de instituții, mă face să cred că misiunea Bibliotecii Naționale se împlinește”, a spus Adrian Cioroianu, directorul Bibliotecii Naționale în deschiderea Conferinței Omagiale.

Întotdeauna aproape de tineri, cu toată dăruirea, profesorul și jurnalistul Alexandru Mironov, coordonatorul Revistei Știință & Tehnică de 45 de ani, i-a îndemnat pe elevii prezenți la eveniment să urmărească și să se folosească de munca jurnaliștilor de știință, care au depus eforturi să aducă mereu publicului cele mai noi descoperiri ale științei, printr-un limbaj accesibil tuturor. „Veniți să vedeți ce interesant este să umbli în lumea asta mare și să găsești tot felul de oase străvechi, așa cum puteți vedea la Muzeul Antipa.” Dar, lumea evoluează odată cu descoperirile științifice și tehnologia. „Când planeta ajunge la școală, omenirea poate să facă mai multe”, a spus domnul Mironov în cadrul prezentării cu tema „Forța cercetării românești în prima jumătate a secolului XX”.

surse: https://www.stiintasitehnica.com/conferinta-grigore-antipa-si-emil-racovita-personalitati-ale-stiintei-mondiale-24-oct/; https://dezvoltaredurabila.gov.ro/elevii-si-profesorii-din-liceele-tehnologice-si-scolile-profesionale-din-domeniul-auto-au-primit-1800-de-manuale-de-cea-mai-buna-calitate-14166773

 

prof. Raluca Brad

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Afișări articol: 310

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Unica școală din România membră European Nuring Module din 1999

Ghidul Școlii – 2022

Portalul Mobilitatii Europene

Alte știri de interes