În perioada 13 – 14 septembrie 2018, a avut loc a XV-a ediție a Conferinței Naționale a OAMGMAMR, respectiv a IV-a Conferință Internațională OAMGMAMR – „Îngrijirile de sănătate de la practică la cercetare” – organizată de Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România – Filiala București.

Au participat peste 900 de asistenți medicali generaliști, moașe și asistenți medicali din toată țara, dar și personalități din lumea medicală și lectori din Anglia, Spania, Iordania, Belgia, Malta și Grecia. Au fost prezenți și: dr. Diana Păun – Consilier Prezidențial, Florin Buicu – Președintele Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaților, dr. Cristian Vasile Grecu – consilier în Ministerul Sănătății, dr. Vasile Cepoi – președinte al Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate, reprezentați sindicali. Organizația Mondială a Sănătății a fost reprezentată de dr. Miljana Grbic, șefa Biroului OMS pentru România.

 

În cele două zile au fost abordate teme precum: Îngrijirile de sănătate bazate pe dovezi – cercetare și leadership clinic, Siguranța pacienților și managementul riscului în îngrijirile de sănătate, Supravegherea, prevenirea și limitarea infecțiilor asociate asistenței medicale, Educația pentru sănătate – dezvoltarea comportamentelor pentru protejarea sănătății, Educația continuă – factor de satisfacție, motivație și dezvoltare personală, Îngrijiri de sănătate clinice specifice, Noutăți în terapia oncologică, Leadership clinic – Standardizarea profesiei și optimizarea îngrijirilor de sănătate, Elaborarea și implementarea planului de îngrijire, Minimizarea riscului de apariție a erorilor medicale. În paralel cu sesiunea plenară s-au desfășurat mai multe workshopuri, care au abordat teme diverse: Comunicarea eficientă cu pacientul, Infecțiile asociate cateterelor venoase – Ghiduri de bună practică, Managementul durerii acute, Rolul asistentului medical în îngrijirea și promovarea sănătății etc. De asemenea, a avut loc și o sesiune de postere.

La finalul Conferinței, a fost prezent și un invitat surpriză – regizorul filmului Scurtcircuit, Cătălin Saizescu. Subiectul peliculei, care a putut fi vizionată în ultima seară a Conferinței, are la bază tragedia petrecută la Maternitatea Giulești, în august 2010, când a avut loc un incendiu devastator în salonul de Neonatologie.

 

Mircea Timofte – Președinte OAMGMAMR: „Ca în fiecare an, organizarea Conferinței Naționale a OAMGMAMR poartă, pe lângă o responsabilitate majoră, și o semnificaţie foarte puternică pentru profesia și pentru organizația noastră. De la an la an ne propunem să construim, prin intermediul acestei conferințe, o oportunitate de a evidenția contribuția esenţială a profesioniştilor noştri la dezvoltarea profesiei, la cercetare privind identificarea celor mai bune practici privind menținerea sănătății și furnizarea unei asistențe medicale de calitate, dar și de a încuraja creativitatea și schimbul de experiențe între profesioniști.

Tema pentru acest an a conferinței „Îngrijirile de sănătate de la practică la cercetare” nu a fost aleasă întâmplător. Ne-am dorit, mai mult ca oricând, să încurajăm diseminarea informațiilor din practica profesiei cu scopul de a trezi interesul colegilor și a participanților spre cercetare și explorare a noi subiecte de interes pentru profesie, de a permite asistenților medicali să înțeleagă baza filosofică a tuturor valenţelor rolului lor în sistemele de sănătate, fie că este vorba despre promovarea sănătății, prevenirea îmbolnăvirilor sau a traumelor, tratamentul acut sau cronic şi totodată, identificarea efectelor pe care le au asupra sănătății determinanții sociali, cum ar fi salubritatea, alimentația corectă, locuințele decente, condițiile bune la locul de muncă, educația, egalitatea și un mediu curat.

Abordarea unei astfel de teme este o provocare și va impune reflecții reale atât asupra dezvoltării adevăratului potențial al profesiei și al profesioniștilor noștri, cât și asupra oportunității privind asumarea de către asistentul medical a rolului de lider în sistemul de sănătate, ca promotor în susținerea unei abordări centrate pe persoană a îngrijirilor medicale și influențarea politicilor de sănătate.

Cu convingerea că această conferință reprezintă o oportunitate pentru profesie și profesioniști pentru creșterea calității actului medical și siguranței îngrijirilor medicale, vă invit să acceptați această provocare profesională, și împreună, în cadrul ediției din acest an Conferinței naționale a OAMGMAMR, să descoperim întregul potențial al profesiei noastre, să abordăm spre dezbatere subiecte cu care ne confruntăm curent în exercitarea profesiei, să identificăm cele mai eficiente soluții în îndeplinirea atribuțiilor noastre profesionale, și de ce nu, să identificăm viitoare teme de cercetare pentru dezvoltarea profesiei de asistent medical.”

 

 

„Această ediție a Conferinței Naționale aduce un omagiu Centenarului Marii Uniri din 2018. Va marca momente din istoria profesiilor noastre de-a lungul celor 100 de ani și este dedicată asistenților medicali generaliști, moașelor și asistenților medicali, profesioniștii care de-a lungul istoriei, respectând și onorând vocația, și-au asumat responsabilitatea îngrijirii celor aflați în suferință.

Având alături lectori și parteneri din România, spațiul European si nu numai, interesați și implicați direct în acțiuni de creștere a compețentelor profesionale, crearea unui context de dezvoltare a aptitudinilor, atitudinilor si cunoștintelor profesioniștilor care asigură îngrijiri de sănătate, vom parcurge împreună, prin istoria profesiei, drumul de la practică la cercetare.

Tematicile propuse reflectă nivelul de dezvoltare și implementare a metodelor și tehnologiilor inovative de îngrijire a pacienților, de cercetare și promovare a noilor concepte precum îngrijirea holistică, pacient în centrul îngrijirilor de sănătate, medicină și îngrijiri de sănătate bazate pe dovezi.

Sunt extrem de bucurosă să ne vedem la București, să schimbăm opinii, să învățăm unii de la ceilalți, iar prin conexiunile profesionale, academice și de prietenie să ridicăm prestigiul național și internațional al profesiilor de asistent medical generalist, moașă și asistent medical.

Ne dorim să atingem împreună cele mai înalte culmi ale performanței profesionale și științifice și să întărim credința că orice asistent medical generalist, moașă sau asistent medical are în organizația profesională un partener loial și de încredere.” – Doina Carmen Mazilu – Președinte OAMGMAMR Filiala București

 

prof. Raluca BRAD

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Afișări articol: 181

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Unica școală din România membră European Nuring Module din 1999

Ghidul Școlii – 2022

Portalul Mobilitatii Europene

Alte știri de interes