Scoala Postliceala Sanitara Carol Davila - Ce ai de făcut dacă ai luat BAC-ul?

Ziua Naţională a Ambulanţei – 115 ani

Sirenele ambulanţelor vor suna miercuri, la ora 10.00, în toată ţara, pentru a marca Ziua Naţională ...

Ziua Porților Deschise la SABIF

Cu ocazia împlinirii a 115 ani de existență a Societății de Salvare din București, Serviciul de Ambu...

Rezultate excepționale la examenele susținute de cadrele didactice ale școlii

Vești foarte bune pentru echipa Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila”! Toți colegii noștri, car...

Asistent medical de farmacie - o profesie în slujba oamenilor

Încă de când eram mică am avut o înclinație către profesiile în halate albe. Îmi iubesc familia, da...

  • Ziua Naţională a Ambulanţei – 115 ani

  • Ziua Porților Deschise la SABIF

  • Rezultate excepționale la examenele susținute de cadrele didactice ale școlii

  • Asistent medical de farmacie - o profesie în slujba oamenilor

cdavila 1 cover 1170x250 2020 3

Ce ai de făcut dacă ai luat BAC-ul?

Ce ai de făcut dacă ai luat BAC-ul?

Susţinem, la fel ca şi în ceilalţi ani, că tinerii trebuie să fie motivaţi să devină persoane active ale societăţii şi, pe cât posibil, să îşi continue educaţia, fie că au promovat examenul de Bacalaureat, fie că nu.

Continuarea studiilor liceale nu presupune în mod obligatoriu accesarea nivelului universitar, ci mai degrabă urmarea unor studii care să îi pregătească pentru profesii care au căutare pe piaţa muncii. Acest lucru constituie şi explicaţia faptului că în Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” procentul elevilor care au absolvit o facultate a crescut în fiecare an. Faptul că absolvirea unei facultăţi nu le-a oferit  posibilitatea de a practica profesia pentru care s-au pregătit, îi determină pe tot mai mulţi absolvenţi cu studii universitare să se reorienteze către profesii cum este cea de asistent medical, cu foarte mare căutare pe piaţa muncii europene.

Studiile postliceale reprezintă o opţiune viabilă atât pentru absolvenţii de liceu cu Bacalaureat, cât şi pentru cei care nu au absolvit încă acest examen al maturităţii, oferindu-le acestora din urmă posibilitatea de continuare a educaţiei şi de a se califica într-o profesie. Printr-un program special, instituţia noastră le acordă sprijin elevilor care nu au absolvit examenul de Bacalaureat să îl promoveze pe parcursul celor 3 ani de studiu.

Şcoala Postliceală Sanitară „Carol Davila” a lansat un program de meditaţii gratuite pentru Bacalaureat. Astfel, faţă de cei care vor părăsi sistemul educaţional după terminarea celor XII clase de liceu, dintre care un procent semnificativ ajung să solicite ajutor de şomaj, cei care îşi continuă studiile îşi vor creşte şansele de angajare. De asemenea, şcoala are un rol foarte important în ridicarea nivelului aspiraţional personal. Profesia de asistent medical cere vocaţie şi o serie de competenţe specifice care nu se dezvoltă în liceu, ci într-o şcoală de profil, cu durata de 3 ani, iar cunoştinţele necesare nu au neapărat legatură directă cu materiile care constituie probe ale examenului de bacalaureat.

 Şcoala Postliceală Sanitară „Carol Davila” nu este numai o soluţie pentru cei care nu au luat bacalaureatul, ci o opţiune pentru cei care au talent şi vocaţie pentru profesia de asistent medical şi îşi doresc să urmeze o carieră cu deschideri europene.

Cu o experienţă de peste 30 de ani în domeniul Educaţiei pentru Sănătate,  Şcoala Postliceală Sanitară „Carol Davila” pregăteşte asistenţi medicali pentru 3 calificări: Asistent Medical Generalist, Asistent Medical de Farmacie şi Asistent Medical de Balneofiziokinetoterapie şi Recuperare - o profesie mereu actuală şi care oferă posibilităţi de angajare atât în ţară, cât şi în străinătate.

Ceea ce ne diferenţiază de celelate şcoli de profil este pe de o parte preocuparea de a le oferi elevilor o pregătire la nivel european, prin programe educaţionale complexe şi prin crearea  parteneriatelor de practică atât în spitalele bucureştene, cât şi din alte ţări ale Uniunii Europene. Şcoala Postliceală Sanitară „Carol Davila” derulează proiecte internaţionale în cadrul cărora elevii şcolii au posibilitatea de a participa la stagii clinice desfăşurate în spitale din cele mai performante sisteme de sănătate din Europa: Anglia, Finlanda, Suedia, Elveţia, Norvegia, Danemarca, Olanda, Belgia, Spania, Italia etc.

Din anul 1999 suntem membri ai Modulului European de Nursing (ENM), alături de şcoli şi universităţi de nursing din 17 ţări europene, în cadrul căruia organizăm anual câte 3 schimburi de experienţă, oferind burse de studiu internaţional participanţilor. Derulăm, de asemenea, parteneriate bilaterale cu universităţii şi colegii europene.

 În plus, o preocupare importantă a instituţiei noastre o constituie şi orientarea profesională şi creşterea angajabilităţii absolvenţilor. În acest sens, şcoala are parteneriate încheiate cu spitale de stat şi particulare din Bucureşti, lanţuri de farmacii şi centre balneo care participă la pregătirea practică a elevilor, dar sunt şi potenţiali angajatori.

Pentru a deveni cu adevărat competitivi pe orice piață a forței de muncă din Europa, elevii şcolii a posibilitatea de a se perfecţiona cel puțin într-o limbă europeană de circulație, iar pentru asta au posibilitatea de a participa la cursuri de limbi străine organizate în școală. Clubul Absolvenţilor le sprijină elevilor paşii spre angajare, prin programe şi cursuri masterclass derulate împreună cu partenerii şcolii – potenţiali angajatori.

 Toate aceste programe le sunt accesibile tuturor elevilor şcolii, fie că au bacalaureat, fie nu. Oportunităţile variate oferite de şcoală au şi un rol motivaţional pentru cei din urmă, astfel că pe parcursul celor 3 ani majoritatea elevilor reuşesc să obţină diploma de bacalaureat şi, în plus, la finalul studiilor postliceale au siguranţa unei cariere.

 

AVEM EDUCAȚIA PENTRU SĂNĂTATE ÎN INIMĂ
ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ „CAROL DAVILA” BUCUREȘTI
Str. Viitorului nr. 161-163, sector 2, București – tel / fax: +4021.610.70.68;
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.www.scoalacdavila.ro

 

prof. Raluca Brad

Citit 176 ori Ultima modificare Joi, 08 Iulie 2021 08:05
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

PARTENERI

brighton.jpgefnweb_eu.JPGeurope_eu.JPGministerulsanatatii_ro.jpgnmcuk_org.JPGoamr_ro.JPG