Evenimentul Cafeneaua Liderilor din Învățământul Preuniversitar a reunit specialiștii educaționali din cadrul liceelor partenere școlii, într-o nouă dezbatere menită a decripta savoarea unor strategii de pozitivare a relației profesor – elev: „Managementul conflictului.”
Temele abordate în cadrul acestui eveniment sunt stabilite de către participanți și reprezintă o necesitate în actualizarea unor noi modalități de îmbunătățire a actului didactic.
În literatura de specialitate, se evidențiază faptul că 60 – 80% dintre dificultățile cu care se confruntă instituțiile sunt generate de relațiile tensionate dintre angajați. În vâltoarea evenimentelor cotidiene, cu toții experimentăm conflictul, fiind prinși într-un adevărat carusel emoțional.
Atâta timp cât oamenii sunt individualități diferite, va exista riscul unui conflict potențial. Întrucât conflictul este inevitabil, acesta poate crește exponențial dacă nu ne asumăm responsabilitatea pentru a-l preveni, prin surprinderea laturii lui constructive, identificând strategii optime de gestionare.
Prezentul din leadership-ul școlar evidențiază necesitatea practicării unei gândiri „fresh”, lipsită de inhibiții, care să permită ca realitatea să câștige în fața ficțiunii. Doar astfel putem interveni în mod creativ, liber, autonom pentru a ne conecta adecvat în relații, dar și pentru a ne implica în acele activități față de care deținem aptitudinile și abilitățile necesare.
În cadrul acestei dezbateri, am propus invitaților un joc interactiv prin intermediul cardurilor metaforice, instrument de explorare personală și interpersonală, care facilitează identificarea unor dificultăți, dar și a unor abilități de restructurare a răspunsurilor atitudinale. Astfel am reușit să punctăm o serie de atitudini de optimizare a fiecărui statut deținut, precum și a rolurilor asociate: adaptabilitate, flexibilitate, detașare, capacitate de decizie corespunzătoare fișei postului, interacțiune onestă, alegerea unor schimbări durabile care să permită capitalizarea unor rezultate eficiente și renunțarea la acel model iluzoriu de comportament de leadership.
Feedback-ul de final al celor prezenți a întărit importanța acestor întrevederi, dar și conectarea noastră autentică la nevoi și așteptări, menite a ne conduce către o catalizare a eforturilor înspre dezvoltarea spațiului unde funcționăm.
prof. Adriana Păunescu