Proiectul Cafeneaua Liderilor din Învățământul Preuniversitar a avut ca temă pentru întâlnirea de joi, 24 noiembrie 2016, „Leadership-ul distribuit  – exemple de bune practici”.

În debutul activității, doamna prof. Adriana Păunescu a reactualizat aspectele cheie punctate în cadrul activității anterioare: „Liderul-mediator informal între ținte și rezultate”.

S-a pus accent asupra aptitudinilor unui lider informal, acel specialist cu experiență în conducerea unei echipe, focusat pe motivarea membrilor echipei, în scopul încurajării progresului organizației. Rolul liderului în construirea unei echipe funcționale presupune creativitate, spirit antreprenorial și focalizare pe validarea capacităților membrilor organizației. Aceste abilități descriu fenomenul leadership-lui, pentru un management educațional eficient.

Domnul Președinte al Consiliului de Administrație al Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila”, Prof. Univ. Dr. Alexandru Ioan Mincu, a afirmat: „Lucrăm la un lanț de creare a valorii. Reușim cel mai mare procent de inserție pe piața muncii, deși nu este ușor. Învățământul românesc are nevoie de investiții. Este cunoscut faptul că procentul din PIB alocat educației este foarte mic. Cu toate acestea, găsim resorturile necesare să activăm. Este nevoie să vorbim despre lidership, despre responsabilitate. Definiția lidership-ului vorbește de acea calitate, har de a-ți lua responsabilitatea pentru alții. Dumneavoastră sunteți profesioniștii în educație. Educația este deja o asumare a responsabilității. Sunteți profesioniștii care își asumă răspunderea față de elev, mulți v-ați asumat conducerea unor instituții de învățământ.

Sunteți cei mai în măsură să gasiți resorturile profesionale care să aducă schimbare în acest sistem. Aveți responsabilitate față de elevi, față de colegi și trebuie să schimbați ceva. Liderii se cunosc în momente grele…dar le trăim zi de zi și ducem o lipsă acută de lideri. Dumneavoastră sunteți prin natura profesiei, aveți toate atributele să fiți lideri.”

Doamna director al Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila”, prof. Aurelia Șova, a introdus în dezbaterea tematicii propuse, o serie de delimitări conceptuale și analogii între modelele de management și leadership: modelul formal vs leadership managerial; modelul colegial vs leadership participativ, transformațional și distribuit; modelul subiectiv vs leadership emoțional; modelul politic vs leadership tranzacțional; modelul de ambiguitate vs leadership circumstanțial; modelul cultural vs leadership-ul moral și al instruirii.

În acest context, doamna director Aurelia Șova a subliniat rolul leadership-ului distribuit, ca formă de leadership colectiv, axat pe modelul normativ specific secolului XXI.

În continuare, directorii şi profesorii prezenți la eveniment au prezentat şi dezbătut modele de leadership utilizate în instituţiile pe care le conduc sau în diferitele structuri ale acestora şi au evidenţiat efectele benefice al leadership-ului distribuit. „Delegarea” sau distribuţia anumitor părţi din rolul directorului  determină creşterea implicării profesorilor şi implicit a gradului de satisfacţie a beneficiarilor procesului educațional – elevii.

Doamna director adjunct al Liceului Teoretic „Lucian Blaga”, prof. Ioana Iancu: „Avem progrese la liceul unde activez și o stabilitate în ceea ce privește cadrele didactice. Mă nemulțumește faptul că întotdeauna apare lipsa de timp…timpul este un inamic….Întotdeauna am considrat că este important să îți placă ceea ce faci, să te implici, să comunici obiectiv și în timp real, să știi să atragi oamenii, să lucrezi în echipă. Nu cred că există un lider perfect, un manager perfect. Ne formăm tot timpul și important este să vrem să mergem înainte, chiar dacă nu este ușor.”

S-a subliniat încă o dată importanța acestor întâlniri tematice, prilejuite de  Cafeneaua liderilor, iar în contextul dezbaterii cu tema „Leadership-ul distribuit  – exemple de bune practici”, s-a evidențiat nevoia exercitării acestui tip de leadership, îndeosebi prin dezvoltarea parteneriatelor dintre şcoli, evitându-se limitarea rolului acestuia doar la nivelul organizaţiei.

Exemplele de bune practici oferite de oaspeții noștri vor fi publicate și în revista școlii, Zâmbet în alb.

Tema propusă pentru următoarea întrevedere, ce va avea loc în luna ianuarie, este „Managementul timpului”.

prof. Adriana Păunescu

prof. Raluca Brad

{gallery}stories/2016/2811cafeneaua{/gallery}

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Afișări articol: 145

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Unica școală din România membră European Nuring Module din 1999

Ghidul Școlii – 2022

Portalul Mobilitatii Europene

Alte știri de interes