Şcoala Postliceală Sanitară „Carol Davila” a organizat luni – 16 august și marți – 17 august 2021, în Parcul Obor, activități de testare gratuită a valorilor tensiunii arteriale și glicemiei.
Prin intermediul acestor evenimente venim în folosul comunităţii prin promovarea Educaţiei pentru Sănătate şi oferirea unor servicii medicale gratuite: măsurarea tensiunii arteriale, testarea glicemiei și indicaţii profilactice privind bolile cardiovasculare şi metabolice.
În luna iulie, școala noastră a organizat un eveniment similar, care a avut un impact foarte mare în rândul cetățenilor care au beneficiat de aceste servicii gratuite.
Elevii voluntari ai școlii noastre au fost însoțiți și coordonați de responsabilii activității, dr. Elena Achim, prof. Cristina Costache, prof. Anca Mihai și prof. Daniela Vlădescu. Coordonatorul activității a fost doamna directoare a Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila”, prof. Aurelia Șova.
În prezent, bolile de inimă sunt principala cauză de deces la nivel mondial. Peste un sfert din totalul deceselor sunt provocate de afecțiunile cardiovasculare. Acestea sunt și o cauza majoră de dizabilități.
Bolile cardiovasculare afectează inima, dar și vasele de sânge ale inimii. Riscul apariției bolilor de inimă crește odată cu înaintarea în vârstă. Bărbații care au peste 45 de ani și femeile cu vârsta de peste 55 de ani sunt mai predispuși la manifestarea bolilor cardiovasculare.
Există un risc destul de mare pentru o persoană să fie diagnosticată cu aceste afecțiuni dacă un membru apropiat al familiei a avut o boală de inimă în tinerețe. Deși nu puteți înlătura anumiți factori de risc, cum ar fi istoricul medical familial, sexul sau vârsta, există unele moduri de prevenire a bolilor de inimă, cum ar fi: exercițiile fizice regulate, renunțarea la fumat, reducerea aportului de sare, consumul de alimente cu un conținut scăzut de grăsimi, consumul de fructe și legume, limitarea cantității de alcool, o greutate corporală normală, controale medicale regulate.
Poți evita problemele cardiace prin adoptarea unui stil de viață sănătatos, chiar de azi!
Diabetul zaharat este una dintre cele mai răspândite boli cronice netransmisibile și cea mai frecventă boală endocrină, caracterizată prin tulburări ale întregului metabolism (în special glucidic) și prin complicații care afectează ochii, rinichii, nervii și vasele de sânge. În Diabetul zaharat tip I sau insulinodependent, pancreasul nu mai secretă insulina sau secretă o cantitate foarte mică, insuficientă pentru a menține glicemia în limitele normale, fiind necesară injectarea de insulină. Acest tip de diabet debutează de obicei la tineri.
Diabetul zaharat de tip 2 nu este insulinodependent, majoritatea pacienților cu această afecțiune își pot desfășura normal activitățile cotidiene atunci când reușesc să țină sub control nivelul glicemiei prin exerciții fizice, dietă corespunzătoare și medicația hipoglicemiantă.
În stadiul incipient al bolii, nivelul glicemiei crește foarte lent, astfel încât pacientul este asimptomatic. O treime din pacienții cu diabet nu stiu că suferă de această boală.
Reguli generale și profilaxie: menținerea unei greutăți corporale adecvate; exercițiul fizic regulat de cel puțin 30 minute pe zi; alimentația sănătoasă bogată în fructe și legume, cereale integrale, nuci pot diminua riscul de a face diabet zaharat tip 2. Excesul de dulciuri, carnea roșie, alimentele tip fast-food și excesul de băuturi răcoritoare cresc riscul de dezvoltare a diabetului; controlul glicemiei; oprirea fumatului – fumatul grăbește apariția complicațiilor diabetului.
Alege să previi înainte să tratezi!
ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ „CAROL DAVILA” BUCUREȘTI
Str. Viitorului nr. 161-163, sector 2, București – tel / fax: +4021.610.70.68;
contact@scoalacdavila.ro, www.scoalacdavila.ro
prof. Raluca Brad