Miercuri, 6 martie a.c. s-a încheiat cel de-al doilea atelier de dezvoltare personală şi profesională dedicat elevilor scolii noastre, desfăşurat în perioada 14 ianuarie – 6 Martie 2013 sub coordonarea trainerilor Andreea şi Irina, formatori ai Asociaţiei Training Store.
La atelier au participat circa 20 de elevi din anii I si II AMG şi AMF şi au experimentat împreună cu facilitatorii învăţarea şi dezvoltarea personală prin metodele educatiei nonformale, întregul atelier mizând pe interactivitate, discuţii facilitate, desen, exerciţii de reflecţie dar şi exerciţii fizice, de energizare, în anumite momente.
Tema primului atelier a fost de cunoaştere a participanţilor, de exprimare a obiectivelor şi aşteptărilor fiecărui participant şi de conturare a profilului asistentului medical pe baza cunoştinţelor, abilităţilor şi atitudinilor specifice. Au lucrat în cea de-a doua întâlnire la planul propriu de dezvoltare personală, în baza unei analize SWAT. Au trecut mai departe la definirea tipurilor de relaţii interpersonale, cu accent pe comunicarea asertivă. „E foarte important să stii să spui „nu” atunci când e cazul, fără însă a fi considerat refractar sau răuvoitor” a afirmat una dintre participante. Inteligenţa emoţională şi gestionarea emoţiilor a constituit, de asemenea o altă temă foarte apreciată de care au participat la acest curs. „Am învăţat să nu judec cu uşurinţă un om sau un comportament al său fără să caut mai întâi să cunosc şi să înţeleg cauzele, contextul”, a spus Marilena Ioniţă, şefa de clasă de la Anul I I AMG.
O mare provocare a fost construirea şi susţinerea unui discurs cât mai clar şi concis. Această temă le-a oferit ocazia participanţilor să alcătuiască şi să asiste la discursuri pe teme din cele mai diverse, legate de cultură, medicină, vânzări etc. „Ne-a oferit ocazia să ne cunoaştem mai bine şi să aflăm informaţii noi. Participanţii au fost deschişi şi au impartasit din experienţele lor personale, din planurile de viitor, lucrurile pentru care sunt recunoscatori”, a precizat Andreea Floriu, trainerul lor.
„Întregul proces a fost gândit să răspundă la nevoile elevilor implicaţi în programul de dezvoltare personală si profesională, astfel încât să le ofere acestora maximum din experienţele de învăţare. Ne bucurăm că cei care au răspuns pozitiv acestei provocări au investit timp pentru dezvoltarea lor personală şi sperăm ca gradul de interes în privinţa acestui tip de program să crească. Menţionăm că nu este gândit ca un program singular, ci face parte dintr-o serie de paşi pe care Fundaţia Umanistă Dr. Mioara Mincu şi Şcoala Postliceală Sanitară „Carol Davila” intenţionează să-i facă pentru dezvoltarea unui sistem de învăţământ de calitate în domeniul medical”, a mai precizat Andreea Floroiu.
La şedinţa de final a participat şi doamna director Elena Liliana Murguleţ. „Am fost martora evaluării pozitive făcute de către cursanţi, lucru care m-a bucurat. Rămân cu regretul de a nu fi avut mai mulţi participanti la aceste întâlniri, dar cu satisfacţia că cei prezenţi au conştientizat câştigul lor personal şi le mulţumesc trainerilor pentru aportul şi dăruirea lor!”, a afirmat domnia sa.
Aşteptăm cu interes deschiderea următorului atelier.
{gallery}atelieruldedezvoltarepersonala{/gallery}