Ziua Brâncuși, devenită sărbătoare națională din noiembrie 2015, se sărbătorește în fiecare an, la 19 februarie, amintind de data nașterii marelui sculptor român Constantin Brâncuși.

Figură centrală în mișcarea artistică modernă, Brâncuși este considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea, „părintele sculpturii moderne”. Sculpturile sale se remarcă prin eleganța formei și utilizarea sensibilă a materialelor, combinând simplitatea artei populare românești cu rafinamentul avangardei pariziene. Opera sa a influențat profund conceptul modern de formă în sculptură, pictură și desen.

Constantin Brâncuși s-a născut la 19 februarie 1876, la Hobița, județul Gorj.

Copilăria sa a fost marcată de dese plecări de acasă și de ani lungi de ucenicie.

În Craiova, în timp ce lucra ca ucenic, își face cunoscută îndemânarea la lucrul manual prin construirea unei viori. Dorind să-și dezvolte aceste abilități, el este înscris cu bursă la Școala de Arte și Meserii din oraș.

După ce a urmat această școală (1894 – 1898), vine la București, unde absolvă Școala de Bellearte. În timpul studenției, chiar în primul an, în 1898, una din lucrările sale obține „mențiune onorabilă”; urmează apoi alte lucrări premiate cu medalii.

Timp de doi ani, între 1900 și 1902, cu ajutorul doctorului Dimitrie Gerota, realizează Ecorșeu, un studiu pentru reprezentarea corpului omenesc. Precizia detaliilor acestei lucrări face ca Ecorșeul să fie folosit în școlile românești de medicină.

În 1903 primește prima comandă a unui monument public, bustul generalului medic Carol Davila, care a fost instalat la Spitalul Militar din București și reprezintă singurul monument public al lui Brâncuși din București. Când a terminat lucrarea, aceasta a fost prezentată în fața consiliului, dar recepția a fost nesatisfăcătoare, diferite persoane având opinii contrarii despre caracteristicile fizice ale generalului și de asemenea păreri diferite în legătură cu poziționarea epoleților. Înfuriat de inabilitatea consiliului de a-i înțelege sculptura, Brâncuși pleacă din sala de ședințe, fără a primi a doua jumătate a banilor necesari plecării sale spre Franța, decizând sa parcurgă drumul către Paris pe jos.

Drumul din București spre Paris l-a dus mai întâi prin Hobița, unde și-a luat rămas bun de la mama sa. Și-a continuat drumul, oprindu-se în Viena pentru o perioadă de timp. Aici a început să viziteze muzee cu opere de artă inaccesibile în România și a cunoscut sculpturile egiptene care i-au influențat opera mai târziu.

Din Viena a plecat în 1904 spre München, dar după șase luni o pornește pe jos prin Bavaria și Elveția și ajunge în Franța.

În 1905, reușește la concursul de admitere la prestigioasa École Nationale Supérieure des Beaux-Arts.

Refuză să lucreze ca practician în atelierul lui Auguste Rodin, rostind cuvintele devenite celebre: „Rien ne pousse à l’ombre des grands arbres” (La umbra marilor copaci nu crește nimic).

Constantin Brâncuși a expus pentru prima dată la Société Nationale des Beaux-Arts și la Salon d’Automne din Paris în 1906.

Creează în 1907 prima versiune a Sărutului, temă pe care o va relua sub diferite forme până în 1940, culminând cu Poarta Sărutului, parte a Ansamblului Monumental din Târgu-Jiu.

În 1907 închiriază un atelier în Rue de Montparnasse și intră în contact cu avangarda artistică pariziană.

A început lucrul la Rugăciune, o comandă pentru un monument funerar ce va fi expusă în Cimitirul „Dumbrava” de la Buzău.

În 1909 revine pentru scurt timp în România și participă la „Expoziția oficială de pictură, sculptură și arhitectură”. Juriul Expoziției, prezidat de Spiru Haret, acordă premiul II ex aequo lui Brâncuși.

Până în 1914, participă cu regularitate la expoziții colective din Paris și București, inaugurând ciclurile Păsări Măiestre, Muza adormită, Domnișoara Pogany.

În 1914, Brâncuși deschide prima expoziție în Statele Unite ale Americii la New York și provoacă o enormă senzație.

În 1915, începe să execute primele lucrări în lemn, printre care 2 Cariatide și Fiul risipitor.

La Paris, în 1919, apare volumul „La Roumanie en images” cu cinci reproduceri după lucrări ale lui Brâncuși.

Până în 1940, activitatea creatoare a lui Brâncuși se desfășoară în toată amploarea ei. Operele sale de seamă din ciclul Pasărea în văzduh, ciclul Ovoidului, precum și sculpturile în lemn datează din această perioadă. În același timp, Brâncuși participă la cele mai importante expoziții colective de sculptură din Statele Unite ale Americii, Franța, Elveția, Olanda și Anglia.

În atelierul său din Impasse Ronsin, în inima Parisului, Brâncuși și-a creat o lume a lui, cu un cadru și o atmosferă românească. Muzeul Național de Artă Modernă din Paris (Centre Pompidou) are un număr important de lucrări ale lui Brâncuși, lăsate prin testament moștenire României, dar acceptate cu bucurie de Franța, împreună cu tot ce se afla în atelierul său, după refuzul guvernului comunist al României anilor 1950 de a accepta lucrările lui Brâncuși după moartea sculptorului.

Constantin Brâncuși a murit la 16 martie 1957, fiind înmormântat în cimitirul Montparnasse din Paris. Înainte de a muri, mărturisea că părăsește această lume „cu inima tristă pentru că nu mă pot întoarce în țara mea”.

În România, în epoca realismului socialist, Brâncuși a fost contestat. Totuși, în decembrie 1956, la Muzeul de Artă al Republicii din București s-a deschis prima expoziție personală Brâncuși.

Abia în anul 1964, Brâncuși a fost „redescoperit” în România ca un geniu național și, în consecință, Ansamblul sculptural de la Târgu Jiu, cunoscut și sub numele de Ansamblul monumental „Calea Eroilor”, a putut fi amenajat și îngrijit, după ce fusese lăsat în paragină un sfert de veac. Este un omagiu adus eroilor căzuți în timpul Primului Război Mondial, proiectat și construit de marele sculptor, care cuprinde mai multe componente sculpturale — Masa tăcerii, Aleea scaunelor, Poarta sărutului și Coloana fără sfârșit.

 Dintre  sutele  de  lucrări, menționăm doar  câteva:

Prometeu – 1911; Muza – 1912; Măiastra – 1912; Pinguini – 1912; Sărutul – 1912; Domnișoara Pogany – 1913; Primul țipăt – 1914; Cariatida – 1915; Himera – 1918; Începutul lumii – 1920; Negresa Blondă – 1924; Domnișoara Pogany – 1931 – altă variantă; Pasărea în văzduh – 1931; Domnisoara Pogany – 1933 – altă variantă; Foca – 1936; Complexul arhitectural  de  la  Târgu Jiu –  Poarta  sărutului – 1937; Coloana  fără  sfârșit – 1937; Masa  tăcerii – 1938. 

prof. Raluca Brad

 ( Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Br%C3%A2ncu%C8%99i )

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Afișări articol: 88

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Unica școală din România membră European Nuring Module din 1999

Ghidul Școlii – 2022

Portalul Mobilitatii Europene

Alte știri de interes