Ziua Culturii Naționale și marcarea nașterii lui Mihai Eminescu reprezintă, ca în fiecare an, un prilej de mândrie că suntem români și un moment de reflecție asupra valorile noastre culturale.

Anul acesta se împlinesc 172 de ani de la nașterea poetului național al românilor, prozatorul, dramaturgul, ziaristul și gânditorul Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 – 15 iunie 1889).

O mare iubitoare a operei marelui poet, Doamna dr. Mioara Mincu, fondatoarea Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila” și cea care a dat numele Liceului Teoretic „Dr. Mioara Mincu”, marca an de an ziua nașterii lui Mihai Eminescu, devenită Ziua Culturii Naționale din 2010.

Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoşani. A fost poet, prozator, dramaturg şi jurnalist, socotit de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Avea o bună educaţie filosofică, opera sa poetică fiind influenţată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gândire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant şi de teoriile lui Hegel.

A fost activ în societatea „Junimea” şi a lucrat ca redactor la ziarul „Timpul”. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinţa din 25 ianuarie 1902. A murit la 15 iunie 1889, la 39 de ani, la Bucureşti, iar la 17 iunie a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu. A fost ales, post-mortem (28 octombrie 1948), membru al Academiei Române.

Mihai Eminescu a purtat în suflet țara întreagă, „de la Nistru pân-la Tisa”, lăsându-ne o impresionantă creație artistică. Toţi românii care l-au citit, de la cei mai mari cărturari până la oamenii de rând, au fost fascinaţi de versul şi de verbul său.

Criticul literar Tudor Vianu spunea că „fără Eminescu am fi mai altfel şi mai săraci”, iar Constantin Noica afirma că Mihai Eminescu reprezintă „omul deplin al culturii româneşti”.

Titu Maiorescu, mentorul Junimii, spunea despre marele poet: „Pe cât se poate omenește prevedea, literatura poetică română va începe secolul al XX-lea sub auspiciile geniului lui și forma limbii naționale, care și-a găsit în poetul Eminescu cea mai frumoasă înfăptuire până astăzi, va fi punctul de plecare pentru toată dezvoltarea viitoare a veșmântului cugetării românești.”

Istoricul Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, îl consideră pe Eminescu „arhitectul spiritual al României moderne”: „Eminescu, naţiunea şi cultura – ca valori ale identităţii românilor – ne-au construit destinul nostru de fiinţă colectivă. Destinul acesta nu a fost mereu ideal, nu a fost tot timpul liniar şi glorios, nu a fost un marş continuu ascendent, dar a fost calea noastră de înaintare prin istorie, cale pe care am ţinut-o deschisă şi funcţională până astăzi. Eminescu a sintetizat toate marile valori ale creaţiei spirituale româneşti. Pentru Eminescu, România întreagă exista şi trăia intens cu mult înainte de a fi fost oficial pusă pe hartă. În această Românie aveau loc şi Alexandru cel Bun, şi Vlad Ţepeş, şi Ştefan cel Mare (mai ales el, părintele Moldovei) şi Mihai Viteazul, şi Iaşii, şi Bucureştii, şi Oradea Mare, ca şi Mica Romă. Toate se pierdeau pentru el <în acest cuvânt mare, covârşitor şi foarte frumos, de Ţară Românească> (cum avea să spună mai apoi Nicolae Iorga). Eminescu nu a fost, însă, zeu, ci om, cu toate cele omeneşti, inclusiv cu defecte şi păcate. Deasupra tuturor slăbiciunilor sale s-a situat o imensă energie benefică, sublimată în sufletul acestui popor.”

„Îl iubesc pe Eminescu”, mărturisea părintele Nicolae Steinhardt. „Ziua de 15 ianuarie e pentru mine o zi sfântă. Nu uit, când sunt în București, să depun și eu o floare la statuia din fața Ateneului, operă a sculptorului Gheorghe D. Anghel. Și apoi Eminescu, prin fermitate și curăția caracterului, îmi e sprijin de nădejde în credința că poporului român îi e menit a se împărtăși în cultură și în viața spirituală de o soartă cu mult deasupra mediocrității, acea binecuvântată soartă în care au crezut Hașdeu, Pârvan, Blaga, Eliade și Noica. Cât de fericit sunt că mi-ați dat prilejul să-mi mărturisesc dragostea despre Eminescu și fenomenul românesc.”

Una dintre marile sale creații, ce răsună peste timp, este și poezia „Glossă”:

„Vreme trece, vreme vine,

Toate-s vechi şi nouă toate;

Ce e rău şi ce e bine

Tu te-ntreabă şi socoate;

Nu spera şi nu ai teamă,

Ce e val ca valul trece;

De te-ndeamnă, de te cheamă,

Tu rămâi la toate rece.

 

Multe trec pe dinainte,

În auz ne sună multe,

Cine ţine toate minte

Şi ar sta să le asculte?…

Tu aşează-te deoparte,

Regăsindu-te pe tine,

Când cu zgomote deşarte

Vreme trece, vreme vine.

 

Nici încline a ei limbă

Recea cumpăn-a gândirii

Înspre clipa ce se schimbă

Pentru masca fericirii,

Ce din moartea ei se naşte

Şi o clipă ţine poate;

Pentru cine o cunoaşte

Toate-s vechi şi nouă toate.

 

Privitor ca la teatru

Tu în lume să te-nchipui:

Joace unul şi pe patru,

Totuşi tu ghici-vei chipu-i,

Şi de plânge, de se ceartă,

Tu în colţ petreci în tine

Şi-nţelegi din a lor artă

Ce e rău şi ce e bine.

 

Viitorul şi trecutul

Sunt a filei două feţe,

Vede-n capăt începutul

Cine ştie să le-nveţe;

Tot ce-a fost ori o să fie

În prezent le-avem pe toate,

Dar de-a lor zădărnicie

Te întreabă şi socoate.

 

Căci aceloraşi mijloace

Se supun câte există,

Şi de mii de ani încoace

Lumea-i veselă şi tristă;

Alte măşti, aceeaşi piesă,

Alte guri, aceeaşi gamă,

Amăgit atât de-adese

Nu spera şi nu ai teamă.

 

Nu spera când vezi mişeii

La izbândă făcând punte,

Te-or întrece nătărăii,

De ai fi cu stea în frunte;

Teamă n-ai, căta-vor iarăşi

Între dânşii să se plece,

Nu te prinde lor tovarăş:

Ce e val, ca valul trece.

 

Cu un cântec de sirenă,

Lumea-ntinde lucii mreje;

Ca să schimbe-actorii-n scenă,

Te momeşte în vârteje;

Tu pe-alături te strecoară,

Nu băga nici chiar de seamă,

Din cărarea ta afară

De te-ndeamnă, de te cheamă.

 

De te-ating, să feri în laturi,

De hulesc, să taci din gură;

Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,

Dacă ştii a lor măsură;

Zică toţi ce vor să zică,

Treacă-n lume cine-o trece;

Ca să nu-ndrăgeşti nimică,

Tu rămâi la toate rece.

 

Tu rămâi la toate rece,

De te-ndeamnă, de te cheamă;

Ce e val, ca valul trece,

Nu spera şi nu ai teamă;

Te întreabă şi socoate

Ce e rău şi ce e bine;

Toate-s vechi şi nouă toate:

Vreme trece, vreme vine. ”

 

prof. Raluca BRAD

 

surse: www.istoriiregasite.wordpress.com/2022/01/06/15-ianuarie-ziua-culturii-nationale-ziua-lui-mihai-eminescu/; www.agerpres.ro/documentare/2018/01/15/documentar-15-ianuarie-ziua-culturii-nationale–35137