Şcoala Postliceală Sanitară „Carol Davila” şi-a deschis din nou porţile pentru elevii, profesorii și directorii liceelor bucureştene şi din zonele limitrofe.

Cu această ocazie, a avut loc o nouă întâlnire din cadrul Proiectului Cafeneaua Liderilor din Învățământul Preuniversitar. Tema dezbaterilor a fost „Cadrul didactic în mediul școlar și extrașcolar”.

Prof. Adriana Păunescu relatează despre acest eveniment:

Evenimentul „Cafeneau Liderilor din Învățământul Preuniversitar” a implicat de-a lungul acestui an școlar, directori și cadre didactice din liceele partenere.

În deschiderea evenimentului, domnul prof. univ. dr. Alexandru Ioan Mincu, Președinte al Consiliului de Administrație al Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila”, a apreciat preocuparea colaboratorilor școlii pentru orientarea elevilor de liceu către o profesie de viitor, o profesie care și-a câștigat un binemeritat statut social, recunoscut atât în țară, cât și în străinătate:

 „Orientarea elevilor către o carieră necesită identificarea acelor abilități necesare afirmării pe piața muncii. Cadrul didactic este binomul acestei relații, având rolul de a cunoaște potețialul latent al elevului capabil să-și orienteze adecvat energia înspre o profesie de viitor. Școala noastră își deschide porțile față de elevii dotați cu talent și preocupare pentru a deveni educatori pentru sănătate. Domeniul sănătății este ofertant prin numărul locurilor de muncă existente, însă promovează valori care necesită a fi cunoscute și asimilate de către elevi, încă de pe băncile școlii. Modelul profesional pe care îl formăm în cadrul școlii noastre presupune asimilarea unui set de cunoștințe și competențe menite a forma conștiința profesională, conștiința responsabilității și a misiunii viitorului asistent medical. Nouă, celor preocupați de educația elevului, ne revine acest rol de a-l forma și îndruma adecvat pe elevul care este nehotărât. Valențele europene ne oferă cadrul pentru a ne înscrie și adera și noi la standardele de calitate solicitate. Cadrul didactic este un magician al timpului, întrucât restartează potențialul elevului și prefigurează devenirea ulterioară a acestuia. Este nevoie ca împreună să constituim un front comun în sensul inducerii acelor valori umane care să reprezintă armura proprie pentru a menține esența umanității necesară în relația cu omul aflat în nevoie”.

 În continuare, doamna prof. Aurelia Șova, director al Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila”, a mulțumit invitaților pentru colaborare și a dezvăluit modul de desfășurarea a acestui eveniment pentru anul școlar următor. De asemenea, a apreciat implicarea colaboratorilor noștri în activitățile tematice demarate de-a lungul întrevederilor, efort răsplătit prin publicarea articolelor în cuprinsul revistei Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila”, „Zâmbet în Alb”.

Cum era și firesc, la final de ediție, doamna director a trecut în revistă temele abordate de-a lungul întâlnirilor: „Liderul, mediator informal între ținte și rezultate”, „Lidership-ul distribuit”, „Managementul timpului”.

 

Cadrul didactic în mediul școlar și extrașcolara fost tema care a încheiat ciclul acestei serii de evenimente,fiind prezentată de către prof. Adriana Păunescu și prof. dr. Vasile Constantin. Ideile punctate au evidențiat particularitățile psiho-sociale ale cadrului didactic, rolul său de mentor în mediul școlar și extrașcolar, demnitatea acestuia manifestată continuu, indiferent de contextul în care se regăsește.

Modalitatea interactivă a permis resemnificarea valorii profesiei de educator, care nu seamănă cu nicio altă profesie, întrucât cadrul didactic nu părăsește esența acestei profesii odată cu hainele de lucru.”

 

În cadrul evenimentului au fost organizate şi activităţi dedicate elevilor liceeni. Întâlnirea dintre elevii Şcolii „Carol Davila” cu liceenii le-a oferit acestora din urmă prilejul de a cunoaşte aspecte ale vieţii de elev în „Carol Davila” şi perspectivele pe care școala le oferă pentru a deveni asistent medical.

Oaspeții, însoțiți de numeroși elevi ai școlii noastre, au participat la activitățile fiecărei calificări profesionale: „Kinetoterapeut pentru o zi”, temă propusă pentru calificarea asistent medical de balneofiziokinetoterapie și recuperare; „Laboratorul de frumusețe”, organizat de reprezentanți ai calificării asistent medical de farmacie; „Biblioteca vie”, activitate organizată pentru calificarea asistent medical generalist.

 

„Biblioteca vie”, coordonată de prof. Maria Pop, a fost locul unde cărțile vorbesc, unde elevii de liceu au găsit informații de interes pentru vârsta și problemele lor. Subiectele abordate de cele trei „cărți vii”: prof. Cristina Costache – „Contracepție sau avort? Planifică neprevăzutul!”, dr. Elena Achim – „Etnobotanicele şi efectele lor. Prafuri pentru vise spulberate”, prof. Anca Mihai – „Adolescenţa și tulburările de alimentaţie. Anorexia și bulimia pot începe chiar cu prima dietă.”

Din discuțiile purtate cu elevii s-au identificat problemele reale ale adolescenților și factorii care determină sau favorizează aceste probleme.

 Prof. Cristina Costache: „Am constatat o mare deschidere  din partea liceenilor,  iar  discuțiile  și informațiile pe care le-am oferit, cu siguranță  i-au făcut mai avizați, mai puțin expuși riscurilor în luarea unor decizii greșite.”

Prof. Maria Pop: „Putem spune că activitatea organizată de Catedra de Nursing și Științe a avut un impact pozitiv pentru liceenii care i-au trecut pragul și că, pe viitor, vom continua să venim cu noi teme, ținând cont de feedback-ul obținut de la ei și de la cele trei „cărți vii”.

 

Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” organizează lunar întâlniri cu directorii, profesorii şi elevii liceelor bucureştene şi din împrejurimi, în vederea consolidării unui parteneriat ce are ca scop oferirea de suport în orientarea şcolară şi profesională a tinerilor liceeni, sub deviza Educaţie pentru Sănătate. De asemenea, am lansat un nou proiect – „Cafeneaua Liderilor din Învățământul Preuniversitar”, în cadrul căruia au loc dezbateri despre învățământul românesc și  problemele cu care se confruntă, se lansează idei și soluții pentru o educație de calitate.

 

Şcoala Postliceală Sanitară „Carol Davila” este o instituţie de învăţământ preuniversitar particular acreditată, fondată în anul 1990 de către Doamna Dr. Mioara Mincu, care pregătește asistenți medicali pentru trei calificări profesionale acreditate: asistent medical generalist, asistent medical de farmacie și asistent medical de balneofiziokinetoterapie și recuperare.

Certificatul de Calificare Profesională Nivel 5, obținut la finalizarea studiilor, este RECUNOSCUT INTERNAȚIONAL.  

 

Rolul evenimentelor derulate este de a aduce elevii de liceu cât mai aproape de profesia de asistent medical. „Profesia de asistent medical este cea mai căutată la nivelul Uniunii Europene, iar noi suntem cea mai bună și mai mare școală sanitară privată din țară și membră în elita instituțiilor de educație medicală de pe continent”, afirmă domnul prof. univ. dr. Alexandru Ioan Mincu, Președinte al Consiliului de Administrație al Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila.

( prof. Raluca Brad )

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Afișări articol: 65

Spune si altora despre asta, alege platforma!

Unica școală din România membră European Nuring Module din 1999

Ghidul Școlii – 2022

Portalul Mobilitatii Europene

Alte știri de interes