Ministerul Educatiei

Ministerul Sanatatii

Ordinul Asistentilor Medicali din Romania

Ordinul Asistentilor din Marea Britanie

Federatia Europeana a Asociatilor Nationale a Asistentilor Medicali

Uniunea Europeana

Parteneri

Wikipedia despre nursing

Univeristatea din Brighton

Autentificare utilizatori



Reguli de administrare a medicamentelor la vârstnici

Deşi medicaţia vârstnicului nu diferă de cea a adultului, nici căile de administrare, asistentul medical care administrează medicaţia sau învaţă bolnavul cum să-şi administreze acasă medicaţia, va ţine cont de factorii care duc la:

- Diminuarea atenţiei, memoriei, a discernământului, diminuarea vederii, defecte de motilitate (tremurăturile).

Echipa trebuie să stabilească cine va ajuta, verifica, evalua, administrarea medicaţiei prescrise.

Va fi făcută o schemă, un grafic clar, cu specificarea clară a ritmului de administrare a dozele, a căii de administrare, formelor de prezentare, aspecte legate de masă (înainte, în timpul sau după masă).

Se va ţine cont de incompatibilităţi între medicamente.

Se va cunoaşte dacă pacientul a mai folosit paralel şi alte medicamente decât cele prescrise pentru a se evita cumulul de medicamente.

Se va ţine cont şi de încetinirea vitezei de absorbţie a medicamentelor la vârstnici.

Se va cunoaşte personalitatea vârstnicului ştiind că are idei personale, nu respectă relaţia dintre administrarea medicamentelor şi alimentaţie. Adesea este capricios, se lasă influenţat de alţii, uneori vrea să fie original şi intervine în tratament cu idei personale, schimbă dozele, introduce sau scoate unele medicamente sau chiar întrerupe medicaţia. Dacă în unitatea sanitară sau socială este supravegheat, la domiciliu este mai greu.

Implicarea „asistenţei la domiciliu” ar trebui să fie permanentă (la solicitare), accesibilă şi eficientă. Aceste echipe, pe lângă pregătirea medicală, trebuie să mai posede şi calităţi morale.

 

Ne pare rău dar nu aveţi permisiunea să scrieţi noi comentarii.

SCOALA SANITARA POSTLICEALA CAROL DAVILA 1990-2011

Free Page Rank Tool

wiki