JURNAL

04.10.2010

Ce-am vazut? Pot incepe cu disciplina si nu folosesc un cuvant mare cand spun asta. Elvetienii sunt foarte disciplinati in tot ceea ce fac: program, curatenie, etc. Este tara orei exacte de la autobuze, trenuri, scoala, intalniri, planuri foarte exacte, dar daca observa ca ceva nu este in regula schimba planul cu altul.

Aici este foarte multa curatenie, credeti-ma ca imi scartaie talpa de la pantofi pe asfalt.

Dupa intalnirea din cadrul scolii unde s-au facut foarte multe comparatii intre sisteme, am fost dusi pentru prima data intr-un spital al Elvetiei. Sincer nu am cuvinte sa descriu ceea ce am vazut!!! Diferenta dintre alb si negru este mica fata de diferenta dintre sistemele noastre si ale lor.

Am fost rugati sa analizam lucrurile din punct de vedere al celuilalt si nu pe baza generalitatilor si a stereotipurilor, un exemplu: asigurarile de sanatate, daca la ei este ceva absolut normal la noi nu este. Dar nu suntem judecati ca niste inconstienti ca nu ne gandim la binele nostru. Ei inteleg ca in Romania omul de rand are un salariu foarte mic si este normal sa isi cumpere cele necesare zilnic si nu sa se gandeasca la asigurari. Un alt exemplu: traditia. Respecta orice religie. Vorbeam de ingrijirile paleative si am fost intrebati daca intr-o astfel de situatie ii este permis familiei sa stea langa pacient. Dupa explicatia data: obiceiul nostru cu lumina si vegherea etc., am fost “laudati” pentru ca din punctul lor de vedere facem un lucru fantastic ca ne descarcam de durere, ca plangem mult. Ei considera ca sufera mai mult nelansandu-si sentimentele sa iasa la suprafata.

Emotii? Am sistemul nervos adus la apogeu. Sunt incantata de ceea ce vad. Sunt furioasa ca nu vad toti romanii ceea ce vad eu, cum se poate trai, cum ai dreptul sa fi tratat ca fiinta omeneasca.

Nu am fost niciodata mai curioasa, nu am avut niciodata, in viata mea, o sete mai mare de cunostinte.

Nu-mi este rusine de faptul ca sunt roman, ci de faptul ca suntem condusi de un sistem  inca nepus la punct.

Un alt sentiment: admiratie. Sincer sunt uimitori si imi este greu sa realizez ca exista astfel de oameni. Stam la o familie de tineri care ne-au pus casa la dispozitie, cu absolut tot ce au. Sunt atenti la toate detaliile: sa avem loc pentru toate lucrurile, sa stam confortabil, sa avem toate informatiile necesare. Isi fac programul in functie de al nostru, iar in momentul de fata sunt chiar coplesita.

Astazi am invatat ca nu am dreptul sa judec, ci doar sa gasesc explicatii.

Pentru mine chiar este un schimb de experienta si nu stiu daca voi fi capabila sa prezint lucrurile la justa lor valoare si nu voi fi partiala. Deci: nu am dreptul sa judec sistemul roman dar am dreptul sa incerc sa fac ceva ce poate duce la imbunatatirea lui.

Astazi, 4 octombrie, am jurat ca voi trata pacientii asa cum mi-as dori eu sa fiu tratata, pentru ca asta am vazut aici. Sunt foarte ordonati, foarte organizati; se gandesc la cel mai mic detaliu.

Sistemul de invatamant este mult diferit de al nostru, aici de exemplu un elev din cadrul scolii se poate angaja in spital dupa primul an de scoala. Repeta tehnica in cadrul scolii pe manechine, apoi o aplica in spitale sub supravegherea asistentei, daca asistenta considera ca elevul poate lucra singur acesta este angajat.

Ei sunt foarte respectuosi, asta este sigur, si te obliga si pe tine sa fi la fel. Te respecta pe tine ca persoana, iti respecta obiceiurile, iti respecta tara, cu bune si cu rele. Asta nu inseamna ca nu au si ei oile lor negre.

Sunt salarile foarte mari astfel ca isi permit sa-si ia viata in piept inca de tineri. Familia la care locuim este formata dintr-un cuplu foarte tanar, el are 19 ani si ea are 21 de ani. Desi locuiesc impreuna se prezinta ca si prieteni nu sot si sotie. Sunt foarte iubitori de animale. Fabia are 2 pisici si 4 iepuri, iar pe strada oriunde mergi vezi foarte multe pisici.

Traficul este incredibil. Toata lumea iti acorda prioritate.

Toata lumea se saluta pe strada.

05.10.2010

Astazi a fost prima zi in spital la practica. Bineinteles ca am inceput la 8:30 fix. Asistenta este o femeie la 40 de ani care imi arata tot ce ma intereseaza si se asigura ca am parte de toate materialele necesare.

Programul incepe cu micul dejun luat intr-o camera speciala. In timpul mesei se face organizarea zilei de lucru: se impart saloanele, se stabileste ora mesei de pranz. Dupa micul dejun fiecare asistenta citeste dosarele pacientilor care sunt foarte complexe si isi organizeaza ziua.

La ora 11:00 au o intalnire in camera asistentelor pentru a discuta ce au facut, ceea ce considera ca au de facut, daca apar eventuale complicatii. Daca totul este in regula isi reiau lucrul.

Acest tip de intalniri au loc la fiecare doua ore. Tura se termina la ora 15:00, tot la o cafea si o gustare.

Atributile unei asistente sunt mult diferite fata de Romania. Ele isi incep tura facand toaleta pacientilor si schimband lenjeriile, ceea ce in Romania este facut de infirmiere, apoi continua cu pansamente, apoi cu medicamente, apoi in fiecare ora viziteaza saloanele intreband pacientii daca au nevoie de ceva. Este foarte important confortul lor.

In general sunt foarte ocupate dar in acelasi timp foarte relaxate. Conteaza mult armonia, daca o pot numi asa, armonia dintre ele. Totul se desfasoara de la sine, se ajuta intre ele foarte mult. Daca nu au ceva important de facut si observa ca una dintre asistente este intr-un salon, merg sa intrebe daca nu cumva are nevoie de ajutor.

Nu pot condamna daca exista diferente. Asistentele de aici nu au necazurile celor din tara.

Li se pare ceva normal ca schimbul de tura sa se faca servind o cafea; asa toata lumea este relaxata si pot vorbi mai degajat de ceea ce au nevoie sau considera ca trebuie schimbat.

Vorbeam de toaleta pacientilor, daca un pacient este imobilizat va fi spalat, frezat, dat cu lotiune de corp, cu crema daca este cazul, asezat confortabil. Daca un pacient vine la spital fara cele necesare pentru igiena corporala, nu este nicio problema, spitalul le asigura gel de dus, sampon, lotiune de corp, periuta, pasta de dinti, etc.

Nu cred ca reusesc sa-mi definesc emotiile, sentimente de revolta pentru ca la noi nu este posibil sa avem aceleasi conditii. In continuare admiratie pentru tot ceea ce au reusit sa faca in spitalele de Elvetia. Respectarea persoanelor din jurul tau este ceva primordial aici. Dupa ora 22:00 nu se aude absolut nimic. Toata lumea are dreptul la odihna.

In cadrul spitalelor fiecare pacient are propriul T.V, telefon, radio, pentru a nu deranja persoana de langa. Cand le este facuta igiena corporala, li se aduc panouri pentru a nu li se leza intimitatea. Chiar daca pacientul este foarte in varsta, toaleta este facuta la fel.

In Elvetia nu se foloseste pronumele de politete, doctorii asistentele, ajutoarele sunt un colectiv egal cu sarcini diferite, toti au conversatii amiabile inclusiv seful sectiei. Medicii isi viziteaza pacientii de doua ori pe tura. Vizita de dimineata este foarte minutioasa: cum a dormit? cat a mancat? cum se simnte? ce  parere are? etc.

Sistemul este foarte bine pus la punct. Spitalul este foarte curat, pacientii umbla desculti. Angajatii foarte constiinciosi, fie ca sunt medici, fie ca sunt angajati de la spalatoria spitalului.

Desi sunt intr-o tara straina si nu sunt inca asistenta am fost tratata foarte bine, ca o colega a lor, ca cineva care face parte din echipa lor.

O alta chestie interesanta a fost cu uniforma, nu au acceptat sa folosesc uniforma mea deoarece nu au vrut ca pacientii sa se simta intimidati si in acelas timp erau informati despre mine si li se cerea acordul sa pot sta cand li se acorda ingrijiri.

Asistentele erau intrebate daca vor sa ma ia cu ele, apoi eu eram intrebata daca doresc sa merg cu ele. Mi-a fost prezentata toata sectia, fiecare incapere in parte, materialele care le folosesc, aparatura.

Comportamentul asistentelor este foarte frumos, se poarta frumos cu colegii cu doctorii cu pacientii cu vizitatorii cu studentii.

In fisa pacientilor exista o rubrica ce trebuie completata cu cantitatea de mancare ingerata de pacient. Daca un pacient nu mananca, este informat medicul. Atunci se ia decizia de a-i schimba meniul si incep sa ii se aduca specialitati.

Mancarea care o servesc asistentele este aceeasi pe care o servesc si pacientii.

Au un sistem de lumini de avertizare la intrarea in salon, cand un pacient cheama o pacienta se aprinde lumina rosie cu un sonor, cand asistenta intra in salon se aprinde lumina verde si atunci vizitatorii stiu ca nu au voie sa intre.

Cunoscutii internatilor au dreptul la vizita cand doresc in cursul zilei.

O infirmiera trebuie sa faca cursuri pt a putea practica meseria, daca doreste mai poate face o scoala de doi ani si poate deveni asistenta.

06.10.2010

Astazi voi descrie circuitul unui pacient. Pacientul se prezinta prima data la secretariat unde primeste doua carduri, unul pentru telefon iar celalalt contine datele lui personale si ajuta la etichetarea tuturor fiselor, cutiilor de medicamente, etc. Apoi este chemata asistenta de pe sectia de unde va fi internat, asistenta care preia pacientul pana la salon.

Dupa ce este asezat confortabil este ajutat de catre asistenta sa isi desfaca bagajul.

Apoi vine doctorul pentru consultatie, medicul noteaza analizele necesare intr-o fisa in dosar, asistenta citeste fisa si trece analizele intr-o alta foaie din dosar ca fiind indeplinite. Tot in dosar se trece cate medicamente primeste, cat a mancat, date personale, date despre asigurarea medicala, persoane de contact, religie, daca a primit informatii, daca a refuzat informatiile.

In dosar exista o rubrica in care asistenta trebuie sa treaca un diagnostic, un exmeplu: anxietatea, stres, dupa diagnostic se trec masurile luate de asistenta, dupa masuri se trece efectul.

In Romania o asistenta nu face toaleta pacientilor, pentru ca este facuta de infirmiere, dar in Romania o asistenta are de 20 de ori mai mult de alergat pentru ca nu are curier si nici sistemul de capsule. O comparatie intre cele doua tari nu poate fi facuta, de exemplu in timp ce asistentele de la noi sunt obligate sa faca economie la pansamente, in Elvetia statul a gasit alta solutie, se cumpara pansamente Comfeel, care nu necesita schimbare decat o data la 5 zile. In Romania nu exista lenjerii suficiente pentru paturi, aici sunt dulapuri cu lenjeri, prosoape, aleze, servetele uscate, umede, pungi pentru deseuri, halate.

Noi reciclam gunoiul din spital diferit de ei, daca la noi sunt 3 recipiente la ei nu exista decat unul comun pentru toate tipurile de deseuri.

Singurele lucruri care se recicleaza sunt peturile.

As vrea sa observ mimica asistentelor la vederea materialelor disponibile in acest spital si cat de avansate sunt fata de ale noastre. Mi-aduc aminte ca in practica am schimbat un perfuzor si a curs putin sange pe pansament si pacientul a cerut sa nu mai venim noi la el, sa mearga doar o asistenta calificata. Aici folosesc branule cu mici robineti care nu mai permit pierderea inutila a lichidelor si nici nu necesita heparina.

Cand pacientii de aici erau intrebati daca pot asista si eu erau de acord fara probleme spunand toti acelasi lucru, ca numai asa putem invata.

Au aparate in saloane care masoara in acelasi timp tensiunea arteriala, pulsul, saturatia de oxigen din organism. Orice pacient dupa o intervetie chirurgicala este monitorizat 24 de ore. Aceste informatii sunt trecute intr-o fisa speciala.

Daca un pacient are o recuperare mai lenta, acesta va fi ridicat din pat de catre fizio-terapeuti nu de asistente.

Daca asistenta considera ca pacientul are nevoie de fizio-terapeuti completeaza o fisa speciala pe care o lasa in sertare speciale.

Condamnam sistemul roman pentru ca noi avem infirmiere pentru a schimba si a spala o plosca si laudam asistentele de afara pentru ca acest lucru este facut de catre ele, dar nu vine nimeni sa ne spuna ce inseamna sa speli o plosca aici.

Au o masina de spalat speciala unde se introduce plosca sau pisioarul si se seteaza programul aferent.

Pentru perfuzii folosesc un alt aparat care monitorizeaza debitul drenului sau il opreste cand este cazul.

Cantarirea pacientului se face cu ajutorul unui scaun astfel ca pacientul nu este obligat sa se plimbe pe holuri dupa cantar.

Au un alt aparat foarte asamanator cu un ecograf care masoara cantitatea de urina din vezica. Acest aparat se numeste “blader scan”.

Comunicarea intre sectii se face cu ajutorul unor statii detinute de fiecare asistenta.

Au foarte multe materiale la dispozitie, daca in Romania asistentele isi cumpara manusi si uneori chiar si leucoplast, aici gasesti in fiecare salon si pe holuri si in cabinetele asistentelor cate 3 cutii, de marimi diferite.

Te ajuta sa te integrezi usor, sunt de doua zile cu ele si ma simt ca si cum as fi de la inceput colega cu ele.

Desi Petra ne-a spus ca nu avem voie sa practicam meseria, eu le mai ajut din cand in cand. Ajut la manevre pentru intoarcerea pacientilor, le aduc diferite lucruri.

Astazi a fost de serviciu o infirmiera care a fost chemata jos intr-un cabinet al medicilor sa faca curat in doua dulapuri. Cum Zingrid era ocupata cu completarea fiselor am fost s-o ajut pe Isabella. Dupa ce am terminat treaba a trebuit sa ne trecem numele intr-un dosar ca sa se stie cine a raspuns cererii.

Foarte multa birocratie, dar astfel pot verifica usor cine a facut, in cat timp, ce mai trebuie, ce nu a fost bine, ce ar trebui schimbat, etc.

Comunicarea este lucrul de baza in tot ceea ce fac si mai este si lucrul in echipa.

07.10.2010

Astazi am aflat ca Zigrid are un salariu de 5.500 CHF, circa 4.300 E, adica cam 17.000 RON. Cum o fi sa castigi atat? Tot astazi am aflat ca asistentele aici au 3 grade. Asistenta categoria A are dreptul la practica inclusiv in terapie, are dreptul la propria decizie in acordarea primului ajutor, mai exista asistenta B, care are dreptul la practica numai la indicatile medicului fara a avea dreptul sa isi desfasoare activitatea in terapie intensiva si mai exista asistenta de categorie C care are dreptul sa lucreze doar in ingrijirile paleative.

Un alt lucru interesant, este faptul ca pacientii pot consuma cafea indiferent de tratamentele pe care le ingera. Isi pot lua cu ei perfuzoarele sau tensiometrele mobile si merg la cafenea unde isi pot servi cafeaua sau mici gustari.

Masa pacientilor este servita tot de asistente, mancarea vine pregatita de la bucatarie cu eticheta pentru fiecare pacient in functie de regimul alimentar necesar. Asistenta verifica fiecare tava. Intr-o zi Zigrid a uitat sa-si verifice mailurile si astfel nu a vazut ca are un pacient in plus care va veni. A trebuit sa mergem pesonal dupa mancarea acestuia.

Folosesc foarte multe medicamente diferite de ale noastre, un exemplu ar fi Pethidin, care este echivalentul morfinei, administrat in dureri mai acute.

Am mai retinut si Buscopan, un medicament folosit in spasmele abdominale.

Un alt lucru pe care l-am observat este faptul ca infirmierele nu au dreptul sa se atinga de medicamentele sau perfusoarele pacientilor chiar daca aceasta ii face toaleta pacientului, trebuie sa astepte o asistenta care sa imbrace pacientul pe partea cu perfuzorul.

Tot timpul se asigura de confortul pacientului, de pozitia acestuia, de atmosfera din salon, sa nu fie deranjat, sa nu deranjeze.

Pacientii isi primesc chiar si posta in spital.

Daca la externare un pacient uita ceva in spital, asta este considerata vina asistentei si este trimis la domiciliul pacientului, costurile fiind suportate de spital.

Sunt foarte diferiti de noi dar astfel evita foarte multe neplaceri si totodata obliga asistentele sa fie mai vigilente.

Desi au foarte multe lucruri la dispozitie sunt foarte atenti sa nu cumva sa faca risipa.

Zigrid m-a dus astazi la spalatoria spitalului. Personalul care lucreaza aici este in mare parte din Spania, Mexic. Spitalul considera ca o asistenta este prea scumpa ca sa se ocupe si de asta.

La externarea unui pacient patul este dus jos unde este sters, dezinfenctat, salteaua spalata, lenjeria schimbata, apoi este trimis pe sectie acoperit cu un plastic pana in salon cu eticheta pe el si rugamintea de a nu fi atins.

Un  alt lucru diferit este faptul ca aici asitenta isi duce pacientii la blocul operator cu tot cu pat si tot ea ii aduce in salon. Tot spitalul, care este cat tot spitalul Elias de la noi, are doar 2 brancardieri angajati.

Am primit foarte multe materiale informative, un dosar complet pentru pacient, fisie pentru recoltarea analizelor, diverse materiale pe care noi nu le avem in Romania.

Apoi spitalul a venit cu lucruri care sa imi aminteasca de locul acesta: sapca, tricou, pix, breloc, vederi.

Fiind ultima zi in acest spital, fetele m-au rugat sa stam pana la 15:00 sa pot sa beau o cafea cu toate la schimbul de tura. Au pregatit doua prajituri, una specific elvetiana cu nuci si gem de prune, iar alta traditionala de craciun ca un cozonac imbracat in ciocolata si scortisoara.

Am facut multe poze, schimb de adresa de mail cu Zigrid si cu promisiunea de a tine legatura. Chiar le voi simti lipsa tuturor din aceasta sectie. La un momentdat ajungi sa te intelegi chiar daca ele vorbeau germana iar eu engleza dar in mare parte sistemul sanitar are acelasi limbaj.

Sunt foarte curioasa in ceea ce priveste urmatoarele experiente din Niederbipp si din Insel Bern.

Ar fi placut ca si cei de aici sa fie la fel de draguti. Am inteles ca in Niederbipp lucreaza doi barbati foarte de treaba.

08.10.2010

La ora 13:15 ne-am intalnit toti elevii de la ENM cu Petra la clinica “Klinik Linde”. La etaj era o sala pregatita pentru noi. Pot spune ca elvetienii ca si oameni sunt foarte reci si formali si ca este adevarat ca noi latinii avem alte valori.

Poate ca sentimentul de responsabilitate este atat de apasator incat nu poti aprecia lucrurile la justa lor valoare. In orice caz a fost o intalnire interesanta pentru ca suntem 4 tari diferite, atat de diferite! La noi este o asistenta cam la 15 pacienti si are ajutor o infirmiera, aici o asitenta are intre 4 si 6 pacienti si o infirmiera la 4 asistente. In Norvegia este acelasi sistem ca si in Elvetia. Suedia are in schimb un alt mod, o asistenta are 4 pacienti si cate o infirmiera pentru fiecare asistenta. Infirmiera se ocupa de igiena pacientului, tot ea masoara tensiunea arteriala, pulsul. La care studentii din Serbia au intrebat ce fac asistentii din Suedia.

Dupa diverse discutii vis-à-vis de practica noastra am vizitat Klinik Linde care este particulara. Socante sunt toate incaperile, nu pot reda in scris, cel mai elocvente vor fi pozele. Am fost condusi prin spital de o asistenta dar de fiecare data cand intram intr-o alta sectie eram preluati de inca o nursa care isi desfasura activitatea in respectiva sectie.

Interesant mi s-a parut la morga atunci cand se intampla o nenorocire cu un pacient, corpul este bagat intr-o incapere anume, unde familia poate petrece cateva minute pentru a-si lua la revedere.

Clinica particulara nu este cu mult diferita de spitalele normale, conditiile sunt deosebite si aici si in spitalele publice.  Curios este metoda de lucru cu medicii, in raport de 70% sunt medici particulari care au cabinete in alte parti ale orasului dar isi aduc aici pacientii pentru internari sau interventii.

11.10.2010

Niederbipp

Am fost repartizata intr-un spital din Niederbipp, intr-o sectie de pshiatrie. Este o sectie “cu usile deschise”, asa se numeste programul care este urmat aici.

In total sunt 17 asistenti medicali, 4 pe tura de zi, 4 pe tura de dupa-amiaza si un singur asistent pe tura de noapte. Atunci cand sunt cazuri grave, noaptea sunt 2 asistenti.

Am avut norocul sa fim ghidate, daca ma pot exprima asa, de Thomas Derungs. De ce norocul? Pentru ca este unul dintre fondatorii acestui program. Si-a inceput activitatea cu 34 de ani in urma intr-o sectie cu 30 de paturi unde erau doar 2 asistenti pe tura. In urma cu 10 ani a fost repartizat la Niederbipp unde a demarat programul cu usile deschise alaturi de doctorul Ayan.

Pacientii care sunt aici au variate probleme. Consumatori de droguri, de alcool, depresivi, schizofrenie, pacienti ce au atacuri de panica, crize, cei cu tentative de suicid, etc.

Cel mai tare m-a surprins ca aici nu se poarta uniforme. Replica lui Thomas a fost ca asa pacientii nu se simt inferiori, ingraditi, intimidati.

Varstele pacientilor varieaza de la 16 pana la 70 de ani. Si problemele la fel. Am vazut un baiat de aproximativ 18-19 ani, care avea probleme cu drogurile, acesta nu avea voie sa iasa din sectie decat insotit de un asistent, si desi nu parasea etajul singur, in fiecare zi ii se facea test de depistare a drogurilor.

12.10.2010

Era o fata tot cam de 18 ani, depresiva. Nu am vazut ochi mai tristi ca la aceasta fata. Mai era o femeie de aproximativ 35-36 ani cu tentative de suicid. Avea urme recente pe ambele brate, initial am crezut ca face parte dintre angajati, era o femeie cocheta, ingrijita, surprinzator dar foarte vesela si saritoare. Socant nu?

Dimineata dupa micul dejun, se intalnesc toti, asistenti, doctori, pacienti intr-o incapere si discuta programul, evolutia, probleme, diagnosticari, evenimente bune sau rele. Este foarte interesant si datorita diferentelor de varsta iti dau senzatia de o familie foarte mare. Asta si este punctul de pornire a “Usilor deschise”.

Activitatea zilnica include mai multe terapii: prin pictura, ergoterapie (nu stiu daca termenul este corect) adica lucreaza diferite obiecte din lana, lemn, fier, marmura.

Este singura institutie unde am vazut camera pentru fumat. Mai poti intalni camera pentru vizionarea programelor T.V, camera de muzica, camera pentru jocuri, biblioteca, un living unde pacientii pot socializa.

Peste tot, pe holuri, in incaperi, se gasesc materiale informative despre boli si dependente.

Se incearca integrarea lor in societate si atunci cand se hotaraste ca un pacient poate parasi sectia, acesta este vizitat de catre asistentul sau de cate ori este nevoie pentru a i se urmari activitatea.

Spitalul in totalitate, are ornamente frumoase, in general vesele pentru a crea un ambient cat mai placut. Angajatii au semnat un contract de confidentialitate astfel ca nu pot da informatii exacte despre pacienti.

13.10.2010

Am inceput activitatea in cel mai mare spital din Berna. Am fost repartizata la maternitate spre norocul meu la una din cele mai noi cladiri ale spitalului, deci totul este in perfecta stare si standarde inalte. Materialele de care dispun sunt de ultima generatie.

Toate asistentele poarta uniforme colorate pentru ca in mod normal este o sectie vesela, unde se intampla lucruri frumoase, caci ce-i mai frumos pe lume decat venirea unui copil?! Aici o asistenta are in mod normal in ingrijire doua mame si doi copii. Un alt lucru foarte interesant este faptul ca in toate spitalele nu am vazut decat doctori foarte tineri.

In acest spital au niste scutece speciale pentru copii. Acestea au in partea din fata o dunga galbena care atunci cand ia contact cu urina devine verde, asa este foarte usor pentru asistente sa observe cand noi nascutii au avut mictiune.

Sectia se bazeaza foarte mult pe produse naturiste. Mamele beneficiaza de foarte multa atentie…au si timp…

In mod normal au ture usoare, dar astazi au avut parte de doua urgente. Doua proaspete mamici au lesinat cand au incercat singure sa-si faca dus. Desi suna urat ce spun, a fost grozav sa iau parte la aceste evenimente. A fost grozav sa le vad pe toate in actiune, singuranta lor in miscari, sa le observ activitatea in echipa. Activitatea era coordonata de asistenta care avea in grija pacienta respectiva.

Un alt lucru placut a fost sa observ cat de dedicate sunt meseriei.

14.10.2010

Toata ziua vezi cel putin o asistenta cu un copil in brate. Stau cu noi nascuti in brate si scriu fisele sau iau masa sau isi pregatesc materialele necesare.

Au si cazuri mai putin vesele. Era internata o mamica care a avut gemeni, un baiat si o fetita. Baiatul se dezvoltase normal, avea la nastere 3,380 kg, dar a decedat din cauza unor complicatii la inima la 3 zile de la nastere, si fetita care se numea Fiona avea 1,480 kg, era la incubator dar stabila, mai avea doar o infectie dar raspundea la tratament asa ca medicii au spus ca va reusi sa ramana in viata. Dar mamica a mai aflat ca la 2 zile de la decesul primului copil, bunicul a suferit un infarct si era internat in acelasi spital, dar intr-o alta cladire.

O problema mare de care se lovesc asistentele este varietatea pacientilor. In timpul petrecut in cadrul ENM, am intalnit pacienti, albanezi, elvetieni, francezi, italieni, africani, nemti, rusi, este foarte greu sa comunici cu ei deoarece nu toti cunosc una din limbile curente ale Elvetiei.

La maternitate am intalnit o femeie de origine africana care la 21 de ani era la a 4-a nastere. Comunicarea cu aceasta era deficitara. In acelasi salon era internata o albaneza. In general albanezii nu isi lasa femeile la munca astfel ca ele nu se integreaza in societate si comunicarea cu ele este practic inexistenta. O alta pacienta era de origine rusa.

Am avut oportunitatea de a vizita sectia de terapie pediatrica, am vazut un baietel ce cantarea 380 g. O alta fetita avea 870 g si Fiona care avea 1,400 g.


Simona Cimpanu, clasa 2F, diriginte Letitia Morariu

GALERIE FOTO - CLICK AICI

_______________________________

Acest articol a fost publicat si pe:

Sfatul Medicului