Luni - Prima zi

Salutari din Suedia!! Vremea este frumoasa si sper sa tina asa in continuare.

Am ajuns sambata cu bine, m-am cazat si m-am odihnit, intrucat eram foarte obosita. Duminica am plecat in drumetie prin oras, sa vad unde este Universitatea, sa vad cat timp imi ia sa ajung de la hotel pana acolo, sa fac cateva poze, sa ma familiarizez un pic cu orasul.

Luni la ora 9.00 m-am intalnit cu alte 4 fete venite din Spania in fata Universitatii, de unde ne-a preluat Eva Persson (supervisor). Am vizitat universitatea, am stat 2 ore sa ne cunoastem, am vorbit fiecare despre el, tara si scoala de la care vine si pe care o reprezinta. Fara lipsa de modestie as putea spune ca m-am descurcat foarte bine, mai ales la limba engleza, unde colegele mele nu prea au trecut testul.

Am luat pranzul la "cantina" studentilor si a profesorilor, pranz care a fost platit de scoala, apoi am plecat spre spital. Cum sunt o norocoasa din fire, spitalul este la 5 min de mers de hotelul unde sunt cazata. Aici, am fost repartizate fiecare pe cate o sectie: eu sunt saptamana aceasta la : "infection out - pacient clinic" iar saptamana viitoare la "neurology & reumatology".

Maine incep la 8 si termin la 12; trebuie sa avem 30 de ore de spital per saptamana.

Contactul cu spitalul a fost unul foarte placut, in sensul ca am ramas foarte impresionata de ceea ce am vazut acolo, de cum arata spitalul, atmosfera era atat de placuta, de calda, incat te simteai ca acasa. Saloanele erau ca o camera de acasa si nu erau mai mult de 2 paturi intr-un salon. Alaturi se termina de construit o noua cladire, in care se vor muta, pentru ca fiecare bolnav va avea rezerva lui.

Toata lumea s-a purtat exemplar.

Cred ca le-am pus 1 milion de intrebari azi, dar ma odihnesc si maine voi veni cu si mai multe.

Ma duc sa ma odihnesc ca imi ajung 10 ore de stat in picioare si 6 km de parcurs pe jos!!

Marti - A doua zi – Prima zi in spital

Buna seara,

Inca o zi epuizanta, insa mult mai interesanta ca cea de ieri. Azi a fost prima zi petrecuta in spital printre nurse si medici.

Am ajuns la 8 am, m-am echipat cu hainele pe care mi le-au dat ei si eram gata sa cuceresc aceasta zi. Am fost preluata de o nursa foarte draguta, care ma va supraveghea toata saptamana cat voi sta pe sectie.

Bolnavii trec mai intai pe la medicul lor de familie, iar daca acesta considera ca pacientul are ceva ce depaseste competenta lor, sau considera ca necesita niste teste amanuntite, trimite o scrisoare prin fax la infectioase, pacientul este programat si in cele din urma anuntat telefonic sau in scris despre data programarii. Mi s-a parut fascinant ca nu pacientul trebuie sa se deplaseze, sa stea pe la usi, la cozi ca sa obtina o consultatie.

Pentru inceput, am vazut toate salile sectiei, iar primul lucru pe care l-am observat (era evident de la intrare) a fost curatenia si ordinea care domnea acolo si apoi mirosul care era foarte placut.

La intrare exista o receptie, unde toti pacientii vin si anunta la ce doctor/nursa au programare. Sunt invitati in sala de asteptare, care arata ca un living.

In fiecare dimineata, fiecare ajunge cu 15 minute inainte de inceperea programului, pentru ca au o mica sedinta in care se stabileste ceea ce are de facut fiecare in ziua respectiva. Asta fac in fiecare dimineata, mai intai se organizeaza si apoi incep lucrul, de aceea lucreaza super ca o echipa, se inteleg foarte bine si totul decurge minunat. Este afisata lista de programari din ziua respetiva, astfel ca fiecare stie din timp ce are de facut, se uita inainte pe fisa pacientului pentru a-si reimprospata istoricul acestuia. Nu sunt mai mult de 6 pacienti (programari) pe zi, astfel incat programul este relativ lejer.

Nu toti pacientii care vin sunt vazuti de catre doctor; exista pacienti care vin la tratament sau pentru diverse alte probleme care nu necesita vizita medicului, de aceea fiecare nursa are pacientii ei.

Toate datele despre pacienti sunt pastrate in computer, fiecare are un jurnal, in care se consemneaza tot despre vizitele de la clinica: problema pt care a venit, tratament, pasii pe care i-a urmat nursa in aplicarea tratamentului.

Bolile cu care se confrunta cel mai adesea sunt: TBC, Hepatita B, Hepatita C si HIV cel mai adesea intalnit la sependentii de droguri (75% dintre consumatorii de droguri au hepatita C).

Pentru bolnavii de TBC, exista cabinete speciale de primire a acestora, care au intrare direct de afara, asta ca o masura de preventie in raspandirea bolii.

Foarte important de mentionat: uniforma intregului personal medical, se ia dimineata curata de pe un raft mare (fiecare are mentionata un interval de inaltime si greutate, pentru a facilita alegerea ei dimineata; nu este fiecare cu uniforma lui), si la sfarsitul programului se arunca intr-un cos care ajunge la spalatorie. Cred ca este o super masura de preventie a raspandirii virusurilor, bacteriilor.

Primul pacient programat, era suspect de Borelia - o boala capatata in urma unei muscaturi de capusa si care afecteaza SNC. Am luat parte la efectuarea unei punctii lombare in vederea prelevarii de L.C.R si trimiterea la analize. S-au luat 3 probe, dintre care 2 au fost trimise la laborator (ultimele 2 ) si prima (posibil sa contina sange) se pastreaza la frigider timp de 3 luni. Daca nu este borelia, din proba de la frigider se fac alte teste.

Exista un curier care preia toate probele de 3 ori pe zi si le duce la laborator pentru teste. Daca se intampla ca anumite analize sa fie efectuate mai repede, sau ca proba de LCR sa ajunga in max 20 min (pt ca altfel nu va mai fi buna), se foloseste un sistem foarte inteligent: se pun probele intr-un recipient si apoi sunt introduse intr-un tub si sunt trimise direct la laborator sau unde este nevoie prin alegerea digitala a unei adrese. Este foarte comod si astefel nu se pierde timp cu drumul pana la laborator care se intampla sa fie in cladirea alaturata.

Alt caz interesant: un pacient, operat anul trecut la femur si avand o proteza, a facut o infectie. A venit pentru a fi examinat de catre doctor si pentru a i se curata rana. Nu a fost prea placut sa asist la asa ceva, insa in meseria asta trebuie sa ma obisnuiesc cu orice. I s-a masurat adancimea infectiei si apoi s-a curatat rana cu solutie de NaCl.

Am mai participat la 2 recoltari de sange....si cam atat pentru prima zi.

La ora 9 s-a luat o mica gustare iar de la 12 la 13 pranzul. La ora pranzului se aduna toata lumea intr-o superba bucatarie-living, se mananca si se discuta despre cazurile/programarile din ziua respectiva sau diverse alte treburi.

M-a impresionat felul in care colaboreaza medicii cu nursele. Am cunoscut pe toata lumea care lucreaza acolo, si daca nu mi se spunea ca sunt doctori, nu-mi dadeam seama. Uniforma este aceeasi pentru toata lumea, iar atitudinea este una foarte relaxata, si fara ideea ca in fata doctorului toata lumea trebuie sa stea drepti. Mi-au povestit ca anul trecut a venit un medic roman (o femeie) sa lucreze la ei pe sectie, insa dupa o luna a plecat. Motivul? Nu s-a putut adapta felului lor de a fi, intrucat era cu conceptia ca medicul este superior tuturor, lucru care a deranjat personalul de aici si a creat disconfort.

In spital lucreaza aprox. 3000 de persoane, incluzand personalul administrativ.

Din punct de vedere politic si social....inca nu am aflat foarte multe.

Au un rege si o regina, insa fara implicatii politice, ci doar ca simbol. Multi suedezi nu sunt incantati de acest lucru, intrucat il considera o cheltuiala mare si inutila.

Petrecerea timpului liber a celor din Boras (care este un oras mic, are aprox. 130.000 locuitori) nu este foarte variat. In weekend prefera sa stea in casa, sa primeasca sau sa faca vizite la rude/prieteni, sa ia pranzul impreuna. Ies foarte rar la restaurant, doar daca este o ocazie deosebita (aniversare). De aceea mi s-a parut asa de liniste in oras sambata si duminica. In afara de centrul orasului unde mai intalnesti ceva oameni, in rest....este pustiu.

Am uitat sa mai mentionez ceva ce am obsservat azi, intr-o plimbare prin centru vechi al orasului, unde exista cateva case vechi (reconditionate) pentru a face cateva poze: aproape toata lumea are bicicleta, insa nu am vazut nici una incuiata. Chiar daca era parcata afara langa casa, in curte (nu au garduri inalte ca la noi) sau in fata blocului, era doar sprijinita de perete. La ei nu se fura?

Cred ca atat pentru seara aceasta.....

Miercuri 7 oct.

Azi a fost o zi scurta pentru ca in fiecare miercuri, personalul medical are dupa pranz un fel de sedinta. Cred ca totusi este impropriu spus sedinta, este mai degraba un curs de educatie. Se aduna si discuta despre diferite probleme, insa marea lor preocupare o reprezinta pacientii si modul in care acestia sunt tratati. Cauta mereu solutii pentru a fi cat mai eficienti in intampinarea nevoilor pacientilor. Mi s-a parut extraordinar ca isi rezerva saptamanal timp pentru a discuta aceste lucruri, de a veni in permanenta cu solutii noi, pentru imbunatatirea activitatii si a fluxului.

Am lucrat cu alta nursa azi, intrucat nursa care se ocupa de mine participa la un curs despre HIV. A vrut sa invete cum sa se ocupe de pacientii cu astfel de probleme, pentru ca persoana  specializata in acest caz, mai are putin si iese la pensie.

Si pentru ca a fost o zi scurta, nu a fost prea plina de evenimente. De dimineata a venit la tratament o batranica tare draguta si cocheta. Avea imunitatea foarte scazuta si o data la 3 saptamani venea la clinica pentru un tratament intravenos cu Kiovig, un medicament foarte scump. De obicei, totii pacientii sunt educati in spital cum sa-si administreze medicamentul subcutanat, singuri, acasa. Pentru ca doamna aceasta era foarte slaba, nu se putea administra subcutan, si era nevoita sa vina la clinica pentru administrarea acestuia intravenos. Administrarea medicamentului dureaza in jur de 1 ora, timp in care pacienta isi regleaza singura ritmul de curgere al acestuia. Nu exista risc in aceasta metoda, pentru ca in momentul in care solutia medicamentoasa se termina, aparatul se opreste automat si anunta pacientul printr-un semnal sonor.

Un alt caz in aceasta dimineata: un pacient alcoholic a contactat HIV in 2005, insa nu si-a facut teste si crede ca s-a vindecat. I s-a recoltat sange in vederea efectuarii analizelor necesare, iar peste 1 luna va fi programat pentru vizita la medic. Am observant nurse cum statea si se gandea la ce medic sa repartizeze acest pacient. Evident ca am intrebat de ce se gandeste si ce e asa dificil in efectuarea unei operatii atat de simple?! Raspunsul a fost : daca il programeaza la doctorul X, acesta este un medic care se implica in fiecare dintre cazurile lui si sigur va decide ca pacientul trebuie tratat, desi ea stie ca nu are rost. Asa ca l-a programat la un alt doctor. Nu stiu ce sa cred aici….sa fie vorba de o mica discriminare? Sa se fi gandit ca indiferent daca trateaza sau nu acest pacient, oricum este o pierdere de timp pentru ca este alcoolic si nu ii prea pasa de sine?! Un alt lucru esential care reiese din aceasta intamplare: nursa are drept de decizie fara a consulta medical sau asistenta sefa….bineinteles ca toate lucrurile privind pacientul respectiv vor fi consemnate in jurnalul medical personal.

Am spus data trecuta ca fiecare nursa are pacientii ei, insa nu ii trateaza mereu numai ele. Explicatia data, cred ca o voi intelege numai in momentul in care voi profesa si eu la randul meu si voi avea pacientii mei.  A sunat in felul urmator: “exista o parte pozitiva si una negativa in a avea pacientii tai; partea negativa este ca la un moment dat simti ca pacientii parca mananca din tine, te lasa fara putere.” De aceea mai schimba intre ele pacientii care vin la clinica cu diferite probleme.

Trebuie sa mai mentionez un lucru care mi-a placut teribil: in momentul in care vin pacienti pentru prima data la clinica, nurse, inainte de a-l invita in cabinet pentru consult, se prezinta si da mana cu pacientul (fac cunostinta). Sincer, n-am vazut acest lucru in nici un spital pe unde am fost pana acum , fie ca pacient sau ca student in practica. Mi se pare un gest frumos si politicos.

Cam atat pentru azi….doar am zis ca a fost o zi scurta!!

Joi 8 oct.

Cea mai lunga zi de pana acum….am avut program toata ziua. Imi caut ultimele puteri pentru a scrie cateva randuri; spun cateva randuri, desi cand ma apuc de scris uit sa ma mai opresc. Ideea este ca sunt atat de multe lucruri de povestit, atat de multe impresii, incat mereu imi mai aduc aminte ceva si imi spun ca ar fi frumos sa va impartasesc si acea amintire.

Dimineata, am avut un pacient care-si facuse in urma cu cateva zile un test pentru a vedea daca are TBC, pentru ca a existat un caz in clasa lui (era student) si trebuiau investigati toti. Testul a iesit pozitiv, semn ca are TBC, insa exista o mare probabilitate ca el sa fi contactat boala din tara lui (era din Turcia) cu mult timp in urma si sa nu fi stiut. Am trimis pacientul la raze si peste 3 luni va veni din nou la control, I se va mai face un test si va fi vazut si de un medic.

Un alt caz: un domn a venit pentru al 2-lea vaccine impotriva Hepatitei A, pentru ca doreste sa calatoreasca. Inainte de acest vaccine, I se trimite acasa o fisa, pe care trebuie sa o completeze si apoi sa viina cu ea la clinica. Fisa contine o serie de intrebari referitoare la diverse afectiuni, tipul vaccinului si anul in care a fost efectuat, deoarece fiecare vaccine are o anumita perioada de actiune/protejare; unele ne protejeaza pe o perioada de 3 ani, altele, cum sunt cele 2 pentru Hepatita A pe o perioada de 30 ani. Fisa ramane arhivata la clinica. Toate aceste vaccinuri se platesc, spre deosebire de toate celelalte lucruri pentru care vin pacientii la clinica si care le-am mentionat zilele trecute.

Inca o zi in care am un pacient cu diabet si care s-a ales cu o rana la picior de 6 saptamani. Deja incepuse sa se vindece frumos. I s-a curatat rana si s-a bandajat la loc. Nu cred ca am fost in forma azi sa vad rana aceea…pentru ca mi s-a facut rau. Asa ca m-am asezat pe un fotoliu din camera si am inceput sa port o conversatie cu pacientul, pentru a-mi distrage atentia de la rana lui si cred ca i-a facut si lui bine, pentru ca il durea un pic in timp ce nursa curate si dezinfecta locul cu pricina.

Mi-am mai adus aminte de ceva important: nu este permis in spital sa stai cu bluza cu maneca lunga, aici ma refer la personalul medical. Este o metoda de preventie impotriva raspandirii virusurilor si bacteriilor. Evident n-am stiut asta, insa intr-o zi pe cand ma aflam la etajul superior intr-o vizita, m-au luat la rost niste nurse. Era singura zi in care imi pusesem o bluza cu maneci, pentru ca nu mai suportam frigul si m-au prins….norocul meu ca eram doar in vizita. La etajul superior, este tot sectia de infectioase, insa pentru pacientii care raman peste noapte, internati cu problem mai grave, care necesita ingrijire de specialitate. Nu mai mult de 2 paturi in rezerva, care evident era utilata cu tv, frigider, fotolii…exact ca acasa, pentru a face sederea pacientului in spital putin mai placuta, desi nimeni nu vine de placer la spital.

Nu stiu daca am mentionat, insa aici daca ai o boala precum: HIV, TBC…esti inregistrat la un institututul suedez de control si monitorizare a situatiei epidemiologice a bolilor infectioase si care este responsabil cu promovarea protectiei impotriva acestor boli.

Ma framanta de ceva timp o intrebare: cum sunt priviti cei care au HIV? Exista discriminare la locul de munca? Sunt considerati forta de munca normal? Am flat ca nu trebuie sa spui in gura mare ca ai HIV, atata timp cat stii cum sa te protejezi, cum sa te ingrijesti, cum sa ai o igiena cat mai buna. Nu trebuie sa ii spui sefului despre problema ta, este de ajuns ca acest lucru sa il stie numai cei foarte apropiati si evident, institutul despre care am mentionat mai devreme. Exista chiar si doctori care au HIV, insa nu chirurgi, si care nu au o problema cu asta. Mi se pare fascinant….

Desi in curtea spitalului exista mai multe cladiri, comunicarea intre ele se face prin subsol. Nu trebuie sa iesi la suprafata ca sa te duci la laboratorul de analize, la restaurant sau in alta parte, totul se face prin subsol si au niste biciclete foarte interesante care faciliteaza deplasarea, pentru ca uneori distanta poate fi si de 500 m. Azi m-am plimbat cu o asemenea bicicleta si mi-a placut teribil, chiar daca am intrat si in zid, dar in rest m-am descurcat bine.

Dupa ce mi-am incheiat programul, am fost la o ciocolaterie pentru a cumpara bomboane de ciocolata. Intentionez sa le ofer maine la pauza de mic-dejun echipei care a fost alaturi de mine pe parcursul acestei saptamani, m-a acceptat si ajutat sa descopar lucruri noi…

Vineri 9 oct

Ultima zi in aceasta sectie. Tocmai cand m-am obisnuit si am inceput sa ma simt bine, trebuie sa plec.

Azi am stat si am discutat cu echipa despre saptamana petrecuta impreuna; impresii, concluzii. Mi-au spus ca s-au simtit bine cu mine si ca a fost usor sa ma integrez. Le-am dat cutia cu ciocolata, una mare ca doar era echipa mare. Aflasem eu pe parcurs ca aici, cel mai potrivit cadou este intotdeauna o cutie cu bomboane de ciocolata, asa ca m-am conformat. Le-am multumit pentru ca au fost draguti si atenti cu mine si le-am mai oferit ceva interesant: o revista despre Romania in engleza; de fapt era numai despre zona Munteniei si Olteniei, insa a fost ok. Revista o tineam si nu stiam cui o voi da; ma gandeam ca poate la Universitate, insa acolo ar fi ramas intr-un colt aruncata si s-ar fi pus praful pe ea. Asa aici toata lumea o va citi, si va sta la raftul cu reviste. Mi s-a parut o idee mai buna de a oferi revista cuiva care o va aprecia cu adevarat si va fi interest sa citeasca informatiile continute, decat cuiva care mi-ar fi multumit din politete si apoi ar fi aruncat-o.

Am facut poze cu personalul medical si cateva prin cladire, mi-am luat ramas bun, am facut schimb de adrese de mail si am plecat spre hotel. Am plecat insa cu dezamagire sau mai bines pus tristete in suflet, pentru ca ma atasasem destul de mult de echipa si lucram foarte bine.

Nu stiu ce ma asteapta de luni la Neurologie si reumatologie, insa stiu ca echipa cu care am lucrat la infectioase va ramane mereu in sufletul meu.

Ca o concluzie a acestei saptamani, pot spune ca a fost peste masura asteptarilor mele. Banuiam ca se vor purta frumos, ca sa faca impresie buna, insa am crezut mereu ca vor fi falsi. Ma bucur ca mi s-a dovedit a fi exact contrariul a ceea ce credeam initial, pentru ca astfel am putut si eu lucra altfel, fara a fi stresata si cred ca si informatiile le-am asimilat mai bine in aceste conditii.

Plecand de la spital, ma gandeam pe drum ca maine va fi o zi si mai frumoasa din 2 motive: vizitez un alt oras – Goteborg – si fac si cumparaturi. Revin sa povestim cum am petrecut in orasul de pe coasta, de la Marea Nordului.

Sambata 10 oct si Duminica 11 oct

Cum era de asteptat, am avut ceva probleme in citirea orarului autocarului care facea curse intre Boras si Goteborg. E greu cu suedeza lor; in weekend au alt program fata de restul saptamanii.

Stand in statie in asteptarea autocarului, ma gandeam cum sa intru in vorba cu o doamna mulatra, care sigur nu era suedeza. Eh, am intrebat-o eu ceva referitor la program si asa am dezvoltat o discutie de 30 min. Vroiam sa aflu mai multe lucruri si vroiam o impresie diferita de cea a suedezilor, vroiam sa vad si cum privesc strainii aceasta tara si oamenii ei. Astfel am aflat ca era din Macedonia si locuia in Boras de 10 ani deja, insa nu ii placea deloc. Considera ca oamenii sunt foarte reci, nu foarte prietenosi si nu foarte vorbareti. Desi intr-o casa locuiesc 4-6 familii, nu se cunosc intre ele, nu socializeaza. Fiecare intra in apartamentul lui, inchide usa si nu-l intereseaza mai departe.

Copiii lor, in afara de socializarea de la scoala/gradinita, acasa cand ajung nu se joaca pe afara cu copiii altor vecini, ci stau in casa la tv, calculator sau jucandu-se la Play Station.  Acum ca veni vorba de copii, mi-am amintit ca saptamana aceasta, mergand intr-o dupa-amiaza la Mc’Donalds, am observant ca majoritatea mamicilor isi duc copiii sa manance acolo. Nu ar fi o problema prea mare daca acest lucru s-ar intampla la copii mai mari, de peste 10 ani sa zicem, dar se intampla cu copii care abia invatat sa mearga. Asta chiar nu mi-a placut. Veneau cu carucioarele in fast-food si isi hraneau copiii cu mancare nesanatoasa. Nu stiu ce parere sa am intr-o astfel de situatie, insa stiu ca in locul lor n-as promova acest gen de alimentatie.

Cred ca n-am pomenit nimic pana acum de religia lor. Pai, sunt protestanti marea majoritate, si nu au o mare pasiune pentru religie, biserica in general. Cei de varsta a 3-a mai merg la biserica (joia) si canta in cor. Se mai duc de Craciun pentru ca este atmosfera aceea feerica si sunt colinde frumoase.

Ma gandeam ca voi vizita orasul Goteburg….dar nu aveam un plan in minte. Ce sa vizitez? Nu imi luasem nici macar o harta cu mine. Evident ca nu am vazut mare lucru, pentru ca am ajuns tarziu si peste drum de locul unde m-a lasat autocarul era un mare mall care ma astepta. Pai cu asa ceva in fata cum sa mai plec in drumetie cine stie pe unde? Asa ca m-am avantat in drumetie prin mall, care era super aglomerat, toata lumea cumpara orice, cam ca la noi. Spre deosebire de mall-urile din Bucuresti, unde cand intru intr-un magazine sar vanzatoarele pe mine sa ma intrebe ce vreau, desi eu poate n-am nici un leu in poseta, aici fiecare putea sa probeze ce vrea, sa le lase unde vrea in magazine, fara ca nimeni sa il deranjeze. Aici m-am simtit bine si cand gaseam ceva ce imi placea, ma duceam la casa si plateam si gata; relaxare totala.

La un moment dat m-am plictisit de colindat si am iesit din mall, iar peste drum ce sa vezi? Portul plin de ambarcatiuni. Super mi-am zis. Chiar a fost un mare noroc sa fie asa aproape, pentru ca aveam destule plase pe care le taraiam dupa mine, si nu cred ca m-as mai fi dus in alta parte. Asa ca am traversat, am facut cateva poze si apoi la autocar ca eram ostenita.

E greu sa fii plecat de unul singur, e greu sa te descurci din toate punctele de vedere, daca nu ai un plan bine pus la punct si eu nu l-am avut. As vrea sa spun ca data viitoare voi fi mai bine pregatita, insa pot spune de acum ca nu va mai exista o data viitoare, pentru ca nu voi mai pleca singura. M-a deranjat faptul ca n-am avut nici un ghid pe toata perioada sederii in Boras, nimeni care sa se preocupe de noi – ma refer la mine si la fetele din Spania. Nu stiu daca asa se procedeaza, insa nu pot trece peste acest aspect, si  cu siguranta il voi mentiona la intalnirea de miercuri, cand vom discuta despre perioada petrecuta in spital si in oras. Imi place sa-mi manifest multumirea si recunostinta fata de cineva, insa trebuie sa mentionez si aspectele negative, mai putin placute, pentru ca nu totul este perfect, pentru ca noi oamenii nu suntem perfecti, dar nu ma asteptam la asta, mai ales ca au experienta in ceea ce priveste aceste schimburi intre studenti. Foarte urat din partea lor si le acord o mare bila neagra pentru asta.

Duminica a fost o zi lipsita de evenimente, pentru ca a fost si urat afara, nu am iesit din hotel si am zis ca voi reflecta un pic asupra intamplarilor din timpul saptamanii. Oricum era totul inchis, asa ca degeaba as fi iesit, si sincer cand sunt 3 grade afara, parca nu prea imi vine sa ma plimb.

Sunt emotionata si stresata un pic, pentru ca nu stiu ce ma asteapta de maine, ce echipa voi avea, daca o sa imi placa la fel de mult. Sunt o gramada de intrebari care imi rasuna in minte si pentru care voi primi raspuns abia maine. Sa nu mai spun ca trebuie sa ma trezesc mai devreme; daca pana acum incepeam la 8, de luni incep de la 7 si eu nu sunt prietena cu trezitul dimineata, de aceea cred ca voi intampina oarece dificultati.

Ei, cam atat si pentru azi. Revin cu impresii noi!!

Luni 12 oct & Marti 13 oct

Am asteptat cu nerabdare noua saptamana pentru ca odata cu ea venea si o noua experienta. Eram emotionata, somnoroasa, dar increzatoare. Era intuneric afara cand am plecat spre spital si foarte frig.

Dezamagirea m-a lovit din primele 30 minute petrecute pe sectie.

Am fost preluata de o nurse care lucra de 1 an in spital, cred ca se angajase imediat ce terminase cursurile de nursing, pentru ca avea abia 25 ani.

La acesta sectie sunt pacienti internati, majoritatea bolnavi de Parkinson, o boala care afecteaza capacitatea unei persoane de a-si controla miscarile corpului, pentru ca celulele nervoase de la nivelul creierului ce produc dopamine, sunt distruse. Oricum discutia despre aceasta boala este mult mai complexa, eu am oferit numai o explicatie simpla.

Majoritatea pacientilor sunt destul de inaintati in varsta si nu mai pot avea grija singuri de ei insisi, de aceea se afla in spital, pentru a primi ajutor de specialitate. Am vazut un batran care se afla intr-un stadiu foarte avansat al bolii, avea halucinatii si tremura foarte tare. Nursele se ocupa dimineata de pacienti, fiecare avand in grija 6-8 persoane, depinde de gradul de ocupare al saloanelor. Primul lucru care se efectueaza este toaleta pacientilor, insotitul la toaleta, curatarea lor si pregatirea pentru mmicul dejun. Pana aici nimic nou. Am stat cuminte si am asistat la toate operatiile, sperand ca apoi voi vedea si lucruri mai interesant, sau macar voi afla lucruri interesante….insa asteptarea mea a fost in zadar. Sa nu mai spun ca engleza lor era foarte proasta si m-am chinuit destul de mult sa inteleg ce imi explica.

Dupa 1 ora, deja incepusem sa ma plictisesc pentru ca eram lasata de capul meu pe acolo, nu se ocupa nimeni de mine, nu ma intreba nimeni nimic. Cum nu sunt nici proasta nici timida, am incercat sa port niste conversatii, sa ma tin dupa nurse, insa in zadar. Toata lumea alerga de colo-colo facand ceva, insa de fapt nu faceau nimic. Mi s-a parut asa o pierdere de timp si o mare plictiseala!!

Pe la 9 ne-am adunat in camera nurselor pentru un mic deun si o cafea. Nu am avut parte de aceeasi primire ca la cealalta sectie. Nu a venit nimeni sa ma intrebe cine sunt si de unde vin, cat stau si ce fac la ei?   Nici nu prea m-au bagat in seama. M-am lovit de o raceala peste care nu m-am gandit ca voi da. Am vorbit putin cu nursa sefa, povestindu-i ceva despre mine, scoala de unde vin, tara si despre faptul ca sunt economist si vreau sa-mi schimb profesia. In momentul in care am spus ca am terminat deja o facultate, s-au uitat altfel la mine, in sens admirativ…si atat. Fiecare s-a intors la treaba ei si eu am ramas ca o floricica pe hol, nestiind in ce directive sa apuc. Am mai stat prin saloane la pacienti, insa nu aveam ce sa discut cu ei, pentru ca boala le afectase creierul si nu mai erau coerenti sau constienti.

Nu am mai stat mult si am plecat pentru ca nu mai rezistam. Simteam ca pierd timpul, si ma gandeam ca am venit aici sa invat ceva, sa vad lucruri noi, sa pot face o comparative cand ma intorc si poate sa fiu capabila sa implementez lucruri noi, inspirate din experienta traita.

In momentul in care am parasit cladirea, am traversat la infectioase, pentru ca simteam nevoia sa vorbesc cu echipa cu care lucrasem saptamana trecuta, sa le impartasesc dezamagirea mea. Din clipa in care am pasit in sectie, de la usa am inceput sa ma simt mai bine. M-au primit cu foarte multa bucurie si evident ca prima intrebare a fost: cum iti place dincolo? Le-am zis ca nu imi place deloc, ca sunt neglijata. Mi-au povestit ca fata care este acum in locul meu la infectioase, una dintre cele 4 fete din Spania, a avut acceasi problema ca mine saptamana trecuta la maternitate. Nimeni nu vorbea cu ea in engleza, si au lasa-o singura.

Mi se pare aiurea, si uneori o astfel de situatie poate fi traumatizanta. Eu cel putin am simtit un stress foarte mare, desi pana la varsta asta am trecut prin destule experiente mai putin placate, insa se pare ca niciodata nu suntem pregatiti pentru astfel de momente. Nu inteleg de ce accepta student daca nu sunt instare sau nu vor sa se ocupe de ei. Mi-a facut foarte bine ca am venit sa vizitez vechea echipa, pentru ca m-am calmat si mi-au zis ca ma pot intoarce la ei oricand doresc.

Intr-o saptamana, am invatat atat de multe lucruri noi cat am stat la infectioase si am vazut atatea situatii, pe cand aici nu am vazut nimic in afara de nevoile primare care le sunt asigurate pacientilor. Am asimilat mult intr-un timp scurt pentru ca mi-a placut, pentru ca cei cu care am stat m-au facut sa-mi placa la ei. Nu ma uitam la ceas din minut in minut sa treaca timpul sa pot pleca!!

Maine, voi avea o intalnire cu un medic roman, stabilit de multi ani in Suedia. Va face vizita de dimineata a pacientilor. Cred ca maine este ultima zi la aceasta sectie. As fi vrut sa fie azi, insa le voi mai acorda o sansa , dar mai mult pentru ca doresc sa vorbesc cu acest medic, sa vad care este parerea lui despre munca in Suedia si daca sunt mai buni ca noi si de ce.

La pranz am ultima intalnire cu Eva Persson, supervisorul de la Universitate, pentru a comenta experienta traita, concluzii, impresii. Evident ca voi spune tot pentru ca asa mi se pare cel mai correct. Nu vreau sa fac nici un compromis, sa spun ca este ok cand de fapt nu este asa. Nu pot permite nimanui sa isi bata joc de mine, de banii mei sau de timpul meu. Sunt destul de furioasa in momentul in care scriu aceste randuri, insa daca as fi lasat sa mai treaca timpul, probabil ca nu as fi fost atat de dura in judecata si as fi zis ca a fost ok.

Munca nurselor de aici, ma refer la sectia de neurologie si reumatologie, mi s-a parut foarte usoara. La vizita de dimineata a medicului prin saloane, nu ele trebuie sa fie pregatite pentru a furniza medicului toate informatiile despre pacient, cum a evoluat starea sa de la internare, daca au fost problem. Pentru ca totul este computerizat, medicul se pregateste inainte de vizita, citind in jurnalul pacientilor, unde este consemnat absolute totul. Nursa care il insoteste la vizita, isi noteaza numai indicatiile pe care le da medicul: daca trebuie luate noi probe de sange, sau se schimba medicatia. Nursa, dupa terminarea rondului, imparte responsabilitatile celorlalte nurse care au in ingrijire pacientii respectivi. Chiar este usor ceea ce au de facut, si nu mi s-a parut a avea nevoie de prea multa inteligenta, pentru ca totul este organizat simplu si sunt sanse minime pentru comiterea de erori. Apropo de erori medicale, am urmarit azi o emisiune foarte interesanta la tv, in care spuneau ca annual mor 100.000 de oameni datorita acestor erori medicale (in America). Cazul care mi-a atras atentia a fost chiar a actorului Dennis Quaid, invitat sa povesteasca cazul gemenilor lui, care sufera in urma unei grave erori medicale. Au contactat o infectie la cateva zile de la nastere; li se administrau antibiotice, si pentru ca acestea coaguleaza sangele, medicul a recomandat administrarea de heparina, un anticoagulant. Greseala a pornit de la farmacista care a pus gresit dozele si apoi a nursei care nu a verificat si le-a administrat o doza dubla de heparina, facand astfel sangele sa fie ca apa.

Este incredibil cum o simpla greseala de neatentie ii poate costa viata pe unii dintre noi…..

Miercuri 14 Oct

Cu greu m-am trezit dimineata sa ma duc la spital, avand in vedere dezamagirea suferita ieri, insa am zis sa le mai dau o sansa si tineam foarte mult sa ma intalnesc cu medicul roman, care urma sa fie azi.

Ziua a fost mai buna, in sensul ca n-am mai stat sa ma plictisesc si sa umblu dupa nurse, ci am facut cam ce am vrut. Unde vedeam ca se intampla ceva interesant ma duceam si eu. Am incercat sa ma tin dupa medic la vizita de dimineata, insa nu intelegeam nimic din ce discutau, asa ca n-am mai continuat.

Exista un mare minus pentru ei (la nurse ma refer mai mult): au atatea hartii de facut si atatea lucruri de consemnat in calculator, incat acestea le ocupa mult timp. Aici recunosc si ei ca nu este ok, pentru ca nu stau suficient langa pacient, nu au timp sa se ingrijeasca de el asa cum ar trebui sa faca o nurse.

Am avut cateva discutii interesante azi. Prima a fost cu un pacient tanar (34 ani), care in urma cu 5 ani se lasase de droguri, dupa 14 ani de consum. Vroiam sa aflu si parerea venita din partea pacientului referitor la ingrijirea acordata de nurse, daca este multumit sau nu. A zis ca sunt nurse dragute, dar marea majoritate sunt ca niste roboti, care vin isi fac treaba si pleaca, cu o atitudine foarte rece, detasata si pacientul simte asta cel mai bine.

Inainte sa plec la Universitate, pentru ca azi aveam intalnirea cu Eva Persson si cu fetele din Spania, pentru a discuta despre acest schimb, m-am intalnit cu medicul roman. A crescut aici, pentru ca s-a mutat cu parintii pe cand avea 14 ani. I-am povestit de ce sunt aici si ce am de facut. I-am spus ca nu se ocupa de mine cum ar trebui si ca nu mi se pare normal sa fie asa, de vreme ce au vrut sa accepte student in practica. Nu stia ca sunt la el pe sectie ca m-ar fi ajutat, insa maine vom sta mai mult impreuna si imi va da mai multe detalii despre activitatea lor.

La Universitate, am stat vre-o 2 ore in care am povestit ce a facut fiecare. Fetele din Spania nu au fost deloc multumite si incantate; au zis ca s-au plictisit foarte mult si nu au vazut mare lucru, nu au invatat mare lucru. Cu toate ca m-am suparat saptamana aceasta, cred ca am avut mai mult noroc decat ele, pentru ca eu chiar m-am simtit bine, si am avut o activitate interesanta. Si cam asta a fost; am discutat si la revedere. Foarte reci oamenii si retinuti.

Joi este ultima zi in spital, pentru ca vineri fiind ultima zi in Boras, vreau sa profit de ea pentru niste plimbari si inca ceva cumparaturi. E trist ca in momentul in care m-am obisnuit cu orasul si locurile, trebuie sa plec. Cred ca din cand in cand imi va fi dor de linistea pe care am intalnit-o aici.

Cam atat….