Cei 20 de elevi ai şcolii noastre participanţi în proiectul “PERFORMING ABILITIES IN EUROPEAN NURSING CARE” 2014-1-RO01-KA102-001318, vor pleca miercuri, 1 aprilie 2015, spre Pafos, Cipru, pentru efectuarea stagiilor de practică de 3 săptămâni în Clinica privată Royal Artemis Medical Center.

În cadrul proiectului participă 10 elevi din anul II şi 10 elevi din anul III de la calificarea AMG. Elevii din anul II vor face un stagiu clinic complet pentru Modulul de Nefrologie şi nursing în nefrologie, iar elevii din anul III un stagiu clinic complet pentru Modulul Oncologie şi nursing specific.

Le urăm succes şi îi aşteptăm să se întoarcă de acolo cu experienţe cât mai bogate!

Iată ce ne-au mărturisit despre participarea în acest proiect doi dintre elevii ce vor lua parte la aceste stagii:

Uță Gabriel Andrei, Clasa II J, AMG

„Selecţie pentru participanţi în proiectul „PERFORMING ABILITIES IN EUROPEAN NURSING CARE” 2014-1-RO01-KA102-001318

Acesta era anunţul postat peste tot în şcoală. Primele două zile am trecut nepăsător pe lângă el, însă a treia a zi am zis “Hai să încerc! ”. După înscriere şi susţinerea problelor am avut şansa (sau neşansa) de a ocupa poziţia numărul 11. Ce însemna această poziţie? Însemna că nu m-am calificat, ocupam un loc de ADMIS, dar pe un loc de rezervă. Fiind resemnat într-un fel, am zis “Asta e, măcar am încercat!” După o perioadă primesc un telefon prin care sunt anunţat că un coleg a renunţat din motive personale și că eu voi merge în locul lui, dacă doresc. N-am ştiut dacă ar fi trebuit să mă bucur sau să-mi pară rău pentru că cineva a trebuit să piardă locul ca eu să „câştig”.

Începuseră cursurile de pregătire din cadrul programului. Ajuns la pregătirea lingvistică am avut şocul de a cunoaște o nouă limbă. Nu înţelegeam absolut nimic…prima oară chiar am crezut că facem pregătire la fizică (asta din cauza alfabetului care îmi era cunoscut de la fizică și matematică) şi nu înţelegeam la ce ne trebuie fizica pentru un stagiu de pregătire pentru Nefrologie. După prima zi am înţeles că o să fie foarte greu, dar datorită unui profesor bun am reuşit uşor, uşor să învăț, să înțeleg o altfel de limbă foarte frumoasă …. limba Greacă. Simplele semne de la fizică învățate în liceu “Κ α λ η μ ε ρ α “… Αu ajuns să însemne „Bună ziua !”. Emoţiile au fost mari la începutul cursului, dar sunt şi mai mari acum la sfârşit când îmi doresc să mă descurc și să vorbesc această limbă minunată!

A fost un drum plin de surprize până în acest moment cu multe momente tensionate care ne-au adus pe marginea prapastiei şi ne-au făcut să ne gândim de două ori dacă merităm să mergem în acest stagiu sau nu. Dar cum a spus şi Vince Lombari “Winners never quit and quitters never win.” Am trecut peste toate momentele tensionate create de cursuri, actele necesare, condiţii cu privire la zbor şi aşa mai departe.

Acum mai e doar o zi până la îmbarcare, am “scăpat” de toate demersurile premergătoare plecări. Toate Cursurile de pregătire au fost foarte utile dar încărcate de emoţii de tot felul, mai ales că toate s-au finalizat cu un test de evaluare.

Acum singura noastră emoţie este bagajul, cum să facem să luăm toate lucrurile de care avem nevoie în acest stagiu. Imediat după decolare cu siguranţă o vină peste noi, ca un val, celebrul sentiment că „am uitat ceva acasă”, dar asta e o călătorie fără peripeţii, nu o putem numi călătorie…

Camelia Daniela Barbu, Clasa: III E, AMG.

În toamna anului 2012, după ce am absolvit liceul, m-am înscris la această școală pornind de la sentimentul că pot schimbă ceva în viața mea, dar și în viața altora. Poate sună ciudat pentru unii, sau chiar specific pentru gândirea unei tinere de 19 ani, pe atunci. Așa am simțit, și am pornit la drum cu acest gând profund.

Sunt persoane care susțin faptul că „trebuie să ai chemarea”ca să profesezi în acest domeniu. În cazul meu, pot spune că ceea ce am simțit în suflet, când am plecat din propria casă, din mijlocul familiei, a fost întocmai că o chemarea – Aveam în mine o dorință arzătoare de a ajută omul, în general și, când am pășit pentru prima data pe pragul porților acestei școli, am știut că sunt „acasa” și că aici e locul unde îmi voi întâlni nouă familie. Și așa s-a și întâmplat, fiindcă am întâlnit niște oameni minunați pe care îi voi purta în suflet pe viață.

Mi-am dat seamă de faptul că profesia de asistent medical nu este una întocmai ușoară, dar, pot să spun din toată inimă mea, acum, ca elevă în anul III, că datorită ei, explorând-o, am ajuns să mă cunosc întâi pe mine, să mă dezvolt personal și apoi, să cunosc omul, în laturile lui diverse și în splendoarea psihicului sau complex, a sufletului său și, nu în ultimul rând, să cunosc manifestările sale de dependența în momentul în care se află pe un pat de suferința în spital, locul unde se întâlnește cu noi, după ce vom încheia studiile în această școală.

Profesia de asistent medical este una nobilă, care cere multă implicare, responsabilitate, o continuă reactualizare a cunoștințelor, dar, mai presus de toate, principalul ei sens și scop este dragostea față de semenul nostru, dorință și puterea de a-i fi aproape în toate momentele existenței ființei umane.

Pe când eram în anul I, am aflat că şcoala promova un proiect similar de mobilitate pentru elevi, în programul Leonardo da Vinci, dar atunci m-am subestimat și nu m-am înscris. Eram la început de drum și încă nu mă cunoșteam atât de bine.

Anii au trecut și istorioara s-a repetat, însă, de data aceasta, lucrurile nu s-au mai desfășurat la fel, fiindcă, odată cu timpul petrecut în băncile acestei școli, am ajuns să am suficientă încredere în forțele proprii, să cred în mine și, Dumnezeu m-a înzestrat cu tot ce aveam nevoie pentru a-mi înflori experiență teoretică și practică, pentru a investi în mine. Mi-am făcut, deci, avânt și m-am înscris la Concursul de selecție a participanților la Proiectul Erasmus+ Performing Abilities în European Nursing Care”! Toți profesorii mei, împreună cu d-na dirigintă, Alina Grecu, cărora le mulțumesc din suflet, m-au încurajat și m-au susținut, lucru ce m-a făcut să cresc tot mai mult. Și, ca un frumos rezultat a tot ceea ce spun, din teama ce-o aveam în anul I de a participa, am ajuns în ultimul an, pe locul I pe lista acestui proiect, din rândul elevilor de anul III. Acest lucru reprezintă pentru mine una dintre cele mai frumoase realizări ale mele din cadrul acestei școli, și mi-a dat un tot mai mult curaj ca să lupt pentru ceea ce îmi doresc și să nu mai renunț vreodată, decât atunci când simț că puterile m-au părăsit.

Mulțumesc tuturor profesorilor mei, ei sunt sensul profund al motivației mele de a merge mai departe, și sper din suflet că am reușit să îi fac să se simtă mândri de mine așa cum eu însămi simt în suflet, când știu că i-am cunoscut și că sunt în viața mea.

După multele pregătiri și examene prin care am trecut, după multele emoții și marele entuziasm pe care îl purtăm cu noi, iată-ne, dar , în faza finală a primei părți din planul acestui proiect. Ne pregătim pentru plecare. Ne facem cu emoții bagajele, familiile ne îmbrățișează, de parcă am pleca pentru ani de zile. Ne simțim iubiți și apreciați pentu realizarea noastră, iar acest lucru ne umple inimă de bucurie. Așteptăm cu mult entuziasm ziua de Miercuri. Cu toți ne dorim să ajungem cu bine, dar și să ne întoarcem la fel de sănătoși, de bucuroși și, mai mult de atât, să avem experiențe frumoase pe care să le împărtășim și altora și să le dăm acest curaj, de care și eu am fost lipsită când eram la început.

”τα λεμε!’’ (adică: ”Pe curând!’’)

SOCRATE, AN II J, AMG

Ceasul mă trage de mâneca şi îmi spune că e 2:32 noaptea, iar pe mine m-a apucat talentul de a scrie impresii, dar pâna la urmă talentul şi valoarea mea mă recomandă, după cum am spus şi la interviul în vederea selecţiei pentru proiectul ERASMUS + 2014, aşa că nu am cum să mă împotrivesc lor şi o sa dau frâu liber degetelor pe tastatură. Nu ştiu dacă ceea ce urmează este din inimă, dar pot zice că sigur e din cap şi, după cum e vorba „capul face, capul trage”, sper să nu se spargă multe în capul meu, după ce citiţi ce am scris.

De ce scriu eu la ora asta? Pentru că odată cu venirea nopţii mă transform, inspiraţia îmi inundă emisferele cerebrale, iar ideile curg altfel prin mintea mea şi ar fi bine doamna profesoară Moise să ţineţi cont de asta, ca nu cumva să mă puneţi prin Cirpu în vreo tură de noapte, că cine stie ce experimente o să îmi zădărnicească curiozitatea.

Dar pîna la Cipru, să spun cum am ajuns eu în situatia aceasta, plăcută, cu un grup de colegi alături de care mă simt excelent, pentru că atmosfera este relaxată şi respectul s-a impus între noi de la sine. Ştiam din anul întâi că e posibil, că atunci când voi fi în anul doi de studii, să se desfăşoare un nou proiect ERASMUS+ şi am urmărit acest lucru pâna când am văzut un afiş pe uşa de la intrare într-unul dintre corpurile şcolii. După ce am vazut ce scria acolo nu a mai fost urmărire, ci atac direct la liniştea doamnei profesoare Moise. Văzând că dumneaei este coordonatorul acestui proiect, am început să o ţintuiesc cu zeci de întrebări, că aşa sunt eu – dintr-un cuvânt fac trei întrebări, iar dintr-un răspuns primit mai fabric vreo cinci interogaţii, ca nu o mai scoţi la capăt cu mine. Şi de la întrebări, m-am trezit la examene şi de la examene la perioada de pregătire.    Nu pot spune că a fost o perioadă atât de emoţionantă, încât să îmi tremure mâna la orele de greacă şi să scriu în loc de alfa pe gama, dar pot spune mai degrabă că îmi tremurau ochii, atunci când vedeam şiruri întregi de litere greceşti şi mi se mai limpezeau când auzeam vorbindu-se de vreo „nosocoma”, adică „asistentă” în traducere din limba greaca, asta ca să vedeţi că am învăţat si eu ceva. Aici ţin să îi multumesc colegei mele Ana, care oricum nu mă crede, pentru ca m-a impulsionat tot timpul, alături de tonomatul de cafea, deoarece după o noapte nedormită, doar o brună (cafeaua) şi o blondă (colega) mă mai puteau ţine concentrat.

De la greacă am trecut la engleză, ocazie cu care am aflat cum ţipă doamna profesoară Moise în limba zeilor şi ajunsesem să mă întreb dacă nu cumva mă bântuie pe mine Afrodita, că totul în capul meu se transformă în vorbe dulci şi nu puteam răspunde decât cu un zâmbet, normal, în engleză.

Pâna şi nursingul l-am facut cu influenţe greceşti, pentru că a venit doamna profesoară Pârlog şi ne-a prezentat un diagnostic de nursing precum Pitagora, că însumam sau că înmulţeam manifestările de dependenţă, pacientul tot bolnav ieşea. Dar bună rău ideea, că aşa îl faci pe om să se uite la tine şi să îşi spună în gând ce inovator eşti.  

Cam aşa s-a petrecut totul. Mai sunt câteva ore până la zbor şi parcă o aud pe doamna profesoara Moise cum ne încântă iar cu o simfonie în grecă, pentru că sigur unul dintre noi îi va da tonul, iar dacă voi fi eu acela, să ştiţi că îmi place cum sună, simfonia, bineînteles. Şi dacă tot suntem pe ultima sută de metri, ţin să le mulţumesc tuturor care s-au implicat în acest proiect şi în mod special doamnei profesoare Moise.

Prefer să ma semnez SOCRATE, așa cum îmi spun colegii mei participanți la proiect.

{gallery}stories/2015/vantaripi{/gallery}